Cel mai mare festival de street food din ţară şi unul dintre cele mai importante festivaluri de acest gen din Europa se va desfăşura în acest an sub conceptul Yummy&Yay.
Ca în fiecare an, Street Food Festival debutează la Cluj-Napoca în perioada 7-10 mai, ediţia de la Cluj fiind urmată de cea de la Oradea care va avea loc în perioada 21-24 mai. Vara debutează cu ediţia de la Galaţi care va avea loc în perioada 11-14 iunie, iar în Braşov, anul acesta, Street Food Festival ajunge în 25-28 iunie. Ultima ediţie de vară va avea loc la Arad în perioada 9-12 iulie. După vacanţa de vară, Street Food Festival revine la Iaşi în perioada 10-13 septembrie şi continuă cu ediţia de la Timişoara din 24-27 septembrie.