
Până la sfârșitul lunii, se poate plăti prima tranșă din impozitele locale aferente anului 2020, fără a se percepe penalități. În plus, cei care plăteasc integral primesc o bonificație de 5%. Chiar dacă mai sunt mai bine de două săptămâni până la termenul final, brașovenii au început să facă cozi la sediul Direcției Fiscale. Asta și pentru că programul de lucru al funcționarilor a fost redus, tocmai în ideea de a se limita riscul de împrăștiere a unor virusuri și în contextul măsurilor impuse la nivel național din cauza apariției Coronavirus.
Termenul de plată ar putea fi prelungit
Astfel, până în data de 31 martie, programul de relații cu publicul al Direcției Fiscale va fi de Luni până Joi, de la 8.30 la 11.30, și de la 12.00 la 14.30, iar vinerea, 8.30-12.30. La acestea se adaugă pauze aferente dezinfectiei. Plata dărilor locale se poate face însă și online.
Există însă posibilitatea ca termenul de plată fără dobânzi și cu modificație să fie prelungit cu o lună, tocmai în contextul apariției acestor probleme. „Am luat decizia de a solicita Consiliului Local prelungirea termenului pentru plata impozitelor locale cu inca o lună, perioada în care se va acorda si bonificatie, astfel încât, brasovenii care nu fac platile on-line sa poata amana plata acestora”, a precizat primarul George Scripcaru.
Un comentariu
Graba la plataimpozitelor… poate ii prinde corona fara sa plateasca…. mai tuseste unu la rand… se iau la bataie pensionarii ….