Social, Stiri Brasov

Ordonanța Militară nr. 7: Localitatea Țăndărei va intra în carantină/ Se suspendă zborurile din și spre zonele roșii pentru 14 zile

Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a anunat care sunt prevederile Ordonanței Militare nr. 7.

Se instituie carantină pentru localitatea Țândărei. „Vom permite doar transportul de marfă, aprovizionarea populației și pt persoanele care nu locuiesc în zona carantinată și desfășoară activități economice, sau ordinea publică, sanitară etc”.

  • Vreau să anunț cetățenii din Țăndărei că măsurile de verificare se realizează de către personalul structurilor MAI în colaborare cu cele ale MApN. Vom aplica legea!
  • Consiliul Județean Ialomița, primăria, CL vor lua măsuri pentru asigurarea serviciilor de asistență socială și aprovizionarea cu aliemnte de bază pentru persoanele fără aparținători sau alte forme de ajutor pentru persoanele care nu se pot deplasa
  • Este strict interzisă ieșirea și intrarea în Țăndărei prin alte zone decât cele publice

Având în vedere că multe ări au intrat în zona roșie, am decis să suspendăm toate zboruile spre și dinspre Austria, Belgia, Elveția, SUA, Irlanda, Marea Britanie, Olanda, Turcia și Iran, pentru 14 zile începând cu 5 aprilie ora 23:00, ora României.

  • Evident că la fel ca deciziile anterioare, restricția nu se aplică zborurile efectuate cu aeornvae de stat, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, mărfuri, precum și aterizările tehnice
  • Veste bună: Am primit o solicitare pentru un transport și am introdus un articol care va permite zboruri efectuate de toți operatorii pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România pentru alte state, cu avizul autorităților din țara de destinație
  • Aceste zboruri nu se referă la domeniul sanitar și al muncii în zona asistenței sociale
  • O altă prevedere: Prelungirea suspendării transportului rutier internațional de persoane efectuat către Italia, Spania, Austria, Elveția, Irlanda, Turcia și din aceste țări către România pe perioada de urgență
  • Pentru că transportatorii sunt extrem de importanți în această perioadă, am stabilit pentru conducătorii transporturilor cu capacitatea mai mare de 2,4 tone, care nu prezintă simptome, că vor declara pe propria răspundere că își asumă unde vor putea fi contactați de autorități. Aceștia nu se vor izola la domiciliu, cu condiția să nu aibă simptome de infectare
  • Am luat o decizie care ajută traficul internațional: Pentru fluidizarea traficului în aceste puncte, conducătorii camioanelor de transport marfă nu vor mai completa declarațiile epidemiologice dacă vor monitoriza strict coridoarele de tranzit și punctele de trecere de la capete fiind interzisă abaterea de la acestea

Decizie cu privire la un subiect care preocupă românii în mod important și evident: La solicitarea ministrului Mediului am introdus un articol pentru a preveni infracțiunile silvice în această perioadă

