Numărul tranzacțiilor imobiliare care au vizat case sau apartamente a scăzut luna trecută cu peste 70% la Brașov. Astfel, dacă în aprilie 2019 se încheiau 532 de tranzacții care vizau apartamente sau case, luna trecută s-au realizat doar 142 de astfel de tranzacții.
În luna aprilie 2020 au fost vândute în toată țara 27.021 de imobile, cu 21.358 mai puține față de luna martie 2020, potrivit datelor oficial ale Agenției Naționale de Cadastru.
Față de aprilie anul trecut, numărul caselor, terenurilor și apartamentelor vândute în luna aprilie a acestui an este cu 13.790 mai mic.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna aprilie 2020, în București – 6,925, Ilfov – 3.634 și Cluj – 2,013. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Covasna – 91, Vaslui – 94 şi Sălaj – 102, potrivit sursei citate.
Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna aprilie 2020, a fost de 22.845, cu 1.439 mai mic față de luna aprilie 2019. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 7.937, Ilfov – 2.259 și Iaşi – 1.372. La polul opus, se află județele, Harghita – 16, Covasna – 31 și Mehedinţi – 41.
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a patra lună a anului 2020 sunt Brăila – 354,Dolj – 301 și Galați – 272.