În 1969, pasiunea lui Thomas pentru munte l-a adus în echipa de salvamontiști din zonă. Erau începuturile activității de salvamont în România, activitate pe care, în următorii 31 de ani, Thomas a făcut-o în timpul liber, ca voluntar, ca toți ceilalți salvatorii montani. În anul 2000, alături de alți salvamontiști, a reușit să obțină recunoașterea meseriei de salvator montan ca meserie.
Deși nu mai este în echipa de permanență, acum merge în continuare pe munte, este ghid montan pentru grupuri de turiști și participă la activități de prevenție. Este președintele Asociației Salvatorilor Montani din Victoria și, de 25 de ani, este bunic, având patru nepoate.
L-am întâlnit pe Thomas la baza Salvamont Victoria, centrul activității sale ultimii 50 de ani. Ne-a povestit cum au fost primii ani ca salvator montan, cum a evoluat activitatea de salvare montană, despre orașul în care a crescut și despre pasiunea sa pentru munte, o pasiune care l-a ținut aici, în România, deși a avut ocazia să plece în Germania, scriu cei de la JYSK pe blogul lor.
CUM SI CÂND AI ÎNCEPUT ACTIVITATEA DE SALVATOR MONTAN?
Pentru că locuiam în Victoria, am cutreierat cât am putut zona montană înconjurătoare și cât am avut voie din partea părinților. Am ajuns să cunosc destul de bine condițiile pe care le găsești în acest mediu și am reușit să îmi procur un minim de echipament, care pe atunci era greu de procurat. Am copilărit în anii ’60, iar în anii ‘70 aveam deja o experiență avansată despre zona aceasta.
În 1969, când s-a înființat în România salvamontul, printr-o hotărâre a consiliului de miniștri, am fost cooptat sau curtat. Orașul Victoria era mic, iar majoritatea oamenilor de aici erau muncitori. Nu prea erau interesați sau captivați de ceea ce vedeau în jur sau de zona montană. Erau câțiva care cutreierau munții, printre care și eu. Am fost cooptat într-o echipă salvamont în ‘70. Apoi, prin 1979, prin niște conjuncturi favorabile mie, am fost numit și ales șef al formației locale salvamont, funcție pe care o dețin și în prezent în cadrul asociației de voluntari, Asociația Salvamont Victoria.
În toți acești ani, până în 2000, am fost voluntari. Până în anul 2000, vreo doi ani ne-am luptat să obținem o lege favorabilă activității de salvare montană. Printre alte drepturi, am reușit și să obținem includerea meseriei de salvator montan în nomenclatorul de meserii. În momentul în care s-a întâmplat acest lucru, au putut fi angajați salvatori montani. S-au înființat serviciile de salvare montană pe lângă primării sau consilii județene, iar acestea aveau dreptul să angajeze salvatori montani, bineînțeles atestați în urma unor teste și examene destul de riguroase.
DACĂ PÂNĂ ÎN ANUL 2000 AI FOST VOLUNTAR, ÎNSEAMNĂ CĂ AI AVUT UN ALT SERVICIU. CE FĂCEAI?
Bineînțeles. Cu toții aveam altă meserie. Eu am fost tehnician la combinatul chimic din Victoria. Toți membri formației salvamont erau fie profesori, fie ingineri, fie maiștri, strungari, tot felul de meserii, iar în timpul liber ne desfășuram activitatea de salvare montană. Dar nu făceam doar asta, pentru că mult timp am luptat pentru prevenirea accidentelor prin marcări, informări, patrulări sau educări, începând de la grădinițe și școli. Am făcut tot posibil să nu se ajungă în situații în care să fie nevoie de salvări.
CUM A EVOLUAT MESERIA DE SALVAMONTIST?
În momentul în care s-au înființat aceste servicii de salvare montană cu angajați permanenți, începând de la 4 până la 6 angajați, s-au îmbunătățit și condițiile tehnice, și de experiență, și de dotare. Am putut accesa fonduri pentru echipament, pentru pregătire, a fost o revoluție în activitatea de salvare montană.
ÎN ALTE ȚĂRI CUM ESTE CA STRUCTURĂ ACTIVITATEA DE SALVARE MONTANĂ?
