Stiri Brasov

Spitalul de Copii și-a făcut stocuri de materiale sanitare. Criza COVID – 19 a dus la o scădere mare a numărului de pacienți care vin la Urgență

Conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov susține că a făcut toate eforturile pentru a asigura necesarul de echipamente de protecţie, medicamente şi materiale sanitare necesare în contextul epidemiei. „Magazia spitalului a fost aprovizionată, astfel încât să se asigure un stoc de rezervă pentru o perioadă de 45 de zile. Am făcut și poze elocvente în acest sens”, a declarat directorul medical Liviu Muntean.

Acesta a asigurat că spitalul nu foloseşte dezinfectanţi Horeca, singurii dezinfectanţi utilizaţi fiind cei care au avizul Ministerului Sănătăţii de încadrare în categoria produselor biocide şi care sunt incluşi în Registrul naţional al produselor biocide.

Spitalul de Copii are în prezent o rată de 30 de prezentări urgente pe zi, față de o rată de 120 de prezentări pe zi în regim de urgență înainte de izbucnirea pandemiei. „Unitatea nu înregistrează cazuri de pacienți infectați cu COVID-19. A fost instalat un cort de triaj în curtea spitalului pentru a se lua toate măsurile ca pacienţii cu posibile afecţiuni respiratorii să fie izolaţi din primele momente, pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu virusul SARS-CoV-2. S-au modificat circuitele din cadrul spitalului, pentru ca pacienţii infectaţi să fie izolaţi până la preluarea lor la Spitalul de Boli Infecţioase şi s-a elaborat un plan de prevenire şi limitare a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2”, a explicat directorul medical.

De altfel, s-a restrâns activitatea secţiilor, iar personalul medical a fost organizat astfel încât să se asigure serviciile medicale la pacienţii internaţi, dar şi o rezervă de personal care să poată fi chemată de la domiciliu. „Personalul medical este echipat corespunzător și primește în fiecare dimineață echipamentul solicitat de către șefii de secție. Solicitările se fac în scris, iar predarea echipamentului se face pe baza unui proces verbal! Atașăm poze ale personalului. În concluzie, spitalul este pregătit să facă faţă posibililor pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, fiind printre primele care a luat măsurile necesare în acest scop”, a subliniat dr. Muntean.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

ÎPS Teodosie vrea ca bisericile să fie deschise de Înviere, cu păstrarea normelor de siguranță medicală
ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a transmis, joi, că ”nădăjduiește” ca bisericile să fie deschise, iar credincioșii să poată participa la
Omul de afaceri Gelu Dumitru, internat la Spitalul TBC de pe Stejeriș, după ce a fost infectat cu noul coronavirus
Omul de afaceri Gelu Dumitru, proprietarul companiei Tess, este internat la Spitalul de Pneumoftiziologie, pe Stejeriș, după ce a fost
Filtre de poliție prin tot Brașovul. Din această noapte, minimuml amenzii pentru deplasările fără motiv crește la 2.000 de lei
Polițiștii brașoveni, în colaborare cu Jandarmeria, Poliția Locală, dar și Armata, au organizat astăzi filtre în toate punctele cheie ale
117 cazuri de infectări la Brașov. La nivel național avem 2.738 de infectări cu COVID-19
Un număr de 278 noi cazuri de coronavirus au fost confirmate în România în ultimele 24 de ore, astfel că
Măsuri împotriva COVID – 19: Angajații Uzinei de Apă, cazați la serviciu pe perioada crizei. Concentrația de clor din apa
Apa potabilă disponibilă non-stop a fost mereu un aspect care a ținut de civilizație și progres. Pentru a asigura serviciul
Firmele vor ca statul să subvenționeze salariile angajaților din mediul privat în timpul pandemiei
În contextul pandemiei de coronavirus COVID-19, investitorii germani și români care sunt membri ai Camerei de Comerț Româno-Germane (AHK) solicită
Stranierii care stau în autoizolare la Brașov caută tot felul de șiretlicuri ca să iasă din casă: ultimul motiv invocat,
Persoanele venite din străinătate, cu precădere din zone roșii precum Italia, caută tot felul de șiretlicuri ca să mai iasă
Opera Brașov suspendă toate spectacolele și evenimentele din această lună
Pe perioada Stării de Urgență, instituită de Președintele României în data de 16 martie 2020, Opera Brașov menține decizia de suspendare
HOSPICE Casa Speranței oferă spații de cazare pentru medicii care luptă cu noul COVID-19
La HOSPICE Casa Speranței am învățat, de-a lungul istoriei de 28 de ani, că împreună suntem mai puternici. Am depășit
Sute de pachete cu produse de igienă și alimente distribuite vârstnicilor fără ajutor din Brașov
Direcția de Asistență Socială a început astăzi distribuția pachetelor cu produse de igienă și alimentare de strictă necesitate pentru 300
Încă trei asistenți de la Ambulanța Codlea, pozitivi la COVID-19
După ce în noaptea de marți spre miercuri au fost depistați pozitiv cu coronavirus doi asistenți medicali de la subunitatea
Semne de revenire la viața normală: Dacia ia în calcul repornirea producției din a doua parte a lui aprilie
Reprezentanţii Dacia pregătesc un scenariu de reluare a producţiei, în aşa fel încât să protejeze sănătatea oamenilor, şi sunt optimist
Două noi decese cauzate de coronavirus. Numărul victimelor ajunge la 94
Alte noi decese în România din cauza coronavirusului au fost anunțate joi, bilanțul ajungând astfel la 94. Este vorba despre
Fostul mare baschetbalist Zeljko Bubanja, antrenor la CS Transilvania Brașov, infectat cu COVID-19
Fostul mare baschetbalist Zeljko Bubanja (46 de ani), acum antrenor -coordonator la CS Transilvania Braşov, şi soţia lui au fost
105 cazuri de infectare cu noul coronavirus la Brașov
În ciuda faptului că statul român continuă să ascundă informații despre modul în care afectează noul coronavirus județele, Casa Jurnalistului
Paracetamol cu rația de la farmacii. Acestea nu mai pot vinde mai mult de două cutii de persoană
Nu vom mai putea cumpăra mai mult de două cutii de paracetamol de la farmacie. Decizia a fost luată după
Soluția pentru ca România să iasă din criza coronavirus propusă de un renumit medic: este nevoie de testare în masă,
Medicul de urgenţă Tudor Ciuhodaru lansează un apel public cu o serie de măsuri care pot limita epidemia cu noul
#fwdBV: Facilitățile de acasă, noul trend în imobiliare
Încă de la început, viziunea dezvoltatorului brașovean Urban Invest a fost aceea de a seta noi standarde pe piața imobiliară.
De astăzi, amenzi mai mari pentru nerespectarea ordonanțelor militare. Ce avem voie să facem și pe ce distanțe ne putem
Grupul de Comunicare Strategică vine cu precizări legate de restricțiile de circulație din ordonanțele militare adoptate pentru durata stării de
Compania brașoveană Sika România cumpără AdePlast. Concurența și-a dat avizul final
Tranzacția prin care producătorul de materiale de construcții AdePlast va fi vândut către grupul Sika, cu sediul în Elveția,  printre