Liderul deputaților PNL, Florin Roman, cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în care să fie supus votului proiectul de abrogare a pensiilor speciale, cu excepția celor ale militarilor și polițiștilor, susținând că urgența adoptării actului normativ este dată de necesitatea finanțării legii prin care au fost dublate alocațiile pentru copii.
„Solicităm PSD și președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, să rupă frăția cu pensiile speciale și să votăm proiectul de lege al PNL în sesiune extraordinară. În acest fel, PSD poate dovedi că nu a votat creșterea alocațiilor doar în interes electoral, după ce anul trecut a votat împotriva demersului PNL. De la 1 ianuarie a.c., alocațiile copiilor au crescut cu 100% din rata inflației, urmare a unei legi inițiate de PNL. Așadar, alegeți domnilor pesediști: ori pensii speciale, ori alocații pentru copii!”, a mai precizat liderul deputaților PNL.
Comisia de muncă a Camerei Deputaților a votat, la finalul lunii trecute, un raport de admitere pentru proiectele PNL și USR de eliminare a pensiilor speciale, cu excepția celor ale militarilor și polițiștilor. Actul normativ nu a mai apucat să fie supus votului final al Camerei, care este forul decizional, înainte de finalul sesiunii legislative, fiind amanat pentru luna februarie.
Potrivit raportului adoptat de deputații din Comisia de muncă, au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, judecătorilor și procurorilor, ale personalului auxiliar din justiție, ale judecătorilor Curții Constituționale, ale funcționarilor parlamentari, ale funcționarilor Curții de Conturi, ale celor de la Avocatul Poporului și de la Academia Română, ale aviatorilor, diplomaților și ale foștilor șefi de stat.
De asemenea, în baza unui amendament propus de către deputatul independent Adrian Dohotaru au fost eliminate indemnizaţiile pentru aleşii locali.
Nu în ultimul rând, vor rămâne fără indemnizații de merit artiştii şi sportivii.
Membrii Comisiei au votat pentru păstarea pensiilor speciale ale militarilor, polițiștilor și jandarmilor, ale personalului din penitenciare și ale foștilor angajați ai serviciilor secrete.
Raportul adoptat de Comisia de Muncă, cu doar un vot împotrivă și două abțineri, va intra miercuri pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, care este forul decizional.
Impactul bugetar al pensiilor speciale este de aproximativ 7 miliarde de lei pe an, beneficiarii fiind în jur de 185.000 de persoane, dintre care peste 9.000 sunt civili, aproximativ 76.000 sunt militari, iar restul de circa o sută de mii poliţişti şi angajaţi din alte structuri asimilate, anunță G4Media.ro.
Potrivit datelor CNPP din luna noiembrie 2019, numărul beneficiarilor civili de pensii speciale este următorul:
– 606 foşti angajaţi ai Curţii de Conturi
– 1.797 foşti grefieri şi alţi foşti angajaţi ca personal auxiliar de specialitate al instanţelor şi parchetelor
– 1.444 foşti piloţi ai Aviaţiei Civile
– 792 foşti parlamentari şi funcţionari publici din parlament
– 845 foşti diplomaţi
– 3.861 foşti judecători şi procurori