Imobiliare, Stiri Brasov

Reprezentanții unui fond de investiții din Africa de Sud: „Dacă Braşovul avea infrastructura necesară, acolo vedeam investiţii similare cu cele din Cluj sau Timişoara”

MAS Real Estate, un fond de investiţii din Africa de Sud, are în plan vânzarea activelor din Europa de Vest, evaluate la peste 500 mil. euro, iar banii rezultaţi vor fi investiţi în Europa de Est, în special în România, prin intermediul Prime Kapital, dezvoltator dedicat pieţelor din Est.

Cererea tot mai mare de retail şi de noi proiecte rezidenţiale în oraşe secundare şi terţiare determină fondurile de investiţii să găsească noi soluţii pentru a aduce bani în România.

Martin Slabbert, co­fondator şi CEO al Prime Kapital, companie de dezvoltare imobiliară şi investiţii şi care în urmă cu mai bine de zece ani punea bazele fondului de investiţii NEPI, cel mai mare proprietar de spaţii comerciale din România, spune că în Europa de Vest se obţin în prezent randamente investiţionale mici, iar un proiect poate fi „câştigător“ numai când se investesc peste 500-700 milioane de euro, în timp ce proiectele mici atrag şi câştiguri foarte mici.

„Am preluat conducerea MAS Real Estate în noiembrie anul trecut. Aproximativ jumătate din asseturile MAS sunt în Europa de Vest, iar planul este de a le vinde pentru a investi aici. Odată cu acest lucru vom avea noi recrutări şi vom continua să extindem echipa pentru Europa Centrală şi de Est. Valoarea asseturilor din Europa de Vest este, potrivit ultimei evaluări, de peste 544 mil. euro. Aceşti bani vor merge în bună parte în România şi regiune, vom discuta atât despre clădiri noi, cât şi achiziţii. Spre exemplu o parte din aceşti bani vor merge către dezvoltările din Iaşi sau alte proiecte“, a spus Martin Slabbert. El a subliniat că „este foarte probabil ca anul acesta Prime Kapital să anunţe noi proiecte de dezvoltare în România, în contextul în care dezvoltatorul lucrează la securizarea de noi terenuri la nivel naţional“.

