Stiri Brasov

Stadionul Tineretului va intra în reparații pentru a redeveni funcțional

Primăria Brașov a preluat din toamna anului trecut Stadionul Tineretului, după ce lichidatorul Clubului FC Brașov a pierdut definitiv în instanță procesul prin care intenționa să păstreze obiectivul și să îl vândă Primăriei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, luna aceasta, obiectivul va fi preluat de Direcția de Administrare Infrastructură Sportivă care și-a prevăzut fonduri în bugetul pe acest an pentru efectuarea unor reparații, astfel încât obiectivul să redevină funcțional. „Se vor face unele reparații, inclusiv branșarea la rețelele de utilități, astfel încât să fie îndeplinite condițiile pentru a se putea juca pe Stadionul Tineretului”, a explicat Sorin Toarcea.

Acesta a mai adăugat faptul că la ultima rectificare a bugetului pe anul trecut, fusese alocată o sumă de 150.000 de lei în vederea efectuării unui studiu cu privire la modernizarea actualului stadion sau a construcției unui nou stadion. „Urmează ca în proiectul de buget pe 2020 să se stabilească o sumă care să acopere chetuielile necesare cu acest studiu, pentru a vedea care este soluția optimă pentru acest obiectiv. Vor urma noi discuții cu specialiștii”, a precizat reprezentantul Primăriei.

Proiectanții care au întocmit detaliile tehnice pentru sala polivalentă care ar urma să fie amenajată în locul Stadionului Municipal au vizualizat și Stadionul Tineretului, în vederea prezentării unei soluții tehnice pentru modernizarea acestuia. Aceștia au propus amenajarea unui nou stadion în locul celui de lângă Sala Polivalentă, stadion deținut în prezent de Clubul Brașovia. Primarul George Scripcaru a precizat că proiectanții au subliniat faptul că în conformitate cu normativele Federației Internaționale de Fotbal, pentru a fi omologate, capacitatea stadioanelor trebuie raportată la numărul populației. Acum, urmează să se analizeze aceste aspecte, astfel încât și Brașovul să aibă un stadion care să îndeplineacă condițiile de joc pentru prima ligă.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*