
Podul feroviar de la Budila, prăbușit în vara lui 2018 după o viitură, ar urma să fie refăcut, fiind inclus în programul de investiții al CFR Infrastructură. După ce în septembrie anul trecut a fost semnat contractul pentru proiectarea noului pod, CFR continuă demersurile în vederea autorizării construcției. Pentru început, a fost depusă documentația în vederea emiterii avizului de mediu, care este de altfel unul dintre cele mai importante avize pentru această lucrare.
Podul de peste râul Tărlung s-a prăbușit pe o lungime de 50-60 metri. Linia de cale ferată a fost dată în folosință în 1931 și peste 10 ani călătorii au fost transportați de operatorul privat Regiotrans (din decembrie anul trecut devenit Regio Călători). Proiectul va stabili şi costurile aferente realizării noului pod, precum şi expertiza aferentă.