Social, Stiri Brasov

Brașovul are în curs de derulare 15 dintre cele 20 de măsuri asumate pentru îmbunătățirea calității aerului. „Nu putem fi mai rău decât Ploieștiul sau Copșa Mică”

Brașovul, alături de Iași și București, au devenit oile negre ale României la capitolul poluare, ținând cont că sunt singurele orașe din țară care au instalații oficiale pentru monitorizarea calității aerului. Chiar dacă și alte localități au probleme la acest capitol, deocamdată, acestea nu au intrat în colimatorul Ministerului Mediului ținând cont că… nu există nimic oficial care să arate problemele de poluare. Odată cu această monitorizare, Brașovul și-a întocmit și un plan de îmbunătățire a calității aerului ale cărui măsuri trebuie implementate până la finalul anului 2020.

Luni, oficialii Primăriei Brașov au fost prezenți la Ministerul Mediului pentru o evaluare a implementării măsurilor din acest plan. 15 dintre cele 20 de măsuri asumate sunt în curs de derulare, față de alte administrații locale Brașovul făcând demersuri majore pentru îmbunătățirea transportului public și a fluenței traficului rutier.

În celelalte orașe situația nu este diferită”

„Mă bucur că după întâlnirea de la Ministerul Mediului s-a ajuns la concluzia că în România doar Brașov, Iași și București au intrat într-un proces de monitorizare, pentru că am vrut să fim corecți și avem stații de măsurare. În celelalte orașe situația nu este diferită, doar că ele nu au fost incluse, de la început, în acest sistem de monitorizare. Cu siguranță, la noi situația nu este altfel decât în alte părți, doar că noi avem un program pe care îl derulăm, cu un plan de măsuri pentru creșterea calității aerului pe care ni l-am asumat că îl vom îndeplini până în 2022. 15 dintre cele 20 de măsuri din acest plan sunt în diferite faze de implementare. Alte orașe nu au nimic făcut și nu putem fi mai rău decât Ploiești, sau decât Baia Mare, Craiova, Constanța, Cluj, Sibiu, Târgul Mureș, Zlatna sau Copșa Mică. Ministrul Mediului a aflat cu această ocazie stadiul de implementare a acestui plan, ce alte măsuri am luat noi pentru a reduce poluare, cum ar fi centură ocolitoare, care a scos graficul greu din oraș, faptul că marii poluatori care funcționau în centrul orașului sau în zonele rezidențiale s-au relocat și s-au adaptat la noile condiții de protecție a mediului și la noile tehnologii, și sigur că există și alte măsuri pe care trebuie să le luăm în continuare pentru a gestiona situația. Este bine că s-a discutat acest lucru, a fost o discuție corectă, pozitivă, și fiecare știm ce s-a făcut și ce mai e de făcut în continuare. Există și o serie de măsuri pe care nu le putem lua doar noi, primăria, pentru că nu avem competențe, și trebuie să lucrăm cu alte instituții care au aceste lucruri în responsabilitate. Aceste lucruri le discutăm în cadrul grupului de lucru pe care l-am solicitat domnului prefect, și sper să intervenim eficient în fiecare situație care poate să apară“, a declarat primarul George Scripcaru.

Măsuri pentru un aer mai curat

Planul Integrat de Calitate a Aerului în Municipiul Brașov 2018-2022 cuprinde o serie de 20 de măsuri principale, dintre care șase se referă la surse staționare de poluare (de exemplu, centralele de apartament, agenți economici sau șantiere) și 14 la surse mobile, în special cele referitoare la trafic. Printre măsurile care au fost sau sunt în curse de implementare se află sistematizări ale traficului și scoaterea traficului greu din oraș, achiziția de mijloace de transport în comun electrice sau cu impact minim asupra mediului, amplasarea de stații de încărcare pentru autobuze electrice, parcări de tip park and ride la terminalele capăt de linii RATBV, care să încurajeze cetățeni să renunțe la mașini pentru a folosi sistemul de transport în comun, construirea de noi căi de acces care să descongestioneze traficul (de exemplu, str Cucului ca alternativă la DN 73, proiect la care se va demara în scurt timp licitația de proiectare și execuție, legătura Cărămidăriei – Poiana Brașov, care se află în faza de elaborare a studiului de fezabilitate sau pasajul hobanat de la gară, care este în faza de avizare, dar care a obținut cel mai important aviz, cel de la SNCFR), ori asfaltarea străzilor principale din zona nouă a cartierului Tractorul, de natură să reducă degajarea prafului.
Urmează ca Brașovul să elaboreze și să prezinte și un studiu de impact al efectelor poluării asupra sănătății populației.

Planul Integrat de Calitate a Aerului în Municipiul Brașov 2018-2022 poate fi consultat aici.

