Stiri Brasov, Timp liber

Recunoaștere internațională: Brașovul are cea mai bună combinație pentru o dezvoltare sănătoasă a schiului și sporturilor de iarnă

Primarul George Scripcaru s-a întâlnit astăzi cu Sarah Lewis, secretarul general al Asociației Federațiilor Internaționale Olimpice de Sport de Iarnă (AIOWF), care este prezentă la Brașov cu ocazia Small Evolving Ski Nations Race – FIS -SES 2020 Race. La întâlnire au participat și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea,  reprezentanții organizatorilor – Ștefan Țânț și Dan Ghiță, precum și George Boroi, secretar general al COSR, Puiu Gașpar, secretarul general al Federației Române de Schi și Biatlon și Cristian Butariu, de asemenea reprezentant COSR.

Discuțiile s-au axat pe obținerea sprijinului pentru organizarea de competiții de nivel internațional la Brașov în sporturile de iarnă. Primarul George Scripcaru a prezentat infrastructura existentă și planurile de extindere a domeniului schiabil înspre Râșnov, amintind totodată și de experiența organizării Jocurilor Olimpice pentru Tineret, dar și de recentele competiții pentru copii și tineret. Primarul a solicitat sprijin pentru o eventuală candidatură a României la Olimpiada de Tineret din 2028.      Sarah Lewis a subliniat că Brașovul are o serie de atuuri clare sub aspectul organizatoric și oferă un nivel mai înalt chiar decât alte state europene cu tradiție pentru evenimentele pe care le organizează, inclusiv la nivelul capacităților de cazare, de care s-a arătat „mai mult decât impresionată“. Oficialul AIOWF este de acord că extinderea domeniului schiabil Poiana Brașov este un proiect necesar nu numai în context sportiv, ci și turistic, mai ales în contextul construirii aeroportului internațional Brașov, „Simt că spiritul de aici este foarte favorabil, atât din partea autorităților, cât și al mediului de afaceri, dar și din punct de vedere tehnic. Toți vreți să faceți asta și fără îndoială că se va întâmpla. Nu mă așteptam la un nivel atât de ridicat de implicare“, a declarat Sarajh Lewis în timpul discuțiilor, dând exemple tehnice chiar din cursa de astăzi.

Investițiile în infrastrctura sportivă vor continua

„Mă bucur foarte mult că ne-am întâlnit astăzi cu doamna Sarah Lewis, care este  una dintre personalitățile lumii mondiale a schiului și a sporturilor de iarnă. Faptul că ne-a vizitat și că este în Brașov astăzi spune foarte multe și înseamnă că suntem pe un parcurs bun. Am discutat cu dumneaei lucruri care țin de perspectiva unor competiții de nivel european și mondial aici, în Poiana Brașov și în jurul Brașovului și am obținut sprijinul dumneaei în această direcție. Sunt convins că investițiile pe care le preconizăm în infrastructura pentru sporrturile de iarnă sunt justificate. Să nu mai spun că de curând sportivii Coronei au obținut medalii în competiții internaționale, care adaugă încă un argument la dorința Brașovului de a organiza astfel de competiții. Sunt convins că vom colabora foarte bine și că vom beneficia de tot sprijinul său în următoarea perioadă“, a spus primarul George Scripcaru.

„Infrastructura este extraordinară deja”

„Facilitățile și infrastructura de aici, din Poiana Brașov, sunt cu adevărat excelente pentru schi și sporturile de iarnă. Este un potențial extraordinar atât pentru turism și practicarea acestor sporturi la nivel recreațional, cât și pentru competiții. Ați stabilit o platformă de plecare în competiții internaționale la nivel de copii și juniori, acum avem campionate mondiale de sărituri cu schiurile (n.n. – în acest weekend, la Râșnov se va desfășura și primul campionat mondial masculin de sărituri cu schiurile din România) pe o arenă excelentă care a găzduit de multe ori competiția pentru fete, și credem de asemenea că bazele puse de Festivalul Olimpic al Tineretului European în 2013 vor constitui argumente foarte importante pentru o candidatură viitoare la organizarea Festivalului Olimpic de Tineret sau la competiții de nivel internațional pentru seniori. Infrastructura este extraordinară deja, există mult sprijin și din partea autorităților locale și naționale, dar și din partea mediului de afaceri local, aveți cea mai bună combinație pentru o dezvoltare sănătoasă a schiului și sporturilor de iarnă. Vă asigur de tot sprijinul meu“, a spus Sarah Lewis.

„Este o vizită binevenită, concretizată după organizarea la Brașov a mai multor competiții de nivel european și mondial, care trebuie să ducă la premisa organizării de competiții mult mai importante pe viitor, dedicate seniorilor, atât la schi alpin cât și la celelalte discipline. Prezența doamnei Sarah Lewis aici este o garanție că Brașovul și România contează în cadrul Federației Internaționale de Schi și că vom avea sprijin la competițiile viitoare“, a declarat președintele CJ Brașov, Adrian Veștea.

