Căutările de cazare la hotelurile şi pensiunile din România au crescut cu până la 30% în ultima săptămână, după anunţul autorităţilor privind posibila ieşire din starea de urgenţă începând cu data de 15 mai, relaxarea condiţiilor de distanţare socială şi redeschiderea hotelurilor, a anunţat platforma de rezervări Travelminit.ro.
S-au făcut deja și primele rezervări
„Pe fondul veştilor pozitive din ultimele zile, căutările de cazare la hotelurile şi pensiunile din România au crescut cu până la 30% în ultima săptămână, comparativ cu săptămâna anterioară, anunţă platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro. În egală măsură, şi numărul rezervărilor a crescut cu câteva procente zilele acestea, fiind rezervări făcute pentru a doua jumătate a lunii mai, iar forma de plată preferată au fost tichetele de vacanţă”, arată platforma într-un comunicat.
Preferinţa românilor la acest moment se îndreaptă spre pensiunile de familie, hotelurile de mici dimensiuni sau situate în regiuni izolate, apartamente şi vile de vacanţă. Totuși, potrivit autorităților, s-ar putea ca prima etapă a relaxării să nu presupună și astfel de deplasări, ci acestea să fie la liber doar în interiroul localităților de domiciliu.
„După două luni de stagnare şi semne de întrebare cu privire la evoluţia turismului intern, anunţul autorităţilor privind posibila ieşire din starea de urgenţă începând cu data de 15 mai, relaxarea condiţiilor de distanţare socială şi redeschiderea hotelurilor, a avut impact imediat în rezultatele înregistrate de platforma de rezervări Travelminit.ro”, mai arată comunicatul.
În luna februarie, 2020, platforma Travelminit.ro înregistra aproximativ 900 de proprietăţi cu condiţii flexibile de rezervare, care permiteau schimbarea datei călătoriei sau chiar anularea rezervării până la o anumită dată fără a pierde sumele achitate. În mai puţin de o lună echipa Travelminit.ro a triplat acest număr, acum existând peste 3.000 de proprietăţi listate care pot fi rezervate fără risc financiar.