Economic, Stiri Brasov

PNL a găsit o soluție pentru decongestionarea traficului de pe Valea Prahovei: Asfaltarea drumului județean dintre Câmpina și Săcele

Ministrul Transporturilor Lucian Bode a anunţat marţi o soluţie pe termen scurt la aglomeraţia de pe Valea Prahovei: centuri la Comarnic şi Buşteni şi asfaltarea drumului judeţean între localităţile Câmpina şi Săcele.

După ce a spus că a făcut 6,5 ore cu maşina de la Bucureşti la Braşov pe 30 decembrie, ministrul Transporturilor Lucian Bode şi-a exprimat marţi din nou dezacordul pentru construirea prin parteneriat public privat a autostrăzii Ploieşti – Comarnic – Braşov în varianta lansată de PSD. „Trebuie să împărţim în două acest obiectiv, ca şi termene şi aşteptări, pe termen scurt şi mediu şi pe termen lung. Pe termen scurt şi mediu trebuie să rezolvăm 1. cele două variante ocolitoare Comarnic şi Buşteni. Acest lucru poate fi rezolvat în timp scurt, pentru că bani sunt şi autorităţile locale sunt interesate să fie parteneri cu CNAIR. Pe VO Comarnic şi Buşteni, primul ministru va anunţa la finele acestei luni va ieşi şi va spune public care va fi soluţia pentru cele două variante ocolitoare. 2. Avem un drum judeţean Câmpina – Valea Doftanei, limită cu Braşov – Săcele, 61 de kilometri jumătate asfaltat, jumătate pietruit. Cel pietruit, tronsonul de 26 kilometri, o parte din el este în Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Dacă ne-am propune să-l reabilităm, să-l asfaltăm, să-l facem funcţional pentru micul trafic, ar fi 60 de kilometri, o investiţie de aproape 18 milioane de euro. Cred că ne permitem să alocăm aceşti bani, 18 milioane de euro pentru cei 26 de kilometri de drum care este pietruit acum. Ar fi, pe de-o parte, traficul uşor, pe de altă parte când va începe construcţia pentru etapa pe termen lung, am avea drum tehnologic”, a spus ministrul în cadrul unui interviu pentru Digi 24.

Pe componenta de autostradă Ploieşti – Comarnic – Braşov prin PPP, adică etapa pe termen lung, Guvernul va anunţa decizia la finele lunii, a mai spus Lucian Bode.

3 Comentarii

  1. Deja incepe nici sa nu ma mai interesze prin ce se face autostrada aia, DAR NUMAI SA INCEAPA CINEVA SA O FACA. Aceasi poveste mereu si mereu, alt guvern alt plan, de parca autostrada Comarnic-Brasov ar fi un concept pe care toti trebuie in mod obligatoriu sa il schimbe cand intr pe scaun. Faceti-l odata si terminati cu prostiile astea.

  2. “Solutia PNL” este o solutie gasita de multi altii, cu mult timp in urma!

    https://petitieonline.ro/petitie/58958061
    https://ziarulprahova.ro/2019/06/incep-lucrarile-la-drumul-interjudetean-valea-doftanei-sacele/
    https://www.yumpu.com/ro/document/view/24671333/update-sacelean-numarul-12

    Un avantaj real al acestei rute ar fi cel mentionat in primul link de mai sus:
    “Un alt avantaj al noii sosele Campina-Sacele pe care o cerem prin prezenta petitie este ca nu are serpentine multe si nici stranse asa cum sunt cele de pe DN1A, iar datorita faptului ca zona nu este foarte locuita in partea de sus se pot face multe zone cu sosea avand doua benzi pe sens de la bun inceput, care ar ajuta in depasiri.”

    Pe langa astfaltarea drumului care in prezent este o parte pietruit o parte drum forestier, ar fi necesara si modernizarea celor aproximativ 30 de km in care exista deja asfalt, intre Campina si Traisteni.

    Adica asfaltarea a 28 de km de drum si modernizarea celor 30 km de drum deja asfaltat. Nu imposibil. De vazut.

    Partea cu ocolitoarele oraselor Comarnic si Busteni pare mai realista.

  3. O solutie cu zero lei costuri si zero timp implementare pentru descongestionarea traficului intre Sinaia si Predeal si intre Predeal si Sinaia este desfintarea parcarii din fata magazinului tip MALL din centrul orasului Busteni (cred ca se numeste Costila).
    Cei 2-3 soferi (diferiti) / minut care (in fiecare minut) cauta parcare, care intra in locurile de parcare si care ies din locurile de parcare blocheaza mii de soferi care pierd intre 0.5h – 2h degeaba.

