Social, Stiri Brasov

Ioan Adam și Viorel Hrebenciuc, înapoi în sala de judecată într-un dosar în care primiseră deja câte doi ani de pușcărie

Mega-dosarul de corupţie privind retrocedarea a aproximativ 40.000 de hectare de pădure din România, în care capete de afiş sunt Viorel Hrebenciuc şi fostul deputat PSD Brașov Ioan Adam, se reia în scurt timp la Curtea de Apel Braşov, după ce instanţa supremă a anulat condamnările iniţiale, pe fondul deciziei CCR privind specializarea completurilor de trei magistraţi de la această din urmă instanţă.

Concret, pedepsele, oricum blânde, din dosar, date de un complet de trei judecători, au fost anulate de un complet de cinci judecători după ce Curtea Constituţională a României a stabilit prin decizie că a existat un conflict juridic de natură constituţională în ceea ce priveşte specializarea completurilor de judecată de trei de la instanţa supremă.

La ultimul termen de judecată de la instanţa supremă judecătorii au analizat mai multe solicitări între care inclusiv posibilitatea de a suspenda judecarea apelurilor DNA şi ale celor condamnaţi de completul de trei judecători.

La final, completul de cinci judecători, în majoritate, a stabilit admiterea apelurilor, desfiinţarea totală a primei decizii şi trimiterea dosarului la rejudecare la Curtea de Apel Braşov.

Instanţa braşoveanu a primit dosarul cu tot cu motivarea instanţei supreme, miercuri, iar până la publicarea acestei ştiri nu a fost stabilit un prim termen de judecată.

Hrebenciuc și Adam își recunoscuseră vina

Prin sentința din 2018, Viorel Hrebenciuc primise 2 ani de închisoare pentru trafic de influenţă Ioan Adam – 2 ani de închisoare cu executare, iar fiul lui Viorel Hrebenciuc primise 2 ani cu suspendare. De asemenea, au fost anulate condamnările primite de: Anca Roxana Adam (soţia deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Braşov) – 2 ani de închisoare cu suspendare; Lorand Andras Ordog (judecător la Tribunalul Covasna) – 3 ani de închisoare cu executare, Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării) – 3 ani de închisoare cu executare.

Prin hotărârea dată de instanţa supremă au fost anulate şi deciziile de achitare de care beneficiaseră fostul ministru Tudor Chiuariu şi Adam Crăciunescu (directorul general Romsilva).

Dosarul retrocedărilor a fost trimis în instanţă în ianuarie 2015. Viorel şi Andrei Hrebenciuc, dar şi fostul deputat Ioan Adam, şi-au recunoscut vinovăţia, solicitând să fie judecaţi prin procedura simplificată.

Peste 40.000 de hectare de teren forestier retrocedate ilegal. Prejudiciu: peste 300 de milioane de euro

Acuzaţiile din dosar se referă la retrocedarea ilegală a 43.227 hectare de teren forestier în judeţul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva. Prejudiciul calculat de DNA în acest caz se ridică la 1.421.800.870 lei (echivalentul a 303.888.615 euro), reprezentând contravaloarea terenului.

Viorel Hrebenciuc şi-a recunoscut faptele în faţa judecătorilor şi a spus că a acceptat să intervină pe lângă funcţionarii unor instituţii din Bacău pentru ca Paltin Gheorghe Sturdza să intre în posesia a 43.000 de hectare de pădure. În schimbul intervenţiei, Hrebenciuc urma să primească 12.000 de hectare, prin încheierea unui act adiţional pe numele fiului său.

Procurorii susţin că, la data de 17 aprilie 2012, în urma unei înţelegeri prealabile, la solicitarea lui Ioan Adam, un complet de judecători de la Tribunalul Covasna, din care făcea parte şi Lorand Andras Ordog, a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru o mare suprafaţă de teren forestier şi de teren agricol, situată pe raza judeţului Bacău, în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva.

Anterior, în luna iunie 2010, judecătorul Lorand Andras Ordog a primit de la Ioan Adam suma de 10.000 de euro, pentru a formula o soluţie favorabilă clientului acestuia din urmă, Paltin Sturdza. Banii au fost primiţi chiar în biroul judecătorului de la Tribunalul Covasna. După ce a primit banii, judecătorul Ordog, împreună cu membrii completului, a admis recursul împotriva unei sentinţe pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, Judecătoria Sfântu Gheorghe. În luna martie 2012, Ordog i-a solicitat lui Ioan Adam suma de 50.000 de euro pentru a-i da o soluţie favorabilă lui Paltin Sturdza. Ulterior, după formularea deciziei, Ioan Adam i-a dat magistratului suma de 10.000 de euro din banii promişi anterior.

