Stiri Brasov

Guvernul Orban vrea să înceapă regionalizarea. Avantaje: se reduc funcțiile de conducere cu salarii foarte mari

Ministerul de Interne, Ministerul Muncii și Ministerul Fondurilor Europene plănuiesc modificări radicale ale organizării în teritoriu prin eliminarea structurilor județene și înlocuirea cu structuri regionale. Sunt primii pași în direcția unei reforme administrative masive, despre care au dat indicii în ultimele luni atât premierul Orban, cât și președintele Iohannis.

  • Actuala organizare a administrației centrale, cu structuri în fiecare din cele 40 de județe, plus sectoarele Bucureștiului, e criticată constant pentru lipsa de eficiență și pentru menținerea unui aparat birocratic stufos, cu costuri uriașe pentru stat. Structurarea teritoriului pe regiuni în loc de județe nu poate fi însă realizată fără modificarea Constituției, așa că majoritatea ministerelor și instituțiilor centrale și-au păstrat structura teritorială neschimbată de zeci de ani.
  • Reorganizarea din cele trei ministere are loc însă în absența unei strategii unitare, convenite la nivelul întregului guvern. Nu e clar în acest moment pe ce documente programatice sau studii de impact se bazează inițiativele de reformă din cele trei ministere – cheie.

În ultimul deceniu au existat două exemple semnificative de trecere de la structurile județene la cele regionale: Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF – în 2013) și SRI în 2019, într-o mișcare surpriză. Ambele instituții au fost reorganizate pe baze regionale ca să-și eficientizeze activitatea.

O comunicare mai bună prin structuri regionale

Începutul de an a adus însă un anunț oficial de la ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, care a declanșat consultarea tuturor structurilor din minister pentru o reformă internă. Vela a anunțat că planul de reformă va fi gata la finalul acestei săptămâni. El a indicat că e adeptul regionalizării, dând ca exemplu Inspectoratul General al Jandarmeriei, care a propus o structură regională în locul celei județene, similar cu organizarea existentă deja la Poliția de Frontieră. „Am discutat cu Jandarmeria, care este de acord să copieze modelul Poliţiei de Frontieră, adică să existe o comandă regională care să aibă în subordine mai multe inspectorate actuale, având în vedere faptul că va fi mai eficientă comunicarea, tot ceea ce ţine de organizare şi de acţiunile operative. Pentru minister va fi bine, pentru că se reduc anumite posturi de conducere, cu salarii foarte mari, rămânând astfel economii financiare pentru alte cheltuieli, cum ar fi dotarea poliţiştilor sau modernizarea unor dotări… Dacă se face o eficientizare la fel cum are, de exemplu, Poliţia de Frontieră, care a fost prima ce a raportat solicitările Direcţiei Economice, cred că şi comunicarea va fi mai bună. Să nu uităm că noi suntem organizaţi, în prezent, după reforma administrativă din 1968”, a spus luni Marcel Vela.

Și la Ministerul Muncii există discuții despre reorganizarea internă bazată pe structuri regionale în locul celor județene. Potrivit informațiilor G4Media.ro, sunt vizate Inspecția Muncii, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), toate organizate în acest moment pe județe, și care ar putea fi organizate pe regiuni.

Al treilea domeniu în care guvernul Orban ar putea descentraliza și organiza administrația pe baze regionale este gestionarea fondurilor europene din Programul Operațional Regional (POR), adică acea linie de finanțare adresată comunităților locale și din care, de obicei, atrag fonduri europene primăriile.

Un memorandum discutat de guvern la finalul anului trecut prevede ca Ministerul Dezvoltării să își piardă calitatea de gestionar al POR în favoarea celor opt Agenții de Dezvoltare Regională (ADR), în coordonarea Ministerului Fondurilor Europene.