Un comentariu

  1. Asta cu centralele de apartament (care nu elimină decât Co2 + H2O) e o minciună ordinară pentru revenirea la sistemul centralizat ce s-a dovedit cel mai corupt.
    Alminteri se vede de la o poștă că primarul nici nu are de gând și nici măcar nu poate face absolut nimic atâta timp cât este șantajat cu dosarele de la centru pentru a cotiza lunar la Cotroceni.
    Ca atare campania de defrișări sălbatice pentru noi cartiere de blocuri va continua și mai abitir, astfel că nu mai e mult până la venirea amenzilor de sute de mii de euro pe zi de la CE, plătite bineînțeles tot de prostimea care l-a ales de 4 ori la rând pe același primar penal.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Peste 28% dintre brașoveni au mers la vot până la ora 16.00. În municipiul Brașov, prezența a urcat la puțin
Până la ora 16.00, la nivelul județului Brașov a fost înregistrată o prezență de 28,15%, respectiv 146.767 de alegători venind
Anchetă în cazul unei mite electorale oferită chiar în ziua votului la Predeal
Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal au fost sesizați astăzi prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul
24,86%, prezența la vot până la ora 15.00, mai scăzută față de scrutinul de acum patru ani
Până la ora 15.00 la nivelul județului Brașov se prezentaseră la urne 129.599, respectiv 24,86% din numărul total de alegători.
Cei mai mulți alegători, care au ieșit la vot în municipiul Brașov, au vârsta între 45 și 64 de ani
Peste 18.000 de alegători cu vârsta cuprinsă între 45 și 64 de ani au ieșit la vot astăzi până în
Până la ora 14.00, cele mai multe voturi s-au adunat în urne la Ormeniș și Cristian. În municipiul Brașov, mobilizare
În unele localități din județ, alegătorii s-au mobilizat și și-au exercitat dreptul la vot într-un număr destul de mare până
Doar 20% din alegătorii din județul Brașov au ieșit la vot până la ora 13.30. Prezența este similară cu cea
Până la ora 13.30 la nivelul județului Brașov se prezentaseră la urne 20,5% dintre alegători, respectiv 106.889 de votanți. Prezența
COVID-19: 52 de noi infecții cu SARS-CoV-2, descoperite la Brașov. Numărul îmbolnăvirilor din județ urcă la 5.889
1438 de noi cazuri de COVID-19 au fost depistate în România din doar 13.528 de teste prelucrate, iar alte 31
Alegeri locale – orele 12.00: Peste 73.000 de alegători din județ s-au prezentat la urne. În municipiu, au votat peste
Prezența la vot în județul Brașov la orele 12.00 este de 14,04%, votând deja peste 73.000 de persoane din cele
52.000 de alegători din județ se prezentaseră la urne până la orele 11.00. În municipiul Brașov au votat peste 21.000
10,20% dintre locuitorii județului Brașov s-au prezentat la urne până la orele 11.00, potrivit datelor Biroului Electoral. În total, 51.963
Cei mai harnici alegători din Brașov, în zona Centrului Civic și Bartolomeu. Prezența cea mai scăzută, în Florilor și Uzina
Printre alegătorii cei mai harnici care au mers la vot încă de la primele ore ale dimineții se numără cei
Prezență la vot decentă în municipiul Brașov: Au votat deja peste 17.600 de brașoveni
În municipiul Brașov, până la orele 10.30, au votat deja peste 17.600 de brașoveni, prezența la vot fiind de 7,21%.
Pompierii îndepărtează un panou publicitar de pe Casa Hirscher după ce au fost avertizați că acesta ar putea cădea peste
Un panou publicitar amplasat pe Casa Hirscher s-ar putea desprinde din cauza vântului puternic și să lovească trecătorii. Pompierii intervin
COVID-19: Brașovul a depistat 53 de noi infecții SARS-CoV-2, iar județul ajunge la 5.837 de îmbolnăviri
Până astăzi, 26 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 121.235 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
Cod portocaliu de ploi abundente și vijelii în Brașov, până mâine dimineață
Mai mult de jumătate din ţară se va afla sâmbătă sub un Cod portocaliu de ploi abundente, vijelii puternice, grindină
Candidații USR PLUS, marș prin Centru pentru a scoate lumea la vot
În jur de 100 de persoane au participat în această seară, la Brașov, la un „marş al schimbării”, organizat de
Tudor Benga: mobilitate metropolitană, aeroport funcțional, protecția mediului, educație și viață culturală în județul Brașov
Programul lui Tudor Benga, candidat al Alianței USR PLUS la președinția Consiliului județean Brașov: Mobilitate metropolitană – transportul public De
După 4 luni de șantier, Cetatea Făgăraș a început să se schimbe. Zidurile au fost tratate împotriva mucegaiului și creșterii
După 4 luni de la începerea lucrărilor de consolidare, restaurare şi conservare, schimbările de la Cetatea Făgăraș încep să fie
A IV-a încercare a fost cu noroc. Podul NATO de la Voila va fi refăcut de constructori sibieni și sălăjeni
Consiliul Judeţean Braşov va reconstrui cel de-al patrulea pod peste râul Olt. După podurile de la Crihalma – deja deschis
Studenții brașoveni vor fi informați prin SMS când se vor putea prezenta pentru cazarea în cămine. Universitatea Transilvania nu cere
Din cauza regulilor impuse de pandemie, în acest an, studenții Universității Transilvania, care au primit loc la cămin, vor veni
Adrian Veștea: Spre deosebire de alți politicieni, pentru mine și echipa pe care o coordonez vorbesc faptele!
Dragi brașoveni, Duminică, 27 septembrie, suntem chemați la urne, pentru a alege autoritățile administrației publice locale: președintele Consiliului Județean, primari,