    Fiind costuri zero, se poate incerca o luna, daca nu sunt rezultate se poate reinfinta parcarea.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Consilierul Kadas și-a dat demisia din PNL chiar înainte să fie pus la zid în biroul permanent al partidului
Președintele Consiliului Județean și al PNL Brașov, Adrian Veștea, a precizat că astăzi a avut loc o ședință a Biroului
VIDEO Operațiune dificilă de salvare a unui cerb care a rămas captiv în mijlocul lacului de la Tărlung
UPDATE: În ciuda eforturilor echipelor de salvare, cerbul nu a supraviețuit. Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență intervin la această
Limitatoare de viteză înainte de 16 treceri de pietoni. Ultimele, montate azi în zona Gării și pe Lungă
În cursul zilei de astăzi se montează limitatoare de viteză la alte două treceri de pietoni, după ce începând cu
Investiție de 10 milioane de euro într-un nou sanctuar pentru urși la Brașov
Un nou sanctuar pentru urși, de data aceasta administrat de Stat, ar urma să fie amenajat în județul Brașov. Anunțul
Lucrări la rețeaua de apă în zona Onix. Locatarii trebuie să elibereze o parcare pentru a face loc utilajelor
Începând de luni și până pe 7 martie vor avea loc lucrări de modernizare a rețelelor de alimentare cu apă
„Povestea Mierii”, un business de familie aflat la a doua generație. „Prima dată am plecat cu albinele când eram clasa
Mierea de albine este unul dintre cele mai sănătoase alimente, fiind recunoscut pentru multiplele beneficii pe care le aduce organismului.
Un elev al Liceului de Arte a căzut de înălțime peste o balustradă, în această după-amiază
Un echipaj SMURD a intervenit la Liceul de Arte Plastice din Răcădău în jurul orei 13.00, după ce prin apelul
O lume în mișcare
De când lumea și pământul ne-am dorit să “ardem” distanțele, să ajungem mai repede (și mă refer aici la deplasări
Firmele din România găsesc tot mai greu specialiști în IT
În anul 2018, companiile din România au avut cele mai mari dificultăți să recruteze specialiști în domeniul ITC dintre statele
Versiuni mobile ale antivirusul Microsoft vor fi lansate pentru Android și iOS
Antivisurul Defender va fi disponibil în curând și pe smartphone-uri. De mai mulți ani, acesta face parte din Windows, iar
Gâlceava primarului cu urbea pe care o conduce
Presat de contracandidații la funcția de primar, George Scripcaru și-a suflecat mânecile și s-a gândit, ieri, în plină ședință a
Ministrul Mediului: „Sunt convins că Brașovul va fi unul dintre cele mai verzi orașe din România. Este cu cel puțin
Ministrul Mediului, Costel Alexe, și-a început astăzi vizita de lucru în municipiul și județul Brașov printr-o întâlnire cu primarul George
Termen asumat în fața ministrului Mediului: cel târziu în luna iunie lucrările de închidere ale primelor două celule ale rampei
Ministerul Mediului, Costel Alexe, a avut în această dimineață o întâlnire pe probleme de mediu și poluare la Primăria Brașov
După ce anul trecut au vândut burgeri de 1,5 milioane de lei, brașovenii de la Grătar Urban vor să extindă
Daniel şi Ana Otilia Strău­neanu, originari din Bucu­reşti, respectiv Târgu Neamţ, au pus pe harta culinară din Braşov restaurantul Grătar
Informatizare de peste 16 de milioane de lei pentru transportul public. Sistemul de supraveghere video va fi extins în autobuze,
Proiectul de informatizare a transportului în comun din municipiul Brașov ar urma să se extindă din acest an. Investiția totală
Peste 100 de milioane de euro din fonduri europene vor intra în conturile Brașovului
Brașovul va semna 24 de proiecte cu Uniunea Europeană prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, după ce bugetul alocat
3500 de angajați lucrează în industria serviciilor de afaceri din Brașov. Salariul mediu pentru un specialist cu peste cinci ani
„Raising the Bar Value Creation in Business Services” este tema evenimentului organizat ieri de Asociația Business Service Leaders la Brașov.
Cosmopolit Lifestyle – programul exclusivist de fidelizare al clienților printr-o rețea extinsă de parteneri
„Clienții Cosmopolit, care vor deveni și clienții partenerilor noștri, sunt – asemenea produsului pe care îl caută – premium”. Încă
Cizmele, vedetele sezonului rece
Este iarnă și cu siguranță te-au bucurat fulgii de zăpadă care s-au așternut pe pământ sub formă de mantie albă.
Iunie 2021, primul zbor de pe Aeroportul Ghimbav
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a prezentat stadiul realizării Aeroportului Internaţional Braşov în cadrul unei conferinţe de presă organizate