Social, Stiri Brasov

Asociațiile de proprietari, obligate să facă dezinfectarea spațiilor comune din blocuri și să pună la toate intrările scărilor covoraşe îmbibate cu soluţii pe bază de clor sau alcool

Astăzi, primarul George Scripcaru a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență pentru a valida o serie de decizii care au fost luate în ultima perioadă, dar și pentru a adopta noi măsuri de răspândire a coronavirusului.

,,Am convocat, astăzi, Comitetul Local pentru Situații de Urgență pentru a adopta noi măsuri necesare reducerii riscului de răspândire a coronavirsului. Unele decizii au fost deja implementate având în vedere adoptarea Ordonanței militare 2, dar și necesitatea de a interveni de urgență pentru a reglementa anumite situații care creșteau riscul de contaminare, cum a fost decizia de a interzice utilizarea parcurilor, locurilor de picnic, a locurilor de joacă sau a terenurilor sportive sau cea privind luarea unor măsuri în piețele agroalimentare. Am informat CLSU și pe domnul prefect despre aceste decizii, precum despre  și modul în care ele au fost implementate. Totodată am solicitat sprijinul pentru adoptarea unor noi decizii care să reducă riscurile de răspândire a virusului. Astfel, una dintre măsurile pe care eu, dar și comitetul, care a votat în unanimitate, le considerăm necesare este cea de implicare a asociaților de proprietari în dezinfecția proprietății comune. Astfel, odată cu adoptarea acestei hotărâri, asociațiile de proprietari au obligația să dezinfecteze suprafeţele de contact din părţile de uz comun ale blocurilor (balustrade, mânerele ușilor de acces în bloc, lifturile etc.), să pună la toate intrările scărilor de bloc covoraşe îmbibate cu soluţii pe bază de clor sau alcool și, nu în ultimul rând, să afişeze la intrările scărilor de bloc măsurile de combatere a răspândirii virusului Covid-19, pe care fiecare cetăţean este obligat să le respecte. De asemenea, am solicitat aprobarea CLSU de coplată pentru hrana asigurată persoanelor aflate în carantină, având în vedere, mai ales în contextul creșterii unor prețuri, că suma prevăzută pentru acestea nu acoperea toate nevoile persoanelor în cauză. Astfel, diferența va fi acoperită din bugetul local. Alte măsuri aprobate de comitet au fost cele referitoare la constituirea a unui grup de voluntari care să sprijine Serviciul pentru Situații de Urgență și Direcția de Asistență Socială în distribuirea de alimente, astfel încât această activitate să se desfășoare organizat și să nu comporte riscuri pentru persoanele vulnerabile; precum și cea de limitare a numărului de participanți la oficierea căsătoriilor civile. În același timp, i-am informat pe prefect și pe membrii comitetului că vom continua activitățile de dezinfecție la nivelul întregului oraș, începând cu străzile și trotuarele, odată ce vremea va permite, și vom continua cu dezinfecția mijloacelor de transport în comun, capetelor de linii, refugiilor de călători, platformelor de depozitare a deșeurilor și piețelor, astfel încât să reducem la minimum riscul răspândirii acestui virus. La fel de important este ca brașovenii să respecte toate reglementările impuse în această perioadă și să iasă din casă doar atunci când acest lucru este necesar și, dacă o fac, să își ia toate măsurile pentru a se proteja pe ei și pe ceilalți”, a declarat primarul George Scripcaru, în calitate de președinte al CLSU.

4 Comentarii

  1. Pingback: Un întreg bloc de pe strada Crinului este în izolare și sub paza polițiștilor după ce în imobil s-au descoperit patru cazuri de infectare cu noul coronavirus - Biz Brasov

  2. Si de unde clor Scripcarule ca deja nu mai exista in magazine? Dam cu tuica ? Sau whiskey?

  3. EU si comitetul , eu dar si comitetul …….transferam responsabilitatea de la primarie la asociatiile de locatari. Daca intr-adevar va pasa aprovizionati Brasovul cu materialele necesare : dezinfectanti pe baza de clor, alcool , manusi de unica folosinta, masti de protectie etc. Contra cost , dar sa le gasim. Majoritatea sunt constienti de necesitatea masurilor de protectie, nu trebuiesc trasate sarcini in acest sens. Atata timp insa cat nu gasim materialele necesare punerii in aplicare a acestor masuri , totul este doar o falsa preocupare fata de sanatatea brasovenilor.

