
Până la finalul acestui an, Consiliul Județean Brașov ar urma să depună cererea de finanțare în vederea implementării Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID). Master planul aferent acestui sistem este aproape de a fi definitivat, iar după cum a precizat vicepreședintele CJ Brașov, Tóásó Imelda, joi, consultantul care a elaborat acest document, ar urma să prezinte opțiunile propuse specialiștilor Jaspers, structură care are ca obiectiv sprijinirea procesului de pregătire a proiectelor majore care urmează să fie co-finanţate din Fondurile Structurale şi de Coeziune. „După această întâlnire, ar urma să fie adoptată varianta finală care să fie prleuată în studiul de fezabilitate”, a explicat Tóásó Imelda.
Aceasta a aăugat că există trei variante pentru amenajarea centrului integrat de management al deșeurilor, locațiile propuse fiind Codlea, Prejmer și Făgăraș. „Dacă va fi un centru de management integrat în zona Coldea, se ia în calcul construcția unui nou depozit ecologic de depozitare a deșeurilor. Vrem ca în toamnă să depunem cererea de finanțare, iar dacă evaluarea nu va dura f mult, ținând cont că au existat deja discuții, până la finele anului ar urma să fie semnată cererea de finanțare pentru implementarea”, a precizat vicepreședintele CJ Brașov.
Valoarea totală a proiectelor incluse în Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor este estimată la peste 100 de milioane de euro, acestea urmând să fie finanțate cu fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.