Imobiliare, Stiri Brasov

Regulamentul privind creșterea calității aerului și a eficienței energetice, în cazul noilor blocuri construite în Brașov, în dezbatere

Primăria Brașov a lansat astăzi în dezbatere publică proiectul de Regulamentul privind obligativitatea introducerii, la noile contrucții, a sistemelor tehnice care permit creșterii eficienței energetice și, implicit, creșterea calității aerului, regulament ce face referire în special la montarea de centrale de bloc sau racordarea la sistemul centralizat a noilor ansambluri rezidențiale.

„Acest regulament vizează nu doar furnizarea de agent termic, ci și sistemul de iluminat, de ventilație și răcire. La momentul avizării acestor proiecte, dezvoltatorii trebuie să prezinte și soluțiile tehnice care să garanteze reducerea cantității de noxe pe care o astfel de clădire o produce. Cu toții ne dorim un oraș cu un aer curat, dar pentru asta trebuie să facem toate eforturile, inclusiv cele care se reflectă direct asupra noastră, ca să ne asigurăm un astfel de oraș”, a declarat primarul George Scripcaru.

Regulamentul poate fi descărcat de pe linkul de mai jos:

„Conform buletinelor pentru informarea publicului cu privire la calitatea aerului in Brasov, emise de APM Brasov, in luna ianuarie 2020, s-au constatat numeroase depasiri ale valorilor limita la indicatorii PM10 si NO2 , Conform evaluarilor APM Brasov, valorile ridicate pentru concentratia de pulberi in suspensie, fractia PM10 si pentru dioxidul de azot au fost cauzate de emisiile provenite din traficul rutier si din procesele de ardere, asociate cu conditiilor nefavorabile dispersiei poluantilor (inversiune termica, viteza vantului scazuta, umiditate ridicata, ceata). În vederea limitarii emisiilor din procesele de ardere, respectiv incalzirea locuintelor, se impune reglementarea sistemulor de incalzire a locuintelor colective noi si ansamblurilor imobiliare noi propuse, prin utilizarea sistemelor cu efect semnificativ asupra performantei energetice a cladirilor si a calitatii aerului”, se precizează în raportul de specialitate aferent regulamentului.

Persoanele interesate pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind acest Regulament, prin intermediul Centrului de Informaţii pentru Cetăţeni (program Luni-Vineri, 8.00-12.30 şi 13.30-16.00), către Primăria Braşov, Biroul Informaţii Publice şi Mass-Media sau pe e-mail infopublice@brasovcity.ro. Aceste propuneri pot fi transmise  până pe 6 martie.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

27 de școli și grădinițe din județul Brașov au avut, astăzi, cursurile suspendate parțial din cauza gripei
27 de școli și grădinițe din județul Brașov au avut, astăzi, cursurile suspendate parțial. De la declararea epidemiei de gripă,
Mihail Veștea: „Autostrada forestieră” Câmpina – Săcele va fi realizată de CNI
Mihail Veştea, secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a declarat astăzi că ruta ocolitoare pentru Valea
„Plombe” executate cu radiații infraroșii, pe centura Brașovului. Teoretic, ar trebui să țină mai mult
Drumarii brașoveni au început să execute lucrări de reparații pe Varianta de Ocolire a Municipiului Brașov, ținând cont că sezonul
Brașovul va avea centură verde. Mii de puieți vor fi plantați pe marginea șoselei ocolitoare, în această primăvară
Ocolitoarea Brașovului va fi una verde din această primăvară, după ce pe marginea acestei șosele vor fi plantanți câteva mii
Finanțare de 215.000 de euro pentru o platformă digitală românească ce ajută la reciclarea deșeurilor
O platformă digitală inovatoare adresată domeniului economiei circulare, de reciclare a deșeurilor și dezvoltată de un start-up românesc va primi
RAPORT GLOBAL: România ocupă locul 12 în topul țărilor cu cele mai bune evaluări Uber. Brașovul, al 4-lea oraș în
Uber a lansat un raport global de evaluare a utilizatorilor, după ce a analizat ratingul primit de pasagerii săi, inclusiv
Companiile brașovene sunt invitate să participe la cel mai important târg industrial din lume care va avea loc în perioada
Cea de-a 16-a ediție a Evenimentului Internațional de Matchmaking din cadrul Târgului de la Hanovra, cel mai important târg industrial
Proiectul amenajării nodului rutier de la Dârste, scos de la naftalină: două giratorii și accese directe între centuri
Intrarea în Municipiul Săcele va fi reamenajată în zona Podului Dârste, autoritățile săcelene anunțând că au început demersurile de aprobare
Grupul Airbus, cu fabrici și la Brașov, va concedia peste 2.300 de persoane până la finele anului viitor
Grupul aeronautic european Airbus intenţionează să-şi restructureze divizia de apărare şi spaţială, renunţând la 6,7% din forţa de muncă, într-o
Povestea unuia dintre primii elevi ai Școlii Profesionale Kronstadt: La 23 de ani, are vechime în muncă de 9 ani
Un loc de muncă sigur, salariu în timpul liceului și posibilitatea de a-ți continua studiile, așa poate fi descris în
Iohannis a semnat decretul de numire a brașovencei Gabriela Scutea în funcția de procuror general
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretele pentru numirea şefilor Parchetului General, DNA şi DIICOT. Conform Administraţiei prezidenţiale, preşedinteleKlaus Iohannis,
Brașovul, în topul chiriilor din România. Un apartament cu două camere se închiriază cu 350 de euro pe lună
Chiria medie solicitată în Bucureşti a crescut în ultimul trimestru din 2019 şi a ajuns la nivelul celei din Cluj,
Brandul de produse de panificație Casa Brutarilor se va extinde la Brașov, după o investiție de 250.000 de euro
Bake Expert, compania care deţine magazinele Casa Brutarilor, a ajuns la 30 de unităţi prorprii sub acest brand şi mai
RATBV estimează pentru 2020 un profit pe plus, de 759.000 de lei, dar și creșterea salariului mediu brut la peste
În ședința de Consiliul Local de astăzi va fi dezbătut și proiectul de buget al operatorului de transport RATBV SA.
Primăria cumpără mobilier urban în valoare de peste 1 milion de lei pentru străzile Brașovului
Edilii brașoveni vor investi și anul acesta în achiziția de elemente de mobilier urban. Valoarea totală a constactului este estimată
Drumarii brașoveni vor plăti peste 40.000 de lei pentru a expertiza două puncte șubrede de pe DN 73A și DN
În vederea demarării unor lucrări de consolidare, Direcția Regională de Drumuri Brașov va efectua în perioada următoare expertize tehnice pe
Prima aplicație de parksharing din România, yeParking, este disponibilă și în Brașov
yeParking, prima aplicaţie de parksharing din România, este disponibilă şi în Braşov, astfel că, prin intermediul sistemului, şoferii au posibilitatea
FOTO Transport „agabaritic” de deșeuri furate, surprins pe un bulevard din Brașov
Afacerea celor care scormonesc prin gunoaie în căutare de gunoaie ce pot fi reciclate a ajuns deja la un alt
7 medalii pentru echipele românești la Olimpiada Gastronomică de la Stuttgart. Chefii brașoveni au obținut cele mai multe medalii
Chefii români participanți la Jocurile Olimpice Culinare au ajuns acasă! După 3 zile în care s-a gătit și degustat la
Cerbul de Aur va avea loc în perioada 20 – 23 august, în Piața Sfatului
Festivalul Internațional Cerbul de Aur ajunge în acest an la cea de-a XX-a ediție, TVR anunțând organizarea acestui ediții aniversare