FlorideLux.ro, unul dintre cei mai mari retaileri de aranjamente florale și cadouri online și offline din România, prezent și în Brașov, estimează că vânzările online de flori vor crește cu 15% în acest an de Valentine’s Day față de ediția din 2019. Cu această ocazie, pentru ziua de 14 februarie, compania preconizează triplarea numărului de comenzi zilnice.
Pentru Dragobete, FlorideLux.ro se așteaptă la o creștere a comenzilor cu aprox. 40% față de o zi obișnuită. Astfel, potrivit companiei, cele două sărbători vor genera circa 12% din totalul vânzărilor anuale.
Potrivit reprezentanților companiei, prețul mediu pe care clienții FlorideLux îl vor plăti pentru un buchet de flori de Valentine’s Day va fi de 250 lei. Cel mai scump aranjament floral din oferta pentru Ziua Îndrăgostiților sunt inimile tridimensionale din trandafiri criogenați care ajung la prețul de 1.000 euro.
Din datele FlorideLux.ro, în topul orașelor care vor genera cele mai multe vânzări de Ziua Îndrăgostiților se află București, urmat de Constanța, Timișoara, Brașov, Ploiești și Cluj-Napoca. Cei mai mulți dintre clienții florăriei în această perioadă sunt bărbați, în proporție de 80% din totalul de clienți.
Pentru această zi, compania a pregătit și o promoție specială, cu o reducere de 10% pentru clienții care comandă pe loc din magazinul FlorideLux Izvor sau aleg comanda cu ridicare a produselor din magazin.