FIS -SES 2020 Race este organizată de Federația Internațională de Schi, în Poiana Brașov, și a început de astăzi, urmând să se încheie pe 21 februarie. Concursul, care cuprinde probe de slalom si slalom uriaș, se adresează cadeților și seniorilor și se desfășoară pe pârtia Subteleferic. Sarah Lewis (n 1964, Londra, Marea Britanie) este implicată în schi atât la nivel competițional, cât și administrativ, de peste 30 de ani. A fost membru al echipei britanice de schi alpin în perioada 1982-1988 și a concurat în Campionatele Mondiale de schi alpin FIS din 1987 și Jocurile Olimpice de iarnă din 1988, precum și în multe competiții internaționale FIS, inclusiv Cupa Mondială și cupe continentale. A început să lucreze pentru FIS în 1994

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Șase noi decese cauzate de noul coronavirus. Numărul victimelor a ajuns la 146
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat sâmbătă seară șase noi decese în România din cauza coronavirusului, bilanțul total ajungând astfel
VIDEO O brașoveancă crede că a fost infectată cu COVID-19 după mai multe confuzii făcute de autoritățile medicale. A fost
Liuța Grama, o femeie din comuna Dumbrăvița, a chemat ambulanța din. Codlea pe 31 martie pentru a fi transportată la
Prima zi de amenzi majorate: 265 de „plimbăreți” amendați/ La Brașov, avem 198 de „carantinați” și peste 4.000 de persoane
În județul Brașov, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, 198 de persoane se află în carantină, iar 4.033 de persoane
Voluntarii, la datorie non-stop în această perioadă grea. Au distribuit materiale de dezinfecție la 400 de asociații, într-o zi
Fie că sunt dintre cei care s-au înscris pe listele de voluntari ale primăriei, fie că sunt voluntari ai unor
Arafat ia în calcul prelungirea stării de urgență: „Nu cred că vom ieși din starea de combatere a virusului înainte
„Dacă vorbim de starea de urgență e foarte posibil să ajungă să fie prelungită încă o lună. Poate această decizie
Agricultorii din Italia îi vor înapoi pe români la muncă. Exportam peste 100.000 de sezonieri
După Germania, și Italia caută un acord cu țările din estul Europei pentru ca muncitorii sezonieri să poată ajunge la
Ordonanța Militară nr. 7: Localitatea Țăndărei va intra în carantină/ Se suspendă zborurile din și spre zonele roșii pentru 14
Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a anunat care sunt prevederile Ordonanței Militare nr. 7. Se instituie carantină pentru localitatea Țândărei.
Sunt necesare noi restricții militare. A fost arestat primul cetățean care a încercat să fugă de un filtru de poliție
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a precizat că sunt necesare noi restricții militare, deoarece unele persoane nu au înțeles că
Cum se rostogolesc fake-news-urile în social media? Subiect de panică: coada de ambulanțe de la Infecțioase
O fotografie în care sunt surprinse mai multe ambulanțe așteptând în fața Spitalului de Boli Infecțioase Brașov a început să
Opt noi victime ale noului coronavirus. Bilanțul ajunge la 141 de morți
Încă 8 decese în România din cauza coronavirusului au fost anunțate sâmbătă, astfel încât bilanțul total urcă la 141. Două
127 de cazuri la Brașov – trei noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore/ În România, 430 de
Ieri, 3 aprilie, 9 tone de materiale sanitare, constând în 200.000 de măști FFP2, au ajuns în România din China.
Criza cauzată de coronavirus a ieftin carburanții. Care sunt benzinăriile din Brașov cu cele mai mici prețuri
Comisia Europeană a publicat un document cu anumite statistici care arată situaţia preţurilor combustibilor, iar în ţara noastră un litru
Guvernul pregătește o nouă ordonanță militară. Va fi prezentată astăzi
Premierul Ludovic Orban a anunțat astăzi că Guvernul a pregătit o nouă ordonanță militară care va fi prezentată astăzi. „Am
Au fost ridicate restricțiile pentru camioane de pe DN 1, ținând cont traficul este destul de lejer
Restricțiile impuse autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe DN1 (E60), Ploiești –
ISU Brașov a primit două autocamioane și o autospecială pentru descarcerare
ISU Brasov are în dotare de astăzi două autocamioane și o autospecială pentru descarcerare. Cele doua autocamioane au fost repartizate
Două asistente și opt infirmiere de la Secția de Psihiatrie Zărnești au intrat în carantină. Întregul personal va fi testat
Două asistente și opt infirmiere de Secția de Psihiatrie Zărnești a Spitalului de Neurologie și Psihiatrie Brașov au intrat în
De luni, Brașovul va avea un cabinet pentru urgențe stomatologice. 20 de medici vor fi la datorie
Începând de luni, Brașovul va oferi servicii stomatologice de urgență, gratuite, de luni până vineri, în intervalul orar 9.00-18.00, la
Două spitale din Brașov vor primi Hidroxiclorochină, medicamentul cu care sunt tratați pacienții infectați de COVID-19
Ministerul Sănătăţii anunţă că 18.000 de cutii Hidroxiclorochină, medicament folosit în tratamentul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, au fost donate
Un antreprenor brașovean anunță când se vor face următoarele livrări de echipamente medicale către România. Bogdan Micu consiliază Guvernul în
Un antreprenor din Braşov, care consiliază Guvernul României în domeniul achiziţiilor de echipamente şi materiale sanitare din China, a publicat
Șapte noi decese urcă numărul victimelor COVID-19 la 133 în România
Încă șapte decse au fost anunțate de Grupul de Comunicare Strategică. Numprul victimelor noului coronavirus ajunge, astfel, la 133. Deces