Salariul unui manager din România poate ajunge chair și la 15.000 de euro, acesta câștigând de 10 ori mai mult decât un subaltern, în timp ce în Germania diferența este de 1 la 3, conform unor date centralizate de o firmă de HR.
Întrucât există deficit de șefi încă de la sfârșitul anilor ’90, când au apărut multinaționalele în România, managerii au ajuns să fie mai bine plătiți în țara noastră. Companiile au oferit sume mari oamenilor de la conducere, acestă tendință păstrându-se și acum. Astfel, am ajuns la diferențe colosale între cel mai bine plătit și cel mai prost plătit angajat.
„România este una din ţările din top în ceea ce priveşte diferenţa dintre salariul unui manager şi un subaltern, să spunem care doar ce-a pătruns în organizaţie. Pentru că dacă ne referim acum la un specialist senior, diferenţa nu mai este atât de mare. Ceea ce-am constatat noi din ultimele analize salariale este că salariul specialiştilor care au experienţă în organizaţie, este din ce în ce mai aproape de ceea ce se oferă pentru manageri pe piaţa din România, mai ales dacă vorbim de poziţii tehnice”, a declarat Alina Popescu, talent information solution leader, în cadrul companiei de HR Mercer, conform startupcafe.ro.
Un manager de top dintr-o companie din țară are un salariu cuprins între 5.000 de euro și 15.000 de euro net pe lună.