La câteva luni după ce a reluat activitatea de producție și după ce a fost perfectată cedarea sa de către omul de afaceri Ioan Niculae, proprietarul grupului Interagro, unui român care deține în Italia o companie de trading de îngrășăminte, metanol și alte produse chimice, combinatul chimic Viromet Victoria a intrat în insolvență în urma cererii proprii în acest sens, aprobată de instanța de judecată. Societatea este controlată majoritar de altcineva decât fusese stabilit inițial, relevă date analizate de Profit.ro.
Pe lângă solicitarea proprie a combinatului, la Tribunalul Brașov mai fuseseră depuse cereri de intrare în insolvență a Viromet, în calitate de creditori, de către Interagro SA, precum și de către furnizorul de energie electrică și gaze naturale Arelco Power, aflat în faliment. Instanța a admis solicitarea proprie a Viromet de intrare în insolvență, iar administrator judiciar provizoriu a fost numit consorțiul format din firmele Expert Insolvență din Deva și Casa de Insolvență Transilvania Filiala Brașov. Prima ședință a adunării creditorilor a fost programată pentru 24 martie.
Ioan Niculae, care controla Viromet prin intermediul offshore-ului cipriot Whitbread Holdings Limited, a cedat combinatul toamna trecută firmei North Chemical Complex SRL, deținută indirect de omul de afaceri Gabriel Ticea. North Chemical Complex a fost înființată în 2019 și este deținută integral de operatorul portuar de marfă SCAEP Giurgiu Port, unde Gabriel Ticea este acționar majoritar din primăvara anului trecut, cu peste 78% din capital.
Noul proprietar, afaceri profitabile în agricultură
Între timp însă, din cele mai recente date oficiale rezultă că, în prezent, acționar principal, care deține controlul asupra Viromet SA Victoria, a devenit o altă firmă, înființată tot anul trecut și intitulată Cezar Best Agro Imob SRL, având profil agricol. Asociat majoritar și administrator este Florin Andriiciuc, care mai deține o firmă de comerț cu produse din tutun și a fost implicat în trecut, ca asociat, în mai multe companii imobiliare. Ioan Niculae a anunțat la începutul lunii iulie că a repornit combinatul Viromet și că acesta va produce metanol cu gaze achiziționate din import. Repornirea combinatului Viromet s-a reflectat imediat în statisticile ANRE. Potrivit acestora, în iulie, combinatul din Victoria a fost unul dintre importatorii direcți semnificativi de gaze naturale din România, cu o pondere de 12,61% din totalul importurilor.