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

FORONA – Organizația fotografilor de natură – și-a lansat un nou site de prezentare
FORONA (Organizația fotografilor de natură din România) și-a lansat astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, noul site de prezentare
Prima scumpire a carburanților de după starea de urgență – 3 bani/l
OMV Petrom a efectuat prima scumpire a carburanților de la declanșarea crizei coronavirusului, majorând prețul benzinei cu 3 bani/l, în
Admiterea la Universitatea Transilvania se va face printr-un concurs de dosare. 6.000 de locuri sunt scoase la concurs, peste jumătate
Pentru admiterea în anul universitar 2020-2021, Universitatea Transilvania din Brașov va scoate la concurs 2.850 de locuri finanțate de la
Eliana mall și-a redeschis porțile. Clienții sunt rugați să poarte masca de protecție
Veşti bune pentru brașoveni! Având o suprafaţă de până în 15.000 mp., centrul comercial Eliana mall din cartierul Bartolomeu şi-a
Situația biletele achiziționate în avans la evenimentele Kruhnen Musik Halle
Pe perioada stării de alertă și până la noi informații, Kruhnen Musik Halle trebuie să se supună restricţiilor și condițiilor
Aproape 150 de arbori din zona de agrement Poiana Angelescu – Valea Largă din Săcele ar urma să fie tăiați.
Regia Publică Locală a Pădurilor (RPLP) Săcele anunță că din data de 10 iunie va începe recoltarea copacilor doborâți de
Încă nu e sigură deschiderea mall-urilor din 15 iunie. Orban: „O decizie vom lua cu 3 – 4 zile înainte”
O decizie în privinţa redeschiderii mall-urilor va fi luată de autorităţi cu 3-4 zile înainte de 15 iunie şi se
Au furat lemn de 10.000 de lei. Au fost prinși și amendați cu 15.000 de lei
În perioada 3 – 4 iunie 2020, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov – Biroul Combaterea Delictelor Silvice,
Sesiune de live painting susținută online de o brașoveancă, mâine, începând cu ora 19:00
Claudia Busuioc este un om curios. E pasionată de știință, astronomie, artă, frumusețe și tehnologie. Acum câțiva ani, a început să
FOTO O familie de brașoveni a creat design-ul „costumației” de la Arena Bucătarilor. Aceștia plănuiesc să-și deschidă showroom-uri în mai
În spatele fiecărui business se află o poveste construită de oameni care creează, vor să evoluzeze și pun suflet și
De mâine, pe perioadă de weekend sau sărbători legale, RATBV transportă gratuit bicicletele celor care vor să ajungă în Poiană
Având în vedere că în ultima perioadă s-a luat decizia relaxării unora dintre măsurile luate pentru reducerea riscului de răspândire
Revolut își modifică aplicația mobilă. Compania vrea să devină o platformă financiară globală
Revolut a anunțat lansarea unei noi versiuni a aplicației sale mobile utilizată în România pentru gestionarea banilor. Compania a susținut
Bărbatul care a trăit 5 ani într-un cort pe Dealul Melcilor a fost ajutat de polițiștii locali să primească o
Un bărbat de 64 de ani a locuit mai bine de 5 ani într-un cort, pe Dealul Melcilor, însă viața
VIDEO De ce se usucă pădurile Brașovului? Mai mulți copaci au fost „pictați”, însă nu vor fi tăiați
Un fenomen care a început să ia amploare la nivelul întregii Europe în ultimii ani este acela de uscare a
Patru brașoveni au fugit din autoizolare. Acum vor fi plasați în carantină și vor susține costurile din propriile buzunare
Direcția de Sănătate Publică informează că astăzi, în județul Brașov, 31 de persoane sunt în carantină și 1.879 de persoane
Noi măsuri de sprijin pentru angajați și angajatori. În ce condiții va deconta statul 50% din salariu
Partea I, nr. 459 din 29 mai, a Ordonanței de urgență nr. 92/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial  pentru
12 noi cazuri de coronavirus depistate la Brașov, care ajunge la 806 infectări. România sare de 20.000 de cazuri
196 noi cazuri de coronavirus au fost depistate în România în ultimele 24 de ore din 11.932 de teste prelucrate. Bilanțul
Vernisaj online al unei expoziții fluorescente, astăzi, la Muzeul de Artă din Brașov
Fluo Immersion. Culori halucinante, subiecte organice și prietenoase – un experiment psihedelic pentru contemporani. Semnat Andrei Popa, proiectul expozițional pe
Alertă InfoCons: Încă șapte tipuri de măști de protecție pun în pericol sănătatea
InfoCons revine cu o nouă alertă emisă prin Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare și periculoase, pentru încă 7
Veniturile medii ale românilor în 2019: 4.790 lei pe gospodărie și 1.853 pe persoană
Veniturile totale medii lunare ale populaţiei pe o gospodărie au fost de 4.790 lei în 2019, în creştere cu 12,7%