Peste 500 de ordine sunt la datorie în județul Brașov, în acest weekend prelungit, pentru a veghea asupra respectării măsurilor de distanțare socială și de restricții ale deplasărilor impuse prin ordonanță militară. Vizate sunt atât locurile de gărtar din municipiul Brașov, cât și alte zone de promenadă și de picnic din pădurile din județ, cum ar fi de exemplu Cheile Râșnoavei sau Trei Brazi.
În ce privește sancțiunile, polițiștii au fost instruiți să aplice legea în mod obiectiv, iar acolo unde este cazul să manifeste „empatie” față de cetățenii afectați de criza provocată de noul coronavirus.
Totuși, polițiștii avertizează cetățenii să stea acasă și mai ales să nu organizeze petreceri ori să iasă la grătar. „Grătarele se pot face doar în familie și numai în propria curte”, au explicat oamenii legii, care au subliniat că parcurile și pădurile vor fi închise și păzite cu strictețe.
Un comentariu
Ce retardare, in pădure nu ai voie, ca acolo poți păstra distanța sociala, dar la supermarket ai voie, sa stai lipit de altul la coadă. Are sens, nu vad nici un interes in toată situația de urgență.