Economic, Stiri Brasov

În doar 5 ani de activitate, 5 To Go a devenit cel mai mare lanț de cafenele din România

Din 2015 și până în prezent, în 5 ani, 5 To Go a avut parte de o dezvoltare extraordinară, devenind cel mai mare lanț de cafenele din România – peste 150 de locații în București și alte 16 orașe din țară. În plus, este un brand 100% românesc, ce-i are ca fondatori pe antreprenorii Radu Savopol și Lucian Bădilă. De asemenea, este și cea mai accesată franciză de pe teritoriul țării.

Cum ți-a venit ideea de a deschide prima cafenea și cum ai reușit să ajungi la povestea de succes din prezent?

Lucrez în domeniul HORECA de peste 20 de ani și îmi doream să fac o schimbare, dar tot în acest segment.
Anul 2014 a fost un an în care mi-am propus să găsesc ce voi face în continuare, eram într-un punct delicat ca business și, poate, acest fapt a făcut să fiu mult mai atent la ce voi face și cum voi face.

Am deschis prima locație în 7 ianuarie 2015 în Piața Lahovari din București, un coffee shop de 12 metri pătrați, acesta a fost startul. Am testat, am experimentat, am făcut proiecte de dezvoltare pe perioade scurte și, când am simțit că este momentul, am accelerat. Am adus în echipă oameni apropiați (pe Lucian Bădilă, de exemplu), cu care am mai lucrat și în care avem încredere. La rândul lor și ei au avut încredere în viziunea mea. Toate aceste experiențe au venit la pachet și cu acel gram de noroc care nu trebuie să lipsească în start-up-uri de succes.

Care au fost cele mai mari piedici de care te-ai lovit atunci când ai pornit la drum cu primele cafenele 5 To Go, în regim de franciză?

Prima franciză a fost un proiect și a venit destul de repede, poate mai repede decât ne gândeam la acea oră, acel moment ne-a dat încredere și cifrele ne-au arătat că franciza este modelul de business pe care îl vom dezvolta mai departe. Încrederea în 5 To Go era scăzută la început și, poate, conceptul de 5 lei orice produs nu era cunoscut și părea doar o campanie promoțională de început.

Cum reușiți să țineți prețul la 5 lei, în contextul în care totul se scumpește?

Au trecut 5 ani și ceea ce am previzionat atunci a fost corect: cel puțin încă 5 ani de acum încolo conceptul este stabil și nu avem ce probleme să ne facem. Am ajuns la o cifră de afaceri de 25% din total cu produse mai scumpe de 5 lei și anul acesta estimăm să ajungem la 30% din total. Scumpirile nu sunt mereu justificate și de aceea facem analize periodice în ceea ce înseamnă produsele și food cost-ul lor .

Articolul poate fi citit în întregime pe Zile și Nopți Brașov.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Stranierii care stau în autoizolare la Brașov caută tot felul de șiretlicuri ca să iasă din casă: ultimul motiv invocat,
Persoanele venite din străinătate, cu precădere din zone roșii precum Italia, caută tot felul de șiretlicuri ca să mai iasă
Firmele vor ca statul să subvenționeze salariile angajaților din mediul privat în timpul pandemiei
În contextul pandemiei de coronavirus COVID-19, investitorii germani și români care sunt membri ai Camerei de Comerț Româno-Germane (AHK) solicită
HOSPICE Casa Speranței oferă spații de cazare pentru medicii care luptă cu noul COVID-19
La HOSPICE Casa Speranței am învățat, de-a lungul istoriei de 28 de ani, că împreună suntem mai puternici. Am depășit
Sute de pachete cu produse de igienă și alimente distribuite vârstnicilor fără ajutor din Brașov
Direcția de Asistență Socială a început astăzi distribuția pachetelor cu produse de igienă și alimentare de strictă necesitate pentru 300
Încă trei asistenți de la Ambulanța Codlea, pozitivi la COVID-19
După ce în noaptea de marți spre miercuri au fost depistați pozitiv cu coronavirus doi asistenți medicali de la subunitatea
Semne de revenire la viața normală: Dacia ia în calcul repornirea producției din a doua parte a lui aprilie
Reprezentanţii Dacia pregătesc un scenariu de reluare a producţiei, în aşa fel încât să protejeze sănătatea oamenilor, şi sunt optimist
Două noi decese cauzate de coronavirus. Numărul victimelor ajunge la 94
Alte noi decese în România din cauza coronavirusului au fost anunțate joi, bilanțul ajungând astfel la 94. Este vorba despre
Fostul mare baschetbalist Zeljko Bubanja, antrenor la CS Transilvania Brașov, infectat cu COVID-19
Fostul mare baschetbalist Zeljko Bubanja (46 de ani), acum antrenor -coordonator la CS Transilvania Braşov, şi soţia lui au fost
105 cazuri de infectare cu noul coronavirus la Brașov
În ciuda faptului că statul român continuă să ascundă informații despre modul în care afectează noul coronavirus județele, Casa Jurnalistului
Paracetamol cu rația de la farmacii. Acestea nu mai pot vinde mai mult de două cutii de persoană
Nu vom mai putea cumpăra mai mult de două cutii de paracetamol de la farmacie. Decizia a fost luată după
Soluția pentru ca România să iasă din criza coronavirus propusă de un renumit medic: este nevoie de testare în masă,
Medicul de urgenţă Tudor Ciuhodaru lansează un apel public cu o serie de măsuri care pot limita epidemia cu noul
#fwdBV: Facilitățile de acasă, noul trend în imobiliare
Încă de la început, viziunea dezvoltatorului brașovean Urban Invest a fost aceea de a seta noi standarde pe piața imobiliară.
De astăzi, amenzi mai mari pentru nerespectarea ordonanțelor militare. Ce avem voie să facem și pe ce distanțe ne putem
Grupul de Comunicare Strategică vine cu precizări legate de restricțiile de circulație din ordonanțele militare adoptate pentru durata stării de
Compania brașoveană Sika România cumpără AdePlast. Concurența și-a dat avizul final
Tranzacția prin care producătorul de materiale de construcții AdePlast va fi vândut către grupul Sika, cu sediul în Elveția,  printre
AirVisual: Brașovul este pe locul patru în topul celor mai poluate orașe din România. Cea mai poluată localitate din România
Recent a fost lansat topul global, pentru anul precedent, al celor mai poluate oraşe din lume în care au fost
Încă două decese COVID-19. Numărul victimelor ajunge la 92
Alte două decese au fost confirmate miercuri seară, fiind vorba de un bărbat de 70 de ani și o femeie
Numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus a ajuns la 357. 99 sunt medici!
Numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus a crescut la 357, a anunțat miercuri Grupul de Comunicare Strategică. Dintre aceștia 99
Numărul deceselor provocate de COVID-19 în România a ajuns la 90
Numărul deceselor din România a ajuns, miercuri seară, la 90, după ce au fost confirmate alte patru victime, câte una
Magistrații, grefierii și avocații vor primi măşti, mănuşi, combinezoane şi botoşi pentru protecţia împotriva coronavirusului
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, i-a informat, miercuri, pe preşedintele CSM, procurorul general şi pe preşedinţii Curţilor de Apel că a
Numărul brașovenilor care încalcă ordonanțele militare este în scădere: Polițiștii au dat doar 290 de amenzi/ A crescut numărul izolaților
În județul Brașov, conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, 184 de persoane se află în carantină, iar 3.467