
În prezent, peste 280.000 de firme din România se află într-o situație cu risc mare de insolvență, potrivit unui studiu realizat de Termene.ro, platfoma care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale companiilor românești.
Pentru 27.000 de firme riscul de insolvență este mediu, pentru peste 1460.000 de societăți comerciale acesta este scăzut, în timp ce, pentru 223.000 de companii el este redus. În acest moment, 40% dintre companii și-au continuat activitatea, 37% au redus-o și 23% își închid operațiunile din cauza pandemiei de Covid-19.
„Planurile de business, bugetele de venituri și cheltuieli și cash-flow-ul companiilor din România sunt într-o continuă schimbare de la o zi la altă și deciziile noastre, manageri și antreprenori, sunt foarte importante în contextul instituirii stării de urgență în România cu privire la pandemia de Covid-19. Discut zilnic cu zeci de antreprenori și manageri, iar colegii mei din echipa Termene.ro iau feedback constant de la sute de companii. Este alarmant că cel puțin jumătate dintre firmele active au activitatea redusă sau suspendată din cauza blocajului economic generat de răspândirea virusului Covid-19”, a declarat Adrian Dragomir, co-fondator al Termene.ro, conform startupcafe.ro.
În condițiile în care peste un milion de angajați riscă să rămână fără job, prioritatea economică ar trebui să fie aceea a continuității activității de business a operatorilor economici, susținând antreprenorii și păstrând un număr cât mai mare de locuri de muncă. Cu toate acestea, 50% dintre firmele din România își continuă activitatea înt-un ritm normal, dar manifestă o prudență investițională.