Social, Stiri Brasov

Scripcaru și Căncescu, achitați în Dosarul Farmacia. Patru ani a durat procesul

Judecătorii Tribunalului Covasna au dat soluție de achitare pentru inculpații din dosarul „Farmacia”, printre aceștia numărându-se fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, și primarul George Scripcaru. Dosarul a fost demarat în 2016, când a fost trimis în instanță de procurorii DNA. decizia a fost luată după ce a fost respinsă „excepția nulităţii absolute a interceptărilor convorbirilor telefonice efectuate în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise în dosarele de urmărire penală nr. 233/P/2015, nr. 94/P/2013 şi nr. 49/P/2014 ale D.N.A. – Serviciul Teritorial Braşov, formulată de inculpatul Matei Gavril”.

Căncescu era acuzat în acest dosar de abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul, în formă continuată, la fel ca fostul consilier județean matei Gavril și asociata acestuia din cadrul Licofrig, Cristina Grama.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul George Scripcaru, la data faptei și în prezent primar al municipiului Brașov, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul.

Rechizitorul procurorilor DNA

În perioada 2013-2014, inculpații Matei Gavril și Grama Lucia Cristina, în baza unei înțelegeri prealabile frauduloase cu inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, au făcut demersuri pentru obținerea nelegală a unei suprafețe de 110 mp teren în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov.
De fapt, inculpatul Matei Gavril identificase anterior oportunitatea deschiderii unei farmacii în curtea spitalului județean, locație care asigura cel mai bun vad comercial pentru o astfel de activitate, cu atât mai mult cu cât conducerea spitalului refuzase până la acel moment să permită amplasarea unei astfel de unități. Refuzul fusese motivat prin aceea că astfel ar fi fost avantajată o singură firmă care ar fi făcut concurență neloială celorlalte.
Concret, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, în calitate de președinte al Consiliului Județean Brașov, îndeplinindu-și în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu, dar și cu încălcarea prevederilor legale, a făcut demersuri pentru adoptarea și, ulterior, semnarea unei hotărâri prin care s-a aprobat închirierea terenului respectiv, fără existența unei justificări de necesitate și oportunitate în interes public și chiar în lipsa unei solicitări din partea conducerii spitalului.
Acționând în această manieră, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a urmărit obținerea de foloase necuvenite de către inculpatul Matei Gavril care controla în fapt mai multe societăți comerciale, constând în edificarea unei construcții pe domeniul public în care ultimul să desfășoare activități comerciale în interesul său privat.
După adoptarea hotărârii, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a organizat, în data de 6 septembrie 2013, licitația publică cu strigare, după ce anterior caietul de sarcini fusese cumpărat de 3 firme controlate de inculpatul Matei Gavril.
Licitația a fost adjudecată de societatea administrată de inculpata Grama Lucia Cristina, în condițiile în care a mai existat o singură ofertă concurentă, care însă a licitat pentru un preț mai mic decât prețul de pornire al licitației.
În aceeași zi, inculpata Grama Lucia Cristina a adus la cunoștința conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov faptul că suprafața de 110 mp astfel închiriată urma să fie destinată construcției unei clădiri pentru desfășurarea de activități comerciale.
Întrucât societatea respectivă nu îndeplinea condițiile pentru obținerea autorizației de construire (nu era titularul dreptului real și bunul făcea parte din domeniul public al județului Brașov), profitând de calitatea de consilier județean și membru al unui partid politic, dar și de susținerea din partea președintelui Căncescu Aristotel Adrian, inculpatul Gavril Matei și-a exercitat influența la nivelul funcționarilor Primăriei Municipiului Brașov în vederea obținerii autorizației de construire, chiar dacă nu erau îndeplinite condițiile legale.
Urmare a acestor demersuri, la data de 07 noiembrie 2013, a fost eliberată o autorizație de construire ce a fost semnată printre alții și de suspectul Scripcaru George, în calitate de primar al municipiului Brașov, care cunoștea faptul că aceasta fusese emisă fără să fie îndeplinite condițiile impuse de lege.
După obținerea în mod nelegal a autorizației de construire, societatea respectivă a edificat pe terenul respectiv o construcție pe o suprafață mai mare decât cea închiriată, ocupând abuziv 40,29 mp din domeniul public.
Această situație a fost semnalată de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, care a solicitat Consiliului Județean Brașov un punct de vedere raportat la neregulile semnalate.
Deși i s-au adus la cunoștință aceste aspecte, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a făcut presiuni asupra funcționarilor din aparatul administrativ al Consiliului Județean pentru modificarea contractului inițial în favoarea societății controlate de inculpatul Matei Gavril, atât prin mărirea suprafeței, cât și pentru acordarea dreptului firmei private de a subînchiria spațiul menționat, dar aceasta să se realizeze fără adoptarea unei noi hotărâri de Consiliu Județean.