Dezvoltatorul a demarat deja construcţia proiectelor rezidenţiale pe fosta platformă Marmura din Bucureştii Noi şi construirea Avalon Estates în Pipera. La nivel naţional a demarat construcţia Mall Moldova la Iaşi, proiect care se vrea a fi al doilea mall regional din ţară după Băneasa din Bucureşti şi a deschis centre comerciale în Baloteşti, Zalău, Baia Mare sau Roman şi are în plan altele noi. „În Iaşi am început construcţia la Mall Moldova, care, cu cei 92.000 mp de suprafaţă închiriabilă, va fi al doilea cel mai mare centru după Băneasa din Bucureşti. Vor fi două malluri regionale în România – Băneasa şi Mall Moldova. Iaşi este un oraş foarte important, cu mult potenţial, dar care în ultimii 10 ani a rămas în urma celorlalte mari centre ale ţării, iar multe investiţii au mers către Cluj sau Timişoara sau chiar Braşov unde există o problemă de infrastructură. Dacă Braşovul avea infrastructura necesară, acolo vedeam investiţii similare cu cele din Cluj sau Timişoara“, a subliniat fondatorul Prime Kapital.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Măsuri împotriva COVID – 19: Angajații Uzinei de Apă, cazați la serviciu pe perioada crizei. Concentrația de clor din apa
Apa potabilă disponibilă non-stop a fost mereu un aspect care a ținut de civilizație și progres. Pentru a asigura serviciul
Firmele vor ca statul să subvenționeze salariile angajaților din mediul privat în timpul pandemiei
În contextul pandemiei de coronavirus COVID-19, investitorii germani și români care sunt membri ai Camerei de Comerț Româno-Germane (AHK) solicită
Stranierii care stau în autoizolare la Brașov caută tot felul de șiretlicuri ca să iasă din casă: ultimul motiv invocat,
Persoanele venite din străinătate, cu precădere din zone roșii precum Italia, caută tot felul de șiretlicuri ca să mai iasă
Opera Brașov suspendă toate spectacolele și evenimentele din această lună
Pe perioada Stării de Urgență, instituită de Președintele României în data de 16 martie 2020, Opera Brașov menține decizia de suspendare
HOSPICE Casa Speranței oferă spații de cazare pentru medicii care luptă cu noul COVID-19
La HOSPICE Casa Speranței am învățat, de-a lungul istoriei de 28 de ani, că împreună suntem mai puternici. Am depășit
Sute de pachete cu produse de igienă și alimente distribuite vârstnicilor fără ajutor din Brașov
Direcția de Asistență Socială a început astăzi distribuția pachetelor cu produse de igienă și alimentare de strictă necesitate pentru 300
Încă trei asistenți de la Ambulanța Codlea, pozitivi la COVID-19
După ce în noaptea de marți spre miercuri au fost depistați pozitiv cu coronavirus doi asistenți medicali de la subunitatea
Semne de revenire la viața normală: Dacia ia în calcul repornirea producției din a doua parte a lui aprilie
Reprezentanţii Dacia pregătesc un scenariu de reluare a producţiei, în aşa fel încât să protejeze sănătatea oamenilor, şi sunt optimist
Două noi decese cauzate de coronavirus. Numărul victimelor ajunge la 94
Alte noi decese în România din cauza coronavirusului au fost anunțate joi, bilanțul ajungând astfel la 94. Este vorba despre
Fostul mare baschetbalist Zeljko Bubanja, antrenor la CS Transilvania Brașov, infectat cu COVID-19
Fostul mare baschetbalist Zeljko Bubanja (46 de ani), acum antrenor -coordonator la CS Transilvania Braşov, şi soţia lui au fost
105 cazuri de infectare cu noul coronavirus la Brașov
În ciuda faptului că statul român continuă să ascundă informații despre modul în care afectează noul coronavirus județele, Casa Jurnalistului
Paracetamol cu rația de la farmacii. Acestea nu mai pot vinde mai mult de două cutii de persoană
Nu vom mai putea cumpăra mai mult de două cutii de paracetamol de la farmacie. Decizia a fost luată după
Soluția pentru ca România să iasă din criza coronavirus propusă de un renumit medic: este nevoie de testare în masă,
Medicul de urgenţă Tudor Ciuhodaru lansează un apel public cu o serie de măsuri care pot limita epidemia cu noul
#fwdBV: Facilitățile de acasă, noul trend în imobiliare
Încă de la început, viziunea dezvoltatorului brașovean Urban Invest a fost aceea de a seta noi standarde pe piața imobiliară.
De astăzi, amenzi mai mari pentru nerespectarea ordonanțelor militare. Ce avem voie să facem și pe ce distanțe ne putem
Grupul de Comunicare Strategică vine cu precizări legate de restricțiile de circulație din ordonanțele militare adoptate pentru durata stării de
Compania brașoveană Sika România cumpără AdePlast. Concurența și-a dat avizul final
Tranzacția prin care producătorul de materiale de construcții AdePlast va fi vândut către grupul Sika, cu sediul în Elveția,  printre
AirVisual: Brașovul este pe locul patru în topul celor mai poluate orașe din România. Cea mai poluată localitate din România
Recent a fost lansat topul global, pentru anul precedent, al celor mai poluate oraşe din lume în care au fost
Încă două decese COVID-19. Numărul victimelor ajunge la 92
Alte două decese au fost confirmate miercuri seară, fiind vorba de un bărbat de 70 de ani și o femeie
Numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus a ajuns la 357. 99 sunt medici!
Numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus a crescut la 357, a anunțat miercuri Grupul de Comunicare Strategică. Dintre aceștia 99
Numărul deceselor provocate de COVID-19 în România a ajuns la 90
Numărul deceselor din România a ajuns, miercuri seară, la 90, după ce au fost confirmate alte patru victime, câte una