Suntem singura țară care are salvatori montani angajați. Toate celelalte țări au doar voluntari. În afară de Franța, care are salvatorii montani în cadrul jandarmeriei, cum e la noi jandarmeria montană. În rest, toate țările, Austria, Italia, Germania, toate țările din Alpi, Polonia, Cehia, au doar voluntari. Sunt câteva structuri locale, unde sunt pârtii de schi, iar acolo proprietarii pârtiilor de schi și-au angajat câțiva salvatori pentru a asigura rezolvarea accidentelor pe pârtiile de schi proprii. Dar salvatori montani angajați, susținuți de guvern, nu sunt decât în România. Am avut înțelegere și am reușit să promovăm acel proiect pe lângă consiliile locale și consiliile județene.
CUM E ATMOSFERA LA VOI ÎN ECHIPĂ?
Uneori este dificil, pentru că suntem două generații. Suntem veteranii, cei mai vechi, și cei mai tineri, care însă nici ei nu mai sunt chiar atât de tineri. Față de alte echipe de salvatori montani din țară, noi am reușit să ne suportăm. Nu avem nimic de împărțit, nu avem conflicte. Practic, toți cei care sunt acum în echipă au fost crescuți de mine.
CUM ȘTII CĂ CINEVA ESTE POTRIVIT PENTRU MESERIA DE SALVATOR MONTAN? CE TREBUIE SĂ AIBĂ CINEVA CARE ESTE BUN LA ASTA?
Acum 20-30 de ani, când i-am cooptat pe cei care sunt acum în echipele operative, i-am ales din peste douăzeci de candidați. I-am triat după cum am crezut eu: după capacități, după aptitudini și, în primul rând, după pasiune. Unii au venit de curiozitate, unii doar din interes, crezând că o să câștige ceva. Era în perioada voluntariatului. Acum, din păcate, cei tineri nu mai vin, au alte priorități, nu prea îi mai atrage zona. Sunt câțiva, doi-trei elevi de liceu, care vin și sunt pasionați. Am avut multe cazuri de copii foarte buni, care erau trup și suflet dedicați activității de salvator montan, dar atunci când și-au continuat studiile au părăsit și orașul.
CARE ESTE CEA MAI GREA PARTE A MESERIEI?
Cel mai greu este să salvezi pe cineva sau să încerci să salvezi pe cineva care ar fi putut să evite situația în care a ajuns și nu te-a ascultat.
Am avut multe cazuri în care am întâlnit turiști, le-am spus să nu se ducă, le-am spus că nu e cazul, și ne-au răspuns că sunt echipați, pregătiți, că au experiență. Mai ales acum, când informația meteo este atât de exactă, știam că va venim o furtună sâmbătă. Ne-au spus că până sâmbătă vor coborî. I-am adus înapoi morți de aici, din Fereastra Mică. Erau doi cetățeni din Covasna.
ȘI CEA MAI MARE SATISFACȚIE A MESERIEI?
Când reușești să aduci pe cineva teafăr, să simți că într-adevăr l-ai salvat, că fără intervenția sau ajutorul tău nu ajungea să mai trăiască. Atunci când ajungi jos cu el și îl depui în mâinile ambulanței sau salvării, în condiții în care mai poate fi recuperat.
DIN CE AI OBSERVAT, FAȚĂ DE ACUM 50-40 DE ANI, A CRESCUT PASIUNEA PENTRU MUNTE? VIN MAI MULȚI, MAI PREGĂTIȚI?
Turiștii vin în primul rând mai echipați. Pregătiți nu vin. Gradul de pregătire al lor este cam tot acolo. Mai ales gradul de informare lasă mult de dorit. Cei mai mulți nu se informează exact ce trebuie să facă sau ce îi așteaptă pe traseu, cât de greu este un traseu. Există acum posibilități de a te informa concret și trebuie să te informezi cum decurge o excursie și ce probleme pot să apară. Bineînțeles, există și sfaturi pentru echipament. Vin mai bine echipați acum decât înainte, au și posibilități, dar ca informare e același stadiu.