De asemenea, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a tergiversat și întocmirea unui răspuns către Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, permițând astfel folosirea terenului închiriat, precum și subînchirierea clădirii edificate, cu încălcarea prevederilor legale și contractuale, peste limita de spațiu atribuit inițial.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Paracetamol cu rația de la farmacii. Acestea nu mai pot vinde mai mult de două cutii de persoană
Nu vom mai putea cumpăra mai mult de două cutii de paracetamol de la farmacie. Decizia a fost luată după
Soluția pentru ca România să iasă din criza coronavirus propusă de un renumit medic: este nevoie de testare în masă,
Medicul de urgenţă Tudor Ciuhodaru lansează un apel public cu o serie de măsuri care pot limita epidemia cu noul
#fwdBV: Facilitățile de acasă, noul trend în imobiliare
Încă de la început, viziunea dezvoltatorului brașovean Urban Invest a fost aceea de a seta noi standarde pe piața imobiliară.
De astăzi, amenzi mai mari pentru nerespectarea ordonanțelor militare. Ce avem voie să facem și pe ce distanțe ne putem
Grupul de Comunicare Strategică vine cu precizări legate de restricțiile de circulație din ordonanțele militare adoptate pentru durata stării de
Compania brașoveană Sika România cumpără AdePlast. Concurența și-a dat avizul final
Tranzacția prin care producătorul de materiale de construcții AdePlast va fi vândut către grupul Sika, cu sediul în Elveția,  printre
AirVisual: Brașovul este pe locul patru în topul celor mai poluate orașe din România. Cea mai poluată localitate din România
Recent a fost lansat topul global, pentru anul precedent, al celor mai poluate oraşe din lume în care au fost
Încă două decese COVID-19. Numărul victimelor ajunge la 92
Alte două decese au fost confirmate miercuri seară, fiind vorba de un bărbat de 70 de ani și o femeie
Numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus a ajuns la 357. 99 sunt medici!
Numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus a crescut la 357, a anunțat miercuri Grupul de Comunicare Strategică. Dintre aceștia 99
Numărul deceselor provocate de COVID-19 în România a ajuns la 90
Numărul deceselor din România a ajuns, miercuri seară, la 90, după ce au fost confirmate alte patru victime, câte una
Magistrații, grefierii și avocații vor primi măşti, mănuşi, combinezoane şi botoşi pentru protecţia împotriva coronavirusului
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, i-a informat, miercuri, pe preşedintele CSM, procurorul general şi pe preşedinţii Curţilor de Apel că a
Numărul brașovenilor care încalcă ordonanțele militare este în scădere: Polițiștii au dat doar 290 de amenzi/ A crescut numărul izolaților
În județul Brașov, conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, 184 de persoane se află în carantină, iar 3.467
Cum este viața într-un centru de carantină instituționalizată: „Dacă unul era infectat nenorocea un etaj întreg!”
Un voluntar de la Crucea Roșie din Brașov ne-a povestit cum este viața românilor care, după ce s-au întors din
Guvernul vrea să amâne alegerile locale pentru luna septembrie
Guvernul ia în calcul amânarea alegerilor locale pentru luna septembrie 2020 din cauza pandemiei de coronavirus au declarat pentru G4Media.ro
771 de firme brașovene au trimis peste 4.700 de angajați în șomaj tehnic în prima zi de solicitare a acestui
771 de angajatori din Braşov au solicitat deja șomajul tehnic pentru angajații lor, completând aplicația de pe site-ul Agenției Județene
Disputa pe tema tratării pacienților cu COVID- 19 în Spitalul Făgăraș, la stadiul de lamentări oficiale
Prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii, nu a propus niciodată ca Spitalul Municipal „Dr. Aurel Tulbure” Făgăraș să fie desemnat drept
Cadrele medicale și asistenții sociali din Brașov au nevoie de 600 de locuri de cazare pentru a nu își contamina
Administraţia judeţeană asigură fondurile necesare pentru cazarea medicilor şi a personalului auxiliar din cadrul unităţilor medicale din subordine, în perioada
Spitalul Tractorul, al doilea centru din Brașov, unde, de luni, se vor face teste COVID – 19
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov primeşte astăzi echipamentele pentru diagnosticarea infectării cu noul coronavirus prin metoda PCR, precum şi
Comisia Europeană propune o schemă de program de lucru redus la nivelul UE pentru a evita concedierile, urmând ca o
Comisia Europeană va propune o schemă privind programul redus de muncă, după model german, pentru a-i ajuta pe oameni să-și
Antoneta Galeș: Cât de mult ne lipsește „libertatea”?
„Abia aștept să ne vedem la o petrecere, abia aștept să mergem la o terasă, abia aștept să mergem la
INSP: 16% dintre cei care au fost depistați cu COVID-19 făceau parte din personalul sanitar. Virusul s-a răspândit astfel în
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a analizat cazurile de coronavirus întregistrate în România până duminică. Potrivit acesteia, 16% din