Social, Stiri Brasov

STUDIU În 2020, tinerii amână pe cât de mult posibil căsătoria. Bărbații ajung la Starea Civilă la 32 de ani, iar femeile la 29 de ani

Căsătoria a devenit un eveniment pe care din ce în ce mai mulți tineri încearcă să îl amâne. În 2020, aceștia își manifestă sentimentele într-un mod mai puțin formal, fără a ajunge atât de repede la Starea Civilă, potrivit unei analize realizate de Frames.

Dacă în 1990, bărbații se căsătoreau în medie la 25 de ani, iar femeile la 22, vârsta tinerilor în 2018 a crescut la 31,9 ani în cazul bărbaților și la 28,7 ani în cel al femeilor. Totodată, în ultimii 30 de ani, numărul căsătoriilor a scăzut de la 192.652 în 1990 la 143.292 în 2018. Cu toate acestea însă, rata nupțialității a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani, înregistrându-se 6,5 căsătorii la un număr de 1.000 de locuitori.

„Acum 30 de ani, căsătoria era un pas esențial pe care tinerii îl făceau, odată cu încheierea studiilor, cu găsirea unui loc de muncă. Era un eveniment social în care sentimentele erau în strânsă legătură cu obiceiurile, cu ideea de cămin, de siguranță, de familie tradițională, mai ales în mediul rural. În 2020, societatea românească este mult mai sofisticată, mai ales în zonele urbane. Educația, influența massmedia & social media, emanciparea socială, aspirațiile legate de job, de carieră, opțiunile multiple legate de petrecerea timpului liber, însuși conceptul de <<întâlnire>>, de relație sentimentală se prezintă la un alt nivel. Internetul, serviciile de dating au influențat în mod semnificativ apetitul românilor pentru relații de durată, un fenomen, de altfel, întâlnit la nivelul tuturor țărilor occidentale”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames, conform hotnews.ro.

Numărul divorțurilor din 2018 a fost la unul dintre cele mai reduse niveluri din ultimii 30 de ani, rata acestora scăzând la 1,39 de divorțuri la un număr de 1.000 de locuitori, comparativ cu 1,42 de divorțuri la 1.000 de locuitori în anul 1990. Vârsta media a soților a fost de 43 de ani pentru bărbați și 39,3 de ani pentru femei.

