
Autoritățile brașovene au făcut o evaluare cu privire la numărul persoanelor care lucrează în unitățile sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean, astfel ca să le ofere acestora posibilitatea de cazare. Președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, a precizat că pentru o parte din personal se asigură deja cazare. „Colaborăm împreună cu Primăria Brașov, astfel încât să le putem oferi condiții de cazare tuturor cadrelor medicale”, a explicat acesta.
Potrivit lui Veștea, necesarul camerelor de hotel pentru cazarea cadrelor medicale era la finele săptămânii trecute de 200 de unități. „Vom încerca, pe cât posibil, să luăm hoteluri în apropierea unităților spitalicești, asrfel încât să nu mai fie nevoie și de transport ale cadrelor medicale către locul de muncă”.
O parte dintre hotelieri și-au pus la dispoziția cadrelor medicale cu titlu gratuit unitățile de cazare. Daniela Tibeică, directorul societății Aro Palace, a declarat, pentru BizBrașov, că va încheia o convenție cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov o convenție cu titlu gratuit prin care va pune la dispoziția cadrelor medicale 25 de camere pentru cazarea a 50 de persoane pe toată durata pandemiei.