Conducerea operatorul public de transport în comun din Brașov a anunțat că a luat măsuri de prevenire a răspândirii virușilor în mijloacele de transport în comun.
RATBV a instituit măsuri pentru prevenirea răspândirii cazurilor de gripă și a virozelor respiratorii, încă de iarna trecută, când a fost epidemia de gripă sezonieră, prin acțiuni zilnice repetate de igienizare și dezinfecție, cu substanțe pe bază de clor.
În fiecare dimineață, echipele de curățenie intervin cu soluții profesionale, în autobuze și troleibuze și dezinfectează bările de susținere, mânerele de scaune și scaunele.
„La noi, dimineața, fără se facă nici un anunț, se face curățenie în toate autobuzele, se folosesc substanțe pe bază de clor, dar deocamdată nu am luat alte măsuri. Bările de susținere, mânerele de scaune, acestea sunt în fiecare zi spălate și, bineînțeles, podeaua și periodic tapițeriile scaunelor”, a precizat, pentru Radio Târgu-Mureș, purtătorul de cuvânt al RAT Brașov, Silviu Ștefan.
Reprezentantul RAT Brașov a precizat că măsurile se respectă acum și la recomandarea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov.