Glovo, serviciul de livrare rapidă care operează în 12 orașe din țară, lucrează în prezent cu peste 10.000 de curieri, fiind într-o continuă căutare de noi colaboratori. În prezent, Glovo operează în Brașov, Bucureși, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Sibiu, Craiova, Sibiu, Arad și Ploiești, iar recent s-a extins în Brăila și Galați.
Potrivit companiei, un astfel de curier poate avea un venit mai mare decât un salariu mediu pe economie, cu același număr de ore lucrate. Acesta va avea un venit de 4.000 de lei pe lună, pentru 8 ore de lucru pe zi și un câștig de 25 de lei pe oră. El își poate stabili săptămânal în avans orele în care vrea să lucreze, nu are un superior direct căruia să îi raporteze activitatea și își gestionează singur timpul și veniturile, conform startupcafe.ro.
Pentru a deveni livrator Glovo și a onora comenzile, ai nevoie de un telefon mobil cu sistem de operare Android, respectiv iOS, o baterie externă complet încărcată, un suport pentru telefon, o geantă izolantă și un mijloc de transport la alegerea ta. Toate aceste lucruri, mai puțin mijlocul de transport, pot fi închiriate sau luate în custodie de la Glovo.
În plus, colaboratorii Glovo beneficiază 24/7 de asistență prin chat, unde primesc sprijin pentru orice tip de întrebare sau orice nevoie care poate apărea în timpul livrării.
Glovo este o aplicație de livrare rapidă ce permite utilizatorilor să comande, să trimită și să primească orice produs din și în orașul în care se află. Aceasta s-a lansat pe piața din România în luna mai 2018.
3 comentarii
Glovo isi bate joc. A scazut platile cu aproape 50% in ultimul an, in timp ce dumneavoastra, clientii, platiti la fel ca acum un an, restaurantele platesc ca acum un an pentru serviciile de curierat, clientii s-au inmultit, dar noi, care ducem greul, suntem platiti cu pana la 50% mai putin.
Noi trebuie sa ne ingrijim masinile, facem peste 30.000 de km pe an in oras, noi nu avem concediu platit, deci trebuie sa ne punem bani deoparte, suntem practic niste intreprinzatori, niste mini oameni de afaceri, iar Glovo este un client care plateste pentru serviciile noastre, din ce in ce mai putin avand din ce in ce mai mult profit. Urat, foarte urat.
Am primit argumente nesimtite precum, pentru orasul acesta castigati bine, ceea ce nu are nici o legatura cu realitatea, cu profitul si credeti-ma, sa muncesti 240 de ore pe luna pentru 2800 de lei, nu este mult, este la limita saraciei in 2020, este ca si cum ai lua 1700 in 2008, deci nu mare branza. Nu conteaza cum sunt altii platiti, ci cat suntem de profitabili si din acest profit sa fim platiti.
Retrag scrisoarea deschisa catre Glovo, in urma dialogului pe care l-am avut cu reprezentantii Glovo, oferind in randurile urmatoare explicatia, pe care din onoare sunt dator sa o ofer, la fel de public cum a fost si scrisoarea.
In primul rand incep prin a multumii conducerii Glovo pentru raspunsul prompt pe care l-a avut si pe care l-a oferit in cel mai profesionist mod cu putinta si anume am fost invitat la sediu sa am o discutie cu reprezentantul dumnealor.
In urma acestei discutii mi-au fost oferite puncte de vedere absolut pertinente, prin care Glovo demonstreaza ca doreste binele ambelor parti si mai ales Glovo este constient de eforturile noastre financiare si umane pentru a ne supune conditiilor Glovo de a oferii cele mai bune servicii de curierat.
O concluzie personala si o explicatie pe care sunt obligat sa o dau public celor care intreaba, totusi de ce ne-au scazut veniturile, explicatia pe care o dau eu, nu ei, dar are sens, este ca pentru dumneavoastra se introduc multe gratuitati si abonamentul Prime, un abonament lunar care va ajuta sa economisiti multi bani, lucru foarte important pentru vremurile in care traim, dar aceasta economie este suportata de ambele parti, Glovo si curieri. Glovo a incercat si a reusit in mare parte sa eficientizeze organizarea astfel incat sa fim cat mai putin afectati si au reusit. Avem niste castiguri tolerabile, doar ca trebuie sa facem mai multe livrari, volum de munca pe care il pot sustine cu drag, intelegand acum motivele pertinente si nobile ale companiei.
Imi cer scuze pentru atitudinea mea incisiva, noi in Craiova fiind jigniti de diverse companii care s-au trezit ca vor sa faca mega profit, platind mult mai putin ca in America sau Europa de vest profesionistii, dar in cele din urma produsele facute de ei, software si auto, au iesit de proasta calitate pentru ca oamenii nu lucrau cu suflet si companiile au avut de pierdut, toti am avut de pierdut, iar noi am invatat din acea situatie sa fim vocali din primele faze ale colaborarii, cand consideram ca ceva este in neregula, sa avem demnitate cand cineva vrea sa ne exploateze, de asta am avut aceasta atitudine incisiva, care s-a dovedit a fi pripita in cazul de fata.
Cu deosebit respect,
Lucian BUJOR
Lucian BUJOR, stai linistit ca ne-am dat seama ca te-au amenintat cei de la Glovo. Nu-i nevoie sa ii gugulesti atat si sa ii pupi sub coada. Ai zis niste adevaruri care au deranjat. Probabil ca te-au amenintat ca iti vor inchide contul. Nu-i nevoie sa zici, ne-am dat noi seama