Ultima Conferință de informare din cadrul Proiectului Solidar – Parteneri la succes, organizată în Brașov, va avea loc mâine, 23 ianuarie, începând cu ora 17:00, în spațiul Visssual, respectiv la intersecția Străzilor Fabricii cu Enupărului. Proiectul va derula activități ce urmăresc integrarea vocațională, pentru ca un număr de 53 de persoane din trei județe pe piața muncii.
În Brașov, va fi organizată o serie de cursuri de antreprenoriat social, la sfârșitul cărora 25 de persaone vor fi selectate până la sfârșitul lunii ianuarie. Cei care vor finaliza cursul vor putea aplica pentru o finanțare nerambursabilă de până la 100.000 de euro. La nivelul județului vor fi trei astfel de finanțări.
Proiectul Solidar – Parteneri la succes este derulat de Asociațiile Mâini Întinse, Ai încredere și Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis și este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Capital Uman 2014-2020.
Acesta se derulează în perioada 15 iulie 2019 – 14 martie 2022, iar scopul său este promovarea antreprenoriatului și economiei sociale în trei județe din țară, respectiv Brașov, Constanța și Tulcea.