Primăria Brașov a demarat de astăzi campania de plantări de puieți. În această primăvară vor fi plantați 5.100 de puieți, iar campania, care are are rolul de creștere a calității aerului, se va concentra pe trei direcții principale: ocolitoarea municipiului, aliniamentele stradale pentru arterele de circulație majore și interiorul cartierelor. Anul acesta vor fi plantați arbori din următoarele specii: salcâm, arţar, platan, tei și scoruș. Aproape jumătate dintre aceştia sunt furnizaţi de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt, din pepiniera proprie.
Tot în această perioadă, la solicitarea Asociaţiilor de proprietari, se vor planta aproximativ 1,1 kilometri de gard viu, respectiv 15.500 de fire de gard viu.
Brașovenii, invitați să planteze un copac
,,Deși trecem printr-o perioadă mai complicată, asta nu înseamnă că viața nu merge înainte, iar noi trebuie să ne asigurăm că acest oraș poate oferi locuitorilor săi cele mai bune condiții de trai. Ca în fiecare an, în această perioadă am demarat campania de plantări de primăvară. Anul acesta ne-am propus să creăm centuri verzi în jurul tuturor arterelor majore de circulație rutieră și feroviară. Astfel, pe toată lungimea ocolitoarei, în parteneriat și cu Direcția Regională de Drumuri Naționale și Regia Pădurilor Kronstadt, vom planta 1.100 de salcâmi, care să protejeze orașul de circulația de pe ocolitoare. Vom completa toate aliniamentele stradale de pe bulevardele Brașovului și vom continua crearea unei perdele verzi pe aliniamentul căii ferate. Dacă îi adăugăm pe aceştia la cei aproximativ 25.000 de puieţi plantaţi, doar în interiorul orașului, în ultimii 12 ani, putem spune că ne-am atins obiectivul pe care ni l-am stabilit de peste 30.000 de puieţi plantați până până la sfârșitul anului 2020. Îi invit pe brașoveni să ne sprijine în această campanie, iar cei care doresc să facă acest lucru trebuie să se adreseze Serviciului de Amenajare Zone verzi și să planteze un copac, bineînțeles cu luarea unor măsuri de siguranță, specifice acestei perioade. Vă spun din proprie experiență, când treci pe lângă un copac pe care l-ai plantat și îl vezi cum a crescut, lucrul acesta îți oferă multă bucurie”, a declarat primarul George Scripcaru.
În ceea ce privește achiziția puieților, primarul a precizat ,,La aceasta trebuie să adăugăm şi faptul că aproape jumătate dintre puieţii plantaţi în ultimii ani sunt din pepiniera proprie a Regiei Pădurilor Kronstadt, iar acest lucru înseamnă şi o reducere a cheltuielilor pentru materialul săditor. Din acest punct de vedere, mă bucur că încep să se vadă roadele investiţiei noastre, mai ales că Regia Pădurilor Kronstadt poate fi furnizor şi pentru alţi clienţi în afară de Primăria Braşov”.
Situaţie plantări puieţi de arbori în municipiul Braşov – primăvară 2020:
Total plantări municipiul Braşov, puieţi de arbori = 5100 buc., din care :
– Ocolitoarea municipiului Braşov = 1100 buc.
– Aliniamente stradale – completări = 1101 buc.
– Cartiere în municipiul Braşov = 2899 buc.
RPLP Kronstadt va furniza: 1.100 de salcâmi pentru aliniament pe ocolitoarea Brașovului, 600 de slacâmi pentru aliniament calea ferată și 200 de platani pentru intrările în oraș.
Situaţie plantări garduri vii în municipiul Braşov – primăvara 2020:
Număr total fire = 15.500 = 1107 m.l
Conform datelor Primăriei Brașov, în perioada 2008-2019 s-au plantat, în municipiul Braşov, aproape 25.000 de puieţi şi aproape 147 de km de gard viu.