
Oficialii Protecției Consumatorilor vor să rezolve o problemă destul de veche în ceea ce privește tariful de exterior practicat în exteriorul municipiului, mai ales că există și o serie de turiști care vor să apeleze la acest tip de serivicu pentru a ajunge în alte localități din județ, iar cursele se fac la mica înțelegere. „Nu este normal ca într-un oraș turistic ca Brașovul să nu avem o formă legală pentru transportul cu taxiul în afara orașului. Sunt, de exemplu și turiști, care vor să ajungă până la Bran sau în alte stațiuni și singura soluție este negocierea cu șoferul la preț, astfel că există o formă de fraudă și de evaziune fiscală la acest capitol. Există alte județe, unde s-au făcut protocoale de colaborare cu Consiliul Județean și s-a reușit stabilirea unor astfel de tarife, legale, astfel încât și clienții și taximetriștii să fie mulțumiți”, a explicat Sorin Susanu, șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov. Acesta a precizat că va discuta cu oficialii Primăriei Brașov cu privire la această problemă, astfel încât acest tip de tarif să fie reglementat în următoarea perioadă.
De exemplu, vecinii din Sibiu au stabilit tarif pentru curse exterioare, astfel că turiștii care ajung în oraș se pot deplasa liniștiți spre stațiunile din vecinătatea municipiului fără a avea surpriza unor „negocieri” păguboase cu șoferii de pe taximetre.