  4. Pingback: Noi ordine militare: primăriile, obligate să facă dezinfecție și în scările blocurilor - Biz Brasov

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Paracetamol cu rația de la farmacii. Acestea nu mai pot vinde mai mult de două cutii de persoană
Nu vom mai putea cumpăra mai mult de două cutii de paracetamol de la farmacie. Decizia a fost luată după
Soluția pentru ca România să iasă din criza coronavirus propusă de un renumit medic: este nevoie de testare în masă,
Medicul de urgenţă Tudor Ciuhodaru lansează un apel public cu o serie de măsuri care pot limita epidemia cu noul
#fwdBV: Facilitățile de acasă, noul trend în imobiliare
Încă de la început, viziunea dezvoltatorului brașovean Urban Invest a fost aceea de a seta noi standarde pe piața imobiliară.
De astăzi, amenzi mai mari pentru nerespectarea ordonanțelor militare. Ce avem voie să facem și pe ce distanțe ne putem
Grupul de Comunicare Strategică vine cu precizări legate de restricțiile de circulație din ordonanțele militare adoptate pentru durata stării de
Compania brașoveană Sika România cumpără AdePlast. Concurența și-a dat avizul final
Tranzacția prin care producătorul de materiale de construcții AdePlast va fi vândut către grupul Sika, cu sediul în Elveția,  printre
AirVisual: Brașovul este pe locul patru în topul celor mai poluate orașe din România. Cea mai poluată localitate din România
Recent a fost lansat topul global, pentru anul precedent, al celor mai poluate oraşe din lume în care au fost
Încă două decese COVID-19. Numărul victimelor ajunge la 92
Alte două decese au fost confirmate miercuri seară, fiind vorba de un bărbat de 70 de ani și o femeie
Numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus a ajuns la 357. 99 sunt medici!
Numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus a crescut la 357, a anunțat miercuri Grupul de Comunicare Strategică. Dintre aceștia 99
Numărul deceselor provocate de COVID-19 în România a ajuns la 90
Numărul deceselor din România a ajuns, miercuri seară, la 90, după ce au fost confirmate alte patru victime, câte una
Magistrații, grefierii și avocații vor primi măşti, mănuşi, combinezoane şi botoşi pentru protecţia împotriva coronavirusului
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, i-a informat, miercuri, pe preşedintele CSM, procurorul general şi pe preşedinţii Curţilor de Apel că a
Numărul brașovenilor care încalcă ordonanțele militare este în scădere: Polițiștii au dat doar 290 de amenzi/ A crescut numărul izolaților
În județul Brașov, conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, 184 de persoane se află în carantină, iar 3.467
Cum este viața într-un centru de carantină instituționalizată: „Dacă unul era infectat nenorocea un etaj întreg!”
Un voluntar de la Crucea Roșie din Brașov ne-a povestit cum este viața românilor care, după ce s-au întors din
Guvernul vrea să amâne alegerile locale pentru luna septembrie
Guvernul ia în calcul amânarea alegerilor locale pentru luna septembrie 2020 din cauza pandemiei de coronavirus au declarat pentru G4Media.ro
771 de firme brașovene au trimis peste 4.700 de angajați în șomaj tehnic în prima zi de solicitare a acestui
771 de angajatori din Braşov au solicitat deja șomajul tehnic pentru angajații lor, completând aplicația de pe site-ul Agenției Județene
Disputa pe tema tratării pacienților cu COVID- 19 în Spitalul Făgăraș, la stadiul de lamentări oficiale
Prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii, nu a propus niciodată ca Spitalul Municipal „Dr. Aurel Tulbure” Făgăraș să fie desemnat drept
Cadrele medicale și asistenții sociali din Brașov au nevoie de 600 de locuri de cazare pentru a nu își contamina
Administraţia judeţeană asigură fondurile necesare pentru cazarea medicilor şi a personalului auxiliar din cadrul unităţilor medicale din subordine, în perioada
Spitalul Tractorul, al doilea centru din Brașov, unde, de luni, se vor face teste COVID – 19
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov primeşte astăzi echipamentele pentru diagnosticarea infectării cu noul coronavirus prin metoda PCR, precum şi
Comisia Europeană propune o schemă de program de lucru redus la nivelul UE pentru a evita concedierile, urmând ca o
Comisia Europeană va propune o schemă privind programul redus de muncă, după model german, pentru a-i ajuta pe oameni să-și
Antoneta Galeș: Cât de mult ne lipsește „libertatea”?
„Abia aștept să ne vedem la o petrecere, abia aștept să mergem la o terasă, abia aștept să mergem la
INSP: 16% dintre cei care au fost depistați cu COVID-19 făceau parte din personalul sanitar. Virusul s-a răspândit astfel în
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a analizat cazurile de coronavirus întregistrate în România până duminică. Potrivit acesteia, 16% din