În ceea ce îi privește pe salvamontiști, iar acest lucru se întâmplă la nivel național, din păcate pasiunea pentru meserie și pentru activitatea de salvare montană a scăzut foarte mult. Primează banii. În țară, în general, în multe domenii s-a schimbat optica și gândirea în privința banului. Nu mai este pasiunea aceea, nu mai merg pe munte de drag, în plimbare. Noi asta făceam, mergeam pe munte, mergeam în patrulare. Făceam totul din pasiune. Aveam o diurnă pentru accidentări, iar de multe ori nu merita să completezi o groază de formulare pentru acei bani.
ACUM MAI MERGI ÎN PLIMBARE PE MUNTE, DOAR DE DRAGUL DE A MERGE PE MUNTE?
Sigur, merg în cadrul unui club, dar și în privat, atunci când am ocazia. Eu nu mai sunt în echipa operativă acum, nu trebuie să stau la permanență, iar de mulți ani am și atestat de ghid montan și conduc și grupuri de turiști, mai ales de turiști nemți, pentru că mă și înțeleg cu ei. Pe lângă asta, avem o activitate foarte intensă în întreținerea și refacerea marcajelor. Pe linie de asociație, am deschis împreună cu voluntari trasee care au fost închise ani de zile. Toți salvamontiștii din Victoria și din Bran sunt membri și în Asociația Carpatina, care are ca obiective întreținere, refacere poteci montane, construire de cabane și refugii.
Echipa Salvamont Victoria alături de voluntari
TE-AI NĂSCUT ÎN VICTORIA?
Nu. M-am născut într-un sat de pe Târnave, iar când aveam 1 an părinții mei au venit aici în zonă. Atunci se construia viitorul combinat chimic din Victoria și toată zona știa că se caută muncitori din orice meserie. Erau planuri mari, era perioada celui de-Al doilea Război Mondial. După război s-a continuat extinderea acestei fabrici, care a devenit un combinat puternic. Așa au venit părinții mei și m-au adus și pe mine. Părinții mei nu erau pasionați de munte când au venit aici, dar probabil tatăl meu a fost impresionat când a văzut munții și m-a dus și pe mine.
AI DAT PASIUNEA PENTRU MUNTE MAI DEPARTE COPIILOR TĂI?
Le place foarte mult muntele. Am doi copii și sunt bunic de 25 de ani.
Fiica cea mare locuiește în Germania și are două fete care merg foarte mult pe munte. Iar fiul meu locuiește în Brașov, e foarte bun schior și are două fete, așadar sunt bunic de patru nepoate. Nici eu, nici fiul meu nu am vrut să plecăm în Germania. Fiul meu e inginer auto, lucrează la o firmă belgiană și e foarte mulțumit.
DE CE NU AI VRUT SĂ PLECI DIN ȚARĂ?
Eu știam cum e în Germania, pentru că am multe rude acolo. Nu am vrut să o iau de la zero acolo și nu vedeam nicio diferență. Dacă îți vezi de treabă, poți trăi și aici. Tot așa mănâncă și ei, tot așa dorm. Poate au altă civilizație, dar nici nemții nu se mai pot lăuda că sunt nemți. Au o amestecătură acolo, majoritatea locuitorilor orașelor nu mai sunt nemți. Dar în primul rând muntele m-a ținut aici. Aici în țară eram cunoscut peste tot, iar înainte de Revoluție, aproape trei sferturi din echipă erau sași. În fiecare sâmbătă urcam pe munte. După ce au plecat în Germania, s-au împrăștiat peste tot și numai doi dintre ei se mai duc de două ori pe an la schi, în Alpi. Atât. Pe restul, muntele i-a uitat. N-aș fi crezut.
SPUNEAI CĂ EȘTI GHID MAI ALES PENTRU GRUPURI DE NEMȚI. VIN STRĂINII SĂ VIZITEZE MUNȚII DIN ROMÂNIA?
Foarte mulți. Problema este însă infrastructura, care lasă de dorit, și cabanele, care nu sunt nici măcar la standardele minime la care ar trebui să fie. Standarde minime, pentru că nici cei care vin aici pentru munte nu se așteaptă la lux, dar trebuie să aibă un minim de curățenie, să aibă o mâncare bună și să aibă unde să se spele.