„Sunt multe cupluri care trăiesc fără să aibă un certificat de căsătorie, dar acest lucru nu înseamnă că nu își doresc o viață împreună, că nu au planuri de viitor, că nu au încredere în sentimentele lor. De cele mai multe ori, însă, căsătoria reprezintă un pas financiar important, de la cheltuielile de nuntă la cele administrative (chirie, rată, costuri cu utilitățile comune), cu multe provocări pe care mulți tineri nu sunt dispuși să le suporte, pe moment. Asocierea căsătoriei cu existența unei locuințe permanente, cu natalitatea, în condițiile unor resurse financiare limitate, reprezintă, în continuare, un pas semnificativ pe care prea puțini tineri sunt hotărâți să și-l asume. Pentru majoritatea, amânarea oficializării relației are legătură, în general, cu perspectiva unui viitor financiar mai bun”, afirmă analiștii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Numărul victimelor noului coronavirus a ajuns la 107 în România. Încă 13 decese au fost anunțate în această seară
Alte 13 persoane au murit, în această seară, din cauza infectării cu coronavirus, anunță Grupul de Comunicare Strategică. Deces 95 Bărbat,
ATENȚIE: Utilizatorii de carduri bancare din Romania sunt vizați de o nouă campanie de tip phishing
CERT-RO semnalează apariția unor site-uri de phishing ce vizează utilizatorii de carduri bancare din România – Visa, MasterCard, American Express și altele.
Iohannis vrea acordarea unui bonus lunar de 500 de euro pentru medicii care tratează pacienții COVID-19
Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi că a cerut guvernului să găsească soluții pentru ca medicii și personalul medical care
Ministerul Sănătății preia controlul tuturor spitalelor de stat: se fac angajări fără concurs pe posturile libere și rezidenților li se
Pe perioada situației de urgență, Ministerul Sănătății va coordona organizarea și funcționarea tuturor unităților sanitare, putând demite orice funcție de
Un medic brașovean a preluat conducerea Spitalului Județean din Suceava, unde 200 de cadre medicale sunt infectate cu COVID-19
Doctorul militar col. Daniel Ionuţ Derioiu a preluat, joi, funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU), a anunţat
Doar 28.483 de teste pentru coronavirus, într-o lună, în România
România a făcut 28.000 de teste pentru coronavirus într-o lună, după cum rezultă din evoluția pe zile centralizată de Grupul
Lista documentelor a căror valabilitate se prelungește până la încetarea stării de urgenţă în România
Valabilitatea documentelor emise de Poliţia Română, de Direcţia Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi
Care este situația numărului de paturi ATI la nivelul celor 6 spitale din Brașov. CJ ia în calcul amenajarea unui
Din numărul total de paturi aprobat de Ministerul Sănătății pentru județul Brașov, în baza structurilor aprobate și avizate pentru spitalele
RATBV suplimentează numărul de autobuze pe ruta spre Codlea
RATBV S.A. suplimentează de mâine capacitatea de transport pe linia 220, Brașov – Codlea, astfel încât la orele de vârf
Cum pot persoanele fizice și firmele să își eficientizeze situația financiară în perioada stării de urgență
Specialiștii BCR recomandă să pui deoparte banii pe care i-ai fi cheltuit afară cu prietenii, construindu-ți astfel un fond de
Peste 222.000 de turiști s-au cazat în hotelurile și pensiunile din Brașov în primele două luni ale anului
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna februarie 2020 au scăzut cu 4,5% faţă de cele din luna
Încă 356 de brașoveni au decis să iasă „la plimbare” fără a avea urgențe. Au primit amenzi de aproape 200.000
Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” și Poliția Locală au continuat misiunile impuse
VIDEO Bucătarii Sergiana îi învață pe brașoveni să facă preparate tradiționale acasă, în confortul propriei locuințe
De când s-au luat măsurile împotruva răspândirii virusului, restaurantele din Brașov s-au adaptat situației și propun livrare acasă și meniuri speciale.
Opt brașoveni s-au vindecat de noul coronavirus. Avem 117 infectați, 184 de persoane în carantină și 3.481 de cazuri în
În județul Brașov, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, 184 de persoane se află în carantină, iar 3.481 de persoane
Brașoveancă infectată cu COVID-19: „Dacă s-ar testa toată România, cred că jumătate ar avea acest virus”/ „La mine cam așa
O pacientă asimptomatică, dar infectată Covid-19, internată într-un spital din Brașov, a povestit pentru dcnews.ro prin ce experiențe a trecut.
Președintele Iohannis a promulgat astăzi legea care atribuie un caracter social programului „Prima casă”
Astăzi, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.
Deși traficul este mai lejer, Calea Feldioarei a fost blocată din cauza unui accident destul grav
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov anunță că la traficul a fost blocat în jurul orei 14.00 pe Calea
O parcare din zona Parcului Central, resistematizată: se amenajează stații de încărcare pentru mașini electrice și se extind spațiile verzi
În această dimineață, au început lucrările de reamenajare a unui tronson de parcare din dreptul Parcului Central, respectiv dinspre strada
APC solicită Guvernului înghețarea prețurilor produselor pentru un trai de subzistență pe o perioadă de un an
Asociația Pro Consumatori (APC) cere Guvernului să înghețe prețurile la produsele agroalimentare care reprezintă coșul de consum al populației corespunzător
Din 6 aprilie se vând miei, dar numai în trei piețe din Brașov
Serviciul Administrare Pieţe împreună reprezentanţii Direcției Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) au verificat potențialele amplasamente pentru comerțul cu