
Campionatul European de Fotbal, care trebuia să aibă loc în perioada iunie – iulie 2020, se amână pentru 2021, potrivit unei decizii luate marți de UEFA.
România era una dintre țările gazdă ale turneului final Euro 2020, cea mai importantă competiție europeană inter-țări.
În ceea ce privește competițiile inter-cluburi, UEFA încearcă să găsească soluții pentru ca ultimele faze ale Champions League și UEFA League să se dispute într-o anumită formă în această vară.
Principala problemă este interdicția impusă de multe țări marilor evenimente din cauza epidemiei de coronavirus.