„Cred că dacă există cel mai mic risc va trebui să suspendăm activitatea în învățământul preuniversitar. Va trebui să discutăm perioada (de închidere a școlilor – n.red.)”, a declarat luni după-amiază premierul Ludovic Orban în deschiderea ședinței Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
Este o schimbare majoră de poziționare a premierului, care la prânz a lăsat de înțeles că nu este de acord cu o eventuală închidere a şcolilor, ca măsură de prevenire a răspândirii infecţiilor cu coronavirus. La finalul Biroului Permanent Naţional al PNL, Ludovic Orban declarase următoarele, cu privire la închiderea școlilor din cauza noului coronavirus:
„Am văzut că toată lumea se pricepe la toate măsurile pe care ar trebui să le ia Guvernul. Această măsură este în analiză. Nu este o măsură care poate fi luată uşor, pentru că o măsură de închidere a şcolilor perturbă procesul educaţional şi lipseşte copiii, elevii, de posibilitatea de a primi toate informaţiile, cunoştinţele necesare şi de a crea un gol în ceea ce priveşte derularea serviciului educaţional. Este o măsură care într-un fel trebuie pregătită. Puneţi-vă întrebarea ce fac copiii care nu se mai duc la şcoală? Rămân acasă. Pot să stea ei sub supraveghere? Există în fiecare familie un bunic sau o bunică sau un membru al familiei – mama sau tata – care nu lucrează? Copiii nu pot fi lăsaţi fără supraveghere, pentru că, altfel, dacă nu-i mai ducem la şcoală şi îi lăsăm acasă fără supraveghere, s-ar putea să fie cu un grad de expunere mai mare la riscul de contaminare decât dacă se duc la şcoală într-un cadru organizat, aflaţi sub supravegherea cadrelor didactice.(…)”