Ce spune DNA

Anchetatorii DNA susţin că decizia judecătorească ar fi fost pronunţată în contradicţie evidentă cu principiile de drept şi cu starea de fapt reală, fără prezenţa vreunui înscris nou care să schimbe starea de fapt reţinută de instanţele anterioare, fără a se efectua vreo expertiză în cauză, fără a clarifica, cu probe, cine a avut calitatea de proprietar deposedat în anul 1945.

Conform DNA, după pronunţarea deciziei civile a Tribunalului Covasna, Ioan Adam, împreună cu Paltin Sturdza, Daniel Călugăr, Ioan Varga, Dan Bengescu şi Viorel Hrebenciuc, a constituit şi coordonat un grup ce urmărea să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate asupra terenurilor forestiere, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menţionată.

La începutul anului 2013, Ioan Adam şi Paltin Sturdza le-au promis celorlalţi membri ai grupului, pentru “serviciile lor”, bani sau alte foloase (achiziţionarea unei părţi din teren la un preţ foarte mic raportat la valoarea de piaţă).

În acest scop, membrii grupului urmăreau să intervină asupra funcţionarilor cu atribuţii în instituţiile locale, astfel încât aceştia să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri (de exemplu, să nu se formuleze plângeri în instanţă împotriva deciziilor Comisiei judeţene de fond funciar Bacău).

Ulterior, acestui grup infracţional i s-a alăturat Andrei Hrebenciuc, care, pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei bunurilor promise tatălui său de Adam şi Sturdza, a determinat administratorul firmei SC Reşedinţa Vârstnicilor SRL să încheie un contract prin care această societate a dobândit calitatea de promitent cumpărător alături de Dan Bengescu pentru suprafaţa de 43.277 ha, la preţul de 2.500 de euro/ha.

În contextul acestor demersuri pentru retrocedarea suprafeţei de teren forestier către Paltin Sturdza, în luna noiembrie 2012, Ioan Varga şi Daniel Călugăr i-au promis lui Tudor Chiuariu 2,5 milioane de euro pentru ca acesta să intervină pe lângă funcţionarii publici ai Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Prefecturii Bacău, Romsilva – Direcţia Silvice Bacău şi OCPI Bacău, cu scopul de a-i determina pe aceştia fie să urgenteze, fie să să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu privind punerea în executare a deciziei Tribunalului Covasna.

Ulterior, cumpărarea de influenţă a fost disimulată prin încheierea unui contract de asistenţă juridică încheiat cu Tudor Chiuariu, potrivit căruia suma de 2 milioane euro urma a fi plătită cu titlu de onorariu fix şi 500.000 euro, cu titlu de onorariu de succes la data predării titlurilor de proprietate.

În acelaşi context, la data de 12 aprilie 2013, a avut loc o întâlnire între Paltin Sturdza şi Tudor Chiuariu, ocazie cu care acesta din urmă l-a asigurat de influenţa pe care o avea asupra funcţionarilor publici din judeţul Bacău implicaţi în procedura de punere în executare a deciziei Tribunalului Covasna.

Totodată, Chiuariu i-a pretins acestuia suma de 3 milioane euro pentru a obţine, cu ajutorul influenţei sale asupra respectivilor funcţionari, punerea în posesie a unui lot de aproximativ 6.000 de ha, din cele 43.227 ha teren forestier.

DNA arată că, prin cooptarea lui Tudor Chiuariu în interiorul grupului, acesta a dobândit şi asumat un rol esenţial, în sensul că, sub coordonarea lui Ioan Adam şi Paltin Sturdza, şi-a folosit influenţa politică dată de calitatea de parlamentar şi fost ministru al Justiţiei pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici din cadrul Prefecturii Bacău, OCPI Bacău, Direcţia Silvică Bacău în scopul urgentării punerii în executare a deciziei Tribunalului Covasna.


