Grădina Zoologică Brașov va continua investițiile în reamenajarea spațiilor pentru a avea o ofertă cât mai diversificată, iar alte două noi șantiere ar urma să fie deschise în perioada următoare. Astfel, conducerea parcului a semnat două contracte cu firma brașoveană Stigma Building Management în vederea amenajării unui spațiu special pentru tapiri, dar și pentru amenajarea în clădirea păsărilor exotice a unui spațiu dedicat insectelor.
Astfel, în locul actualului țarc al mistrților ar urma să fie amenajat un spațiu special pentru tapiri, valoarea lucrărilor fiind de 1.040.060 de lei, inclusiv TVA. Potrivit directorului Zoo Brașov, Alin Pînzaru, această parte a grădinii zoologice va fi dedicată sepciilor din zona Americii de Sud. Lucrările de amenajare se vor derula pe o perioadă de 9 luni și vor începe din primăvară.
Tot 9 luni vor dura și lucrările de amenajare a „lumii insectelor” la etajul clădirii unde sunt păsările exotice. În conformitate cu anunțul de licitație, ar urma să se amenajeze terarii (spaţii speciale pentru aceste animale) sau diorame (tablouri de mari dimensiuni, realizate cu o tehnică specială) adecvate unor specii de insecte. În acest caz, lucrările au o valoare de 440.300 de lei.