Există însă și o problemă menționată în documentul oficial: cele 8 agenții de dezvoltare sunt acum ONG-uri care nu pot îndeplini funcția de autoritate de management. Potrivit propunerii, trebuie găsite soluții care să le permită ordonanțare de credite ale bugetului de stat, fiind indicată modificarea Legii nr.500/2002 privind finanțele publice.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Consilierul Kadas și-a dat demisia din PNL chiar înainte să fie pus la zid în biroul permanent al partidului
Președintele Consiliului Județean și al PNL Brașov, Adrian Veștea, a precizat că astăzi a avut loc o ședință a Biroului
VIDEO Operațiune dificilă de salvare a unui cerb care a rămas captiv în mijlocul lacului de la Tărlung
UPDATE: În ciuda eforturilor echipelor de salvare, cerbul nu a supraviețuit. Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență intervin la această
Limitatoare de viteză înainte de 16 treceri de pietoni. Ultimele, montate azi în zona Gării și pe Lungă
În cursul zilei de astăzi se montează limitatoare de viteză la alte două treceri de pietoni, după ce începând cu
Investiție de 10 milioane de euro într-un nou sanctuar pentru urși la Brașov
Un nou sanctuar pentru urși, de data aceasta administrat de Stat, ar urma să fie amenajat în județul Brașov. Anunțul
Lucrări la rețeaua de apă în zona Onix. Locatarii trebuie să elibereze o parcare pentru a face loc utilajelor
Începând de luni și până pe 7 martie vor avea loc lucrări de modernizare a rețelelor de alimentare cu apă
„Povestea Mierii”, un business de familie aflat la a doua generație. „Prima dată am plecat cu albinele când eram clasa
Mierea de albine este unul dintre cele mai sănătoase alimente, fiind recunoscut pentru multiplele beneficii pe care le aduce organismului.
Un elev al Liceului de Arte a căzut de înălțime peste o balustradă, în această după-amiază
Un echipaj SMURD a intervenit la Liceul de Arte Plastice din Răcădău în jurul orei 13.00, după ce prin apelul
O lume în mișcare
De când lumea și pământul ne-am dorit să “ardem” distanțele, să ajungem mai repede (și mă refer aici la deplasări
Firmele din România găsesc tot mai greu specialiști în IT
În anul 2018, companiile din România au avut cele mai mari dificultăți să recruteze specialiști în domeniul ITC dintre statele
Versiuni mobile ale antivirusul Microsoft vor fi lansate pentru Android și iOS
Antivisurul Defender va fi disponibil în curând și pe smartphone-uri. De mai mulți ani, acesta face parte din Windows, iar
Gâlceava primarului cu urbea pe care o conduce
Presat de contracandidații la funcția de primar, George Scripcaru și-a suflecat mânecile și s-a gândit, ieri, în plină ședință a
Ministrul Mediului: „Sunt convins că Brașovul va fi unul dintre cele mai verzi orașe din România. Este cu cel puțin
Ministrul Mediului, Costel Alexe, și-a început astăzi vizita de lucru în municipiul și județul Brașov printr-o întâlnire cu primarul George
Termen asumat în fața ministrului Mediului: cel târziu în luna iunie lucrările de închidere ale primelor două celule ale rampei
Ministerul Mediului, Costel Alexe, a avut în această dimineață o întâlnire pe probleme de mediu și poluare la Primăria Brașov
După ce anul trecut au vândut burgeri de 1,5 milioane de lei, brașovenii de la Grătar Urban vor să extindă
Daniel şi Ana Otilia Strău­neanu, originari din Bucu­reşti, respectiv Târgu Neamţ, au pus pe harta culinară din Braşov restaurantul Grătar
Informatizare de peste 16 de milioane de lei pentru transportul public. Sistemul de supraveghere video va fi extins în autobuze,
Proiectul de informatizare a transportului în comun din municipiul Brașov ar urma să se extindă din acest an. Investiția totală
Peste 100 de milioane de euro din fonduri europene vor intra în conturile Brașovului
Brașovul va semna 24 de proiecte cu Uniunea Europeană prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, după ce bugetul alocat
3500 de angajați lucrează în industria serviciilor de afaceri din Brașov. Salariul mediu pentru un specialist cu peste cinci ani
„Raising the Bar Value Creation in Business Services” este tema evenimentului organizat ieri de Asociația Business Service Leaders la Brașov.
Cosmopolit Lifestyle – programul exclusivist de fidelizare al clienților printr-o rețea extinsă de parteneri
„Clienții Cosmopolit, care vor deveni și clienții partenerilor noștri, sunt – asemenea produsului pe care îl caută – premium”. Încă
Cizmele, vedetele sezonului rece
Este iarnă și cu siguranță te-au bucurat fulgii de zăpadă care s-au așternut pe pământ sub formă de mantie albă.
Iunie 2021, primul zbor de pe Aeroportul Ghimbav
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a prezentat stadiul realizării Aeroportului Internaţional Braşov în cadrul unei conferinţe de presă organizate