Stiri Brasov

Iunie 2021, primul zbor de pe Aeroportul Ghimbav

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a prezentat stadiul realizării Aeroportului Internaţional Braşov în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Consiliul Judeţean Covasna. I-au fost alături George Scripcaru, primarul Braşovului, Mihail Veştea, ministrul secretar de stat din Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna, şi Antal Árpád, primarul municipiului Sfântu Gheorghe.

Şeful administraţiei judeţene a trecut în revistă etapele parcurse până în prezent în implementarea acestui proiect investiţional, vital deopotrivă pentru judeţul Braşov şi judeţul Covasna. El a menţionat că potrivit graficelor de execuţie, până la finele acestui an se va înregistra un progres de peste 90% în ceea ce priveşte construirea infrastructurii aeroportuare şi şi-a exprimat speranţa că în iunie 2021 va putea avea loc primul zbor de pe Aeroportul Internaţional Braşov. Adrian-Ioan Veştea a remarcat sprijinul primit de la partenerii din UDMR şi colaborarea, atât pe plan administrativ, cât şi politic, între cele două judeţe, fapt care a făcut ca proiectul Aeroportului Braşov să beneficieze începând cu anul 2019 de fonduri locate din bugetul de stat.

În jurul unui aeroport regiunea se dezvoltă într-un perimetru de 60 de km

De altfel, cooperarea între cele două judeţe a fost cuvântul de ordine al acestei conferinţe. Județele Brașov și Covasna au fost și sunt în continuare parteneri strategici, au afirmat liderii celor două județe. „Cooperarea regională este esențială privind planurile de viitor. Pentru județul Covasna, atât din punct de vedere economic, cât și turistic, este vitală finalizarea Aeroportului Internațional Brașov, mai ales că se va desfășura și transport de marfă, nu doar de pasageri. Se spune că în jurul unui aeroport regiunea se dezvoltă într-un perimetru de 60 de km. Suntem alături de colegii noștri din Brașov atât financiar, cât și politic”, a conchis președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, subliniind că cele două județe au mai multe proiecte comune.

Legătură pe autostradă spre Covasna și Bacău

„Suntem aici, în județul Covasna, pentru a da un semnal de colaborare, de cooperare pentru zona noastră. Am discutat cel mai mult despre aeroport, dar am discutat și despre autostrada care va lega Brașovul de Bacău, prin Covasna, despre drumul ocolitor al municipiului Sfântu Gheorghe, dar și despre drumul expres pe care cele două județe doresc să facă între Sfântu Gheorghe și aeroport, care ar putea fi realizat prin Compania Naţională de Investiţii. Ca reprezentant al Guvernului României, am venit în judeţul Covasna pentru a da asigurări că există suport guvernamental pentru astfel de proiecte”, a declarat secretarul de stat Mihail Veștea. În privinţa autostrăzii Braşov – Covasna – Bacău, el a precizat că în prezent, la Ministerul Transporturilor este în fază finală procedura de achiziţie a realizării Studiului de Fezabilitate şi că sunt toate şansele ca în această lună să se încheie contractul. După semnarea contractului vor urma discuţii aplicate cu autorităţile din cele trei judeţe, pentru a se stabili traseul optim şi împărţirea pe sectoare a autostrăzii.

La rândul său, primarul Braşovului, George Scripcaru, a spus că „la nivelul municipiului Brașov avem proiecte europene pentru dezvoltarea mobilității și accesibilității, avem o viziune comună şi o strategie corelată cu partenerii noştri de la Primăria Sfântul Gheorghe şi din judeţul Covasna. Perspectiva este bună din acest punct de vedere, suntem într-un parteneriat de cel puţin zece ani, iar problemele din cele două județe sunt la fel de importante pentru toţi locuitorii, indiferent că sunt români sau maghiari”. El a prezentat pe scurt şi etapele parcurse până în prezent în realizarea Spitalului Regional Braşov, proiect în care sunt cooptate şi autorităţile publice din judeţele Covasna şi Harghita.

