Kinedok este un program unic în Europa, ce constă într-o rețea de 7 țări partenere (Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Norvegia, Bulgaria şi România), coordonată de către Asociația One World Romania în strâns parteneriat cu Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului – One World Romania.
Proiectul aduce în atenția publicului românesc filme documentare creative, autohtone și internaționale, în marea lor majoritate inaccesibile publicului în afara proiectului și a celorlalte programe ale Asociației One World Romania.
În perioada aceasta trebuia să aibă loc cea de-a 6-a editie a programului KineDok Romania, însă din cauza situației actuale, evenimentul s-a reprogramat pentru a doua jumătate a anului. Pentru ca așteptarea să fie mai ușoară, One World Romania și partenerii KineDok din cele 6 țări pun la dispoziție un voucher pentru a viziona online gratuit 17 filme din catalogul edițiilor trecute.
Intră pe site-ul www.kinedok.net până pe 30 de aprilie și folosește codul Kine2019_Dok2020 pentru a vedea câteva dintre cele mai îndrăgite documentare din ultimii ani.
Articolul poate fi citit în întregime pe Zile și Nopți Brașov.