Un comentariu

  1. Ovidiu Munteanu

    A tunat și ia adunat!, două somități.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Peste 28% dintre brașoveni au mers la vot până la ora 16.00. În municipiul Brașov, prezența a urcat la puțin
Până la ora 16.00, la nivelul județului Brașov a fost înregistrată o prezență de 28,15%, respectiv 146.767 de alegători venind
Anchetă în cazul unei mite electorale oferită chiar în ziua votului la Predeal
Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal au fost sesizați astăzi prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul
24,86%, prezența la vot până la ora 15.00, mai scăzută față de scrutinul de acum patru ani
Până la ora 15.00 la nivelul județului Brașov se prezentaseră la urne 129.599, respectiv 24,86% din numărul total de alegători.
Cei mai mulți alegători, care au ieșit la vot în municipiul Brașov, au vârsta între 45 și 64 de ani
Peste 18.000 de alegători cu vârsta cuprinsă între 45 și 64 de ani au ieșit la vot astăzi până în
Până la ora 14.00, cele mai multe voturi s-au adunat în urne la Ormeniș și Cristian. În municipiul Brașov, mobilizare
În unele localități din județ, alegătorii s-au mobilizat și și-au exercitat dreptul la vot într-un număr destul de mare până
Doar 20% din alegătorii din județul Brașov au ieșit la vot până la ora 13.30. Prezența este similară cu cea
Până la ora 13.30 la nivelul județului Brașov se prezentaseră la urne 20,5% dintre alegători, respectiv 106.889 de votanți. Prezența
COVID-19: 52 de noi infecții cu SARS-CoV-2, descoperite la Brașov. Numărul îmbolnăvirilor din județ urcă la 5.889
1438 de noi cazuri de COVID-19 au fost depistate în România din doar 13.528 de teste prelucrate, iar alte 31
Alegeri locale – orele 12.00: Peste 73.000 de alegători din județ s-au prezentat la urne. În municipiu, au votat peste
Prezența la vot în județul Brașov la orele 12.00 este de 14,04%, votând deja peste 73.000 de persoane din cele
52.000 de alegători din județ se prezentaseră la urne până la orele 11.00. În municipiul Brașov au votat peste 21.000
10,20% dintre locuitorii județului Brașov s-au prezentat la urne până la orele 11.00, potrivit datelor Biroului Electoral. În total, 51.963
Cei mai harnici alegători din Brașov, în zona Centrului Civic și Bartolomeu. Prezența cea mai scăzută, în Florilor și Uzina
Printre alegătorii cei mai harnici care au mers la vot încă de la primele ore ale dimineții se numără cei
Prezență la vot decentă în municipiul Brașov: Au votat deja peste 17.600 de brașoveni
În municipiul Brașov, până la orele 10.30, au votat deja peste 17.600 de brașoveni, prezența la vot fiind de 7,21%.
Pompierii îndepărtează un panou publicitar de pe Casa Hirscher după ce au fost avertizați că acesta ar putea cădea peste
Un panou publicitar amplasat pe Casa Hirscher s-ar putea desprinde din cauza vântului puternic și să lovească trecătorii. Pompierii intervin
COVID-19: Brașovul a depistat 53 de noi infecții SARS-CoV-2, iar județul ajunge la 5.837 de îmbolnăviri
Până astăzi, 26 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 121.235 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
Cod portocaliu de ploi abundente și vijelii în Brașov, până mâine dimineață
Mai mult de jumătate din ţară se va afla sâmbătă sub un Cod portocaliu de ploi abundente, vijelii puternice, grindină
Candidații USR PLUS, marș prin Centru pentru a scoate lumea la vot
În jur de 100 de persoane au participat în această seară, la Brașov, la un „marş al schimbării”, organizat de
Tudor Benga: mobilitate metropolitană, aeroport funcțional, protecția mediului, educație și viață culturală în județul Brașov
Programul lui Tudor Benga, candidat al Alianței USR PLUS la președinția Consiliului județean Brașov: Mobilitate metropolitană – transportul public De
După 4 luni de șantier, Cetatea Făgăraș a început să se schimbe. Zidurile au fost tratate împotriva mucegaiului și creșterii
După 4 luni de la începerea lucrărilor de consolidare, restaurare şi conservare, schimbările de la Cetatea Făgăraș încep să fie
A IV-a încercare a fost cu noroc. Podul NATO de la Voila va fi refăcut de constructori sibieni și sălăjeni
Consiliul Judeţean Braşov va reconstrui cel de-al patrulea pod peste râul Olt. După podurile de la Crihalma – deja deschis
Studenții brașoveni vor fi informați prin SMS când se vor putea prezenta pentru cazarea în cămine. Universitatea Transilvania nu cere
Din cauza regulilor impuse de pandemie, în acest an, studenții Universității Transilvania, care au primit loc la cămin, vor veni
Adrian Veștea: Spre deosebire de alți politicieni, pentru mine și echipa pe care o coordonez vorbesc faptele!
Dragi brașoveni, Duminică, 27 septembrie, suntem chemați la urne, pentru a alege autoritățile administrației publice locale: președintele Consiliului Județean, primari,