În mediul online circulă în continuare fel de fel de informații cu privire la posibilitățile de deplasare pe timpul restricțiilor impuse de ordonanțele militare, precum și la modul de completare al acestora. Astfel, unele articole „de presă” făceau referire la faptul că polițiștii ar fi sancționat abuziv diverse persoane, fiindcă nu aveau completat și intervalul orar pe declarație.
Am solicitat un punct de vedere Inspectoratului Județean de Poliție Brașov cu privire la această situație. Potrivit comisarului de poliție Alina Ivan, completarea orelor pe declarație nu este obligatorie, decât în situația în care se utilizează formularul vechi de declarație, care avea această rubrică, iar obligativitatea cetățenilor este de a completa integral formularul. Pe noul model de declarație se completează pe lângă datele personale, doar situația pentru care se face deplasarea și locația/locațiile.
Declarația pe proprie răspundere poate fi descărcată de aici:
De altfel, reprezentanții Ministerului de Interne au mai prezentat câteva situații concrete în care ne putem deplasa pe timpul ordonanțelor militare, răspunzând astfel nelămuririlor cetățenilor.