Ministerul Mediului, Costel Alexe, a avut în această dimineață o întâlnire pe probleme de mediu și poluare la Primăria Brașov cu reprezentanții autorităților locale și județene, dar și cu operatorii de salubrizare și administratorul rampei ecologice. Discuțiile au vizat achiziția unor laboratoare de monitorizare a calității aerului, respectiv atât cele finanțate de Primărie, cât și achiziția de către Ministerul Mediului a două astfel de sisteme. „Ca ministru sunt preocupat de problemele de mediu din toate județele”, a spus ministrul la ieșirea de la discuții.
Unul dintre subiectele fierbinți a fost acela al lucrărilor de închidere ale primelor două celule ale rampei ecologice administrată de către compania Fin – Eco. În fața ministrului Costel Alexe, administratorii rampei și-au asumat un nou termen de finalizare a proiectului, care a fost devansat față de graficul stabilit inițial. Astfel, oficialii companiei speră ca până la finalul lunii mai sistemul de captare al biogazului să fie funcțional, iar în luna iunie lucrările de închidere să fie finalizate la ambele celule. „Săptămâna trecută, împreună cu administratorul rampei, am stabilit un grafic al acestor lucrări, care au fost reluate, și am dat dispoziție viceprimarului Barabas Laszlo ca din două în două zile să monitorizeze activitățile, astfel încât graficul de execuție să fie respectat. Am solicitat ca până în luna iunie să fie interconectate sistemele de captare a biogazului, astfel încât acestea să fie funționale”, a explicat primarul George Scripcaru.
De altfel, în cadrul întâlnirii s-a discutat și despre incoerențele legislative, astfel încât și autoritățile locale să aibă dreptul de a acționa pe probleme de mediu.