„Suntem convinși de faptul că lucrând împreună, cu toții avem de câștigat, și cei din Brașov, și cei din Sfântu Gheorghe. Aeroportul este prima investiție din istoria celor două orașe care va aduce bunăstare pentru toată lumea”, a subliniat primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád. Edilul a menţionat că dacă în momentul de faţă, folosind actuala infrastructură rutieră, distanţa Sfântu Gheorghe – Ghimbav se parcurge în aproximativ 35 de minute, după realizarea drumului expres care va lega, practic, judeţul Covasna de Aeroportul Internaţional Braşov, perioada de timp se va scurta la 20-25 de minute.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Stranierii care stau în autoizolare la Brașov caută tot felul de șiretlicuri ca să iasă din casă: ultimul motiv invocat,
Persoanele venite din străinătate, cu precădere din zone roșii precum Italia, caută tot felul de șiretlicuri ca să mai iasă
Opera Brașov suspendă toate spectacolele și evenimentele din această lună
Pe perioada Stării de Urgență, instituită de Președintele României în data de 16 martie 2020, Opera Brașov menține decizia de suspendare
HOSPICE Casa Speranței oferă spații de cazare pentru medicii care luptă cu noul COVID-19
La HOSPICE Casa Speranței am învățat, de-a lungul istoriei de 28 de ani, că împreună suntem mai puternici. Am depășit
Sute de pachete cu produse de igienă și alimente distribuite vârstnicilor fără ajutor din Brașov
Direcția de Asistență Socială a început astăzi distribuția pachetelor cu produse de igienă și alimentare de strictă necesitate pentru 300
Încă trei asistenți de la Ambulanța Codlea, pozitivi la COVID-19
După ce în noaptea de marți spre miercuri au fost depistați pozitiv cu coronavirus doi asistenți medicali de la subunitatea
Semne de revenire la viața normală: Dacia ia în calcul repornirea producției din a doua parte a lui aprilie
Reprezentanţii Dacia pregătesc un scenariu de reluare a producţiei, în aşa fel încât să protejeze sănătatea oamenilor, şi sunt optimist
Două noi decese cauzate de coronavirus. Numărul victimelor ajunge la 94
Alte noi decese în România din cauza coronavirusului au fost anunțate joi, bilanțul ajungând astfel la 94. Este vorba despre
Fostul mare baschetbalist Zeljko Bubanja, antrenor la CS Transilvania Brașov, infectat cu COVID-19
Fostul mare baschetbalist Zeljko Bubanja (46 de ani), acum antrenor -coordonator la CS Transilvania Braşov, şi soţia lui au fost
105 cazuri de infectare cu noul coronavirus la Brașov
În ciuda faptului că statul român continuă să ascundă informații despre modul în care afectează noul coronavirus județele, Casa Jurnalistului
Paracetamol cu rația de la farmacii. Acestea nu mai pot vinde mai mult de două cutii de persoană
Nu vom mai putea cumpăra mai mult de două cutii de paracetamol de la farmacie. Decizia a fost luată după
Soluția pentru ca România să iasă din criza coronavirus propusă de un renumit medic: este nevoie de testare în masă,
Medicul de urgenţă Tudor Ciuhodaru lansează un apel public cu o serie de măsuri care pot limita epidemia cu noul
#fwdBV: Facilitățile de acasă, noul trend în imobiliare
Încă de la început, viziunea dezvoltatorului brașovean Urban Invest a fost aceea de a seta noi standarde pe piața imobiliară.
De astăzi, amenzi mai mari pentru nerespectarea ordonanțelor militare. Ce avem voie să facem și pe ce distanțe ne putem
Grupul de Comunicare Strategică vine cu precizări legate de restricțiile de circulație din ordonanțele militare adoptate pentru durata stării de
Compania brașoveană Sika România cumpără AdePlast. Concurența și-a dat avizul final
Tranzacția prin care producătorul de materiale de construcții AdePlast va fi vândut către grupul Sika, cu sediul în Elveția,  printre
AirVisual: Brașovul este pe locul patru în topul celor mai poluate orașe din România. Cea mai poluată localitate din România
Recent a fost lansat topul global, pentru anul precedent, al celor mai poluate oraşe din lume în care au fost
Încă două decese COVID-19. Numărul victimelor ajunge la 92
Alte două decese au fost confirmate miercuri seară, fiind vorba de un bărbat de 70 de ani și o femeie
Numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus a ajuns la 357. 99 sunt medici!
Numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus a crescut la 357, a anunțat miercuri Grupul de Comunicare Strategică. Dintre aceștia 99
Numărul deceselor provocate de COVID-19 în România a ajuns la 90
Numărul deceselor din România a ajuns, miercuri seară, la 90, după ce au fost confirmate alte patru victime, câte una
Magistrații, grefierii și avocații vor primi măşti, mănuşi, combinezoane şi botoşi pentru protecţia împotriva coronavirusului
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, i-a informat, miercuri, pe preşedintele CSM, procurorul general şi pe preşedinţii Curţilor de Apel că a
Numărul brașovenilor care încalcă ordonanțele militare este în scădere: Polițiștii au dat doar 290 de amenzi/ A crescut numărul izolaților
În județul Brașov, conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, 184 de persoane se află în carantină, iar 3.467