Social, Stiri Brasov

Soluțiile de curătenie utilizate în toate județele vor fi verificate, după ce 40 de persoane s-au intoxicat din cauza deratizării făcute într-un liceu din Arad

În urma unei decizii a Ministerului Sănătății, biocidele și materialele de curățenie folosite în toate județele vor fi verificate, după ce 36 de elevi și 4 adulți din Arad s-au intoxicat din cauza detarizării făcute în liceu și au ajuns la spital. Aceștia s-au prezentat cu erupții la nivelul feței, grețuri și vărsături.

„După cum ştiţi, încă de aseară echipa Ministerului Sănătăţii, împreună cu Victor Costache, s-au autosesizat şi au trimis, deja a plecat şi Andrei Baciu – secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, este la Arad în acest moment. Este vorba despre 40 de persoane, dintre acestea 36 de copii şi 4 adulţi care s-au prezentat la UPU. Dintre aceştia sunt internaţi 14 stabili, care în cursul zilei de astăzi am înţeles că vor fi externaţi. Urmează să îşi facă ancheta în curs şi DSP Arad şi Corpul de control al ministrului. Deja astăzi la şedinţa ministerului domnul ministru Victor Costache a şi dispus evaluări la tot ce înseamnă biocide, materiale de curăţenie în toate judeţele”, a declarat marți secretarul de stat Nelu Tătaru, citat de Agerpres.

În luna noiembrie a anului trebuit, 3 oameni au murit în urma deratizării făcute într-un bloc din Timișoara.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

În Făgăraș, o persoană infectată a îmbolnăvit alte 7 persoane
La întrebarea cât de contagios este virusul, a răspuns printr-un exemplu din Făgăraș, purtătoarea de cuvânt a DSP Brașov, făgărășeanca
Un bărbat din Racoș s-a „deghizat” în polițist local și s-a plimbat cu autobuzul prin Brașov fără mască de protecție
În urma apariției în mediul online a unor imagini conform cărora o persoană de sex masculin, îmbrăcată cu uniformă ce
Încă 17 blocuri din Brașov, în care locuiesc persoane defavorizate, vor fi izolate termic cu bani de la Primărie
Zilele acestea a fost demarată proiectarea pentru realizarea lucrărilor de eficientizare energetică a altor 17 blocuri din municipiul Brașov, în
Factura de după inundații la Brașov, 3,59 milioane de lei. Banii vor fi virați de Guvern pentru refacerea mai multor
Guvernul a alocat județului Brașov fondurile solicitate pentru refacerea obiectivelor afectate de calamități în luna iunie, după cum au anunțat
Mașinile cu volan pe dreapta importate din Anglia nu vor mai putea fi înmatriculate în țară de la anul
Vehiculele cu volan pe dreaptă provenite din Regatul Unit al Marii Britanii nu vor mai putea fi înmatriculate în România,
FOTO VIDEO Protecția Consumatorului a descoperit un magazin care vindea produse din cannabis pe strada Lungă
Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului Brașov au anunțat că vor închide un magazin de pe strada Lungă, unde sunt
Piața neagră a țigărilor din România a scăzut sub 14% pentru prima oară în 6 ani. Prejudiciile sunt de 3
Pentru prima oară în 6 ani, piața neagră a țigărilor din România a scăzut sub nivelul de 14%. Cu toate
Iohannis, siderat de atitudinea PSD față de Legea carantinei: Această tergiversare este intolerabilă!
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că din nefericire, pandemia de COVID-19 este cea mai gravă din ultimul secol şi.,
Curs online de e-commerce pentru anteprenorii români care au magazine online
Google România în parteneriat cu Banca Transilvania oferă antreprenorilor români cu mici afaceri e-commerce un curs gratuit pentru accelerarea dezvoltării
FOTO După ce Susanu a atras atenția că Poliția umblă cu niște rable pe drumurile publice, IPJ Brașov a primit
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov are în dotare 16 autospeciale noi. Acestea fac parte din programul de reînnoire al parcului
O aplicație mobilă îți va spune dacă ai COVID-19 în funcție de sunetul tusei
Cercetătorii din mai multe țări au creat un algoritm despre care susțin că poate identifica dacă o persoană care COVID-19
De când și-a schimbat furnizorul de gaze, ministrul Economiei are facturi cu 15% mai mici
Ministrul Economiei Virgil Popescu și-a schimbat furnizorul de gaze și acum are facturi cu 15% mai mici. El le recomandă
Un nou record de infectați la Brașov: 62 de cazuri. Județul ajunge la 2.076 de cazuri. La nivel național s-au
Până astăzi, 14 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 33.585 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
Bloggerii români au declarat Țara Făgărașului ca fiind destinația turistică a anului 2020 din România
Țara Făgărașului a fost declarată Destinația Turistică a anului 2020 din România, conform reprezentanților Asociației de Dezvoltare Intercomunitare Centrul Regional
Guvernul se va întruni în ședință extraordinară pentru a prelungi starea de alertă, care expiră de vineri
O ședință extraordinară de guvern este programată pentru mâine la Palatul Victoria pentru prelungirea stării de alertă în România, au
Antoneta Galeș: Orașul în care plouă de trei ori pe săptămână
Noroc că a venit vara și poți găsi o scuză bună pentru aspectul de oraș părăsit pe care îl are
163 de brașoveni infectați cu SARS-CoV-2 au fost externați la cerere. Unii dintre aceștia s-au întors în spital după ce
163 de purtători ai virusului SARS-CoV-2 din Brașov au solicitat externarea și tratarea la domiciliu, ne-au declarat reprezentanții Direcției de
Legea mirosurilor a devenit oficială. Primăriile pot închide activitățile „puturoase”
Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, vineri, „legea mirosului” ( care modifică și completează Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
Conspirații proaspete: banda metalică a măştilor de protecție este de fapt o antenă 5G care distruge creierul
Utilizatorii social media au distribuit masiv un video în care un bărbat susţine că banda metalică din măştile medicale este