Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a trimis la Corpul de Control la CFR SA pentru verificarea legalității atribuirilor contractelor de pe linia de cale ferată Sighișoara-Brașov.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat câştigătoare oferta depusă de Asocierea Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.Ş. – Makiol Inşaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.Ş. pentru procedura de licitaţie publică privind modernizarea subsecţiunii Apaţa – Caţa, aflată pe secţiunea Braşov – Sighişoara, componentă a Coridorului Rin – Dunăre.
Conform conducerii CFR SA, oferta financiară a Asocierii Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.Ş. – Makiol Inşaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.Ş este de 2.850.163.157 RON, fără TVA (peste 600 milioane euro), contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.
Sursa de finanţare pentru modernizarea subsecţiunii Apaţa – Caţa, în lungime totală de 28,2 km, este asigurată de Comisia Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), în proporţie de 81,74%, iar cofinanţarea în proporţie de 18,26% de la bugetul de stat.
Obiectivul general al contractului este dezvoltarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru atingerea vitezei maxime de circulaţie de 160 km/h, pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă.
Dispar „buclele” din zona Apaţa – Ormeniş – Augustin – Racoş
Conform proiectului, actualul traseu de cale ferată Apaţa-Caţa va fi deviat, pentru că se va elimina ocolul din zona Apaţa – Ormeniş – Augustin – Racoş. Pe noul traseu se vor săpa trei tuneluri, două dintre ele având o lungime considerabilă. Este vorba despre – Tunel Homord – 5 km, Tunel Mureni – 700 metri şi Tunel Ormeniş – 6,9 km.
Astfel, pentru se „corecta” traseul, după staţia Apaţa, traseul căii ferate va merge spre vest prin tunelul Ormeniş, evitând bucla care trecea pe lângă localitatea Augustin. Noul traseu, imediat după staţia Racoş, nu va mai face un „ocol” pe la Rupea, ci va merge drept, prin tunelul Homorod.
Pe lângă aceste lucrări contractul prevede intervenţii la infrastructură şi suprastructura feroviară, respectiv terasamente, linii, consolidări de poduri, podeţe, construcţii de viaducte, pasaje superioare, lucrări de electrificare şi energoalimentare, telecomunicaţii, semnalizare, fibră optică, instalaţii electrice etc.
Lucrările de reabilitare ale acestui sector de cale ferată din judeţul Braşov ar urma să fie executate în 4 ani (48 de luni), la care se adaugă încă 60 de luni pentru notificarea eventualelor defecţiuni.
Pe lângă segmentul amintit, tot cu bani europeni vor fi modernizate şi tronsoanele Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, valoarea estimată a lucrărilor la aceste sectoare fiind de aproximativ 3,2 miliarde de lei. Licitaţia pentru modernizarea acestor tronsoane a fost lansată în anul 2016, CFR a stabilit un câştigător, însă firma clasată pe locul al doilea a contestat procedura de atribuire în instanţă.