Stiri Brasov, Turism

Revelion de 10 milioane de euro în Poiana Brașov, Bran și Predeal

Un număr de peste 170.000 de turiști și-au petrecut Revelionul 2019/2020, cu 2,5% mai mult decât în anul precedent, unde au cheltuit aproape 44 de milioane de euro, în creștere cu 10%, comparativ cu Revelionul 2018/2019, reiese din calculele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Astfel, un turist a cheltuit, în medie, 260 de euro pentru Revelionul 2019/2020. Județul Brașov a atras la cumpăna dintre ani mii de turiști, veniturile aduse de aceștia fiind considerabile, de aproximativ 10 milioane de euro.

În acest an de Revelion, Guvernul a acordat două zile libere personalului bugetar, zilele de 27 decembrie și 3 ianuarie, turiștii români putând să se bucure de un sejur prelungit de 4-5 zile în destinații interne sau externe. Cu toate acestea numărul turiștilor nu a crescut semnificativ comparativ cu anul trecut, însă prezența voucherelor de vacanță a compensat lipsa zăpezii din unele stațiuni din țară.

„România rămâne principala opțiune de vacanță atât a turiștilor români, dar și a unui număr din ce în ce mai mare de turiști străini care au început să ia în calcul țara noastră ca destinație de Revelion. Tarifele de cazare accesibile, mâncarea mai ieftină decât oriunde în destinațiile concurente și distribuirea voucherelor de vacanță au ajutat la majorarea numărului de turiști. Cu toate acestea, vremea caldă, anormală pentru această perioadă, a scăzut cererea pentru destinațiile de schi interne și externe”, a declarat Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele FPTR, într-un comunicat transmis presei.

Revelionul în România

Ca în fiecare an, destinațiile cu tradiție au fost cele mai solicitate, înregistrându-se la nivel național o creștere a numărului de turişti cu 2,5% față de anul trecut.

Așa cum era de așteptat, cel mai mare număr de locuri vândute de Revelion s-a înregistrat în turismul rural, 58.500 de turişti petrecându-și noaptea de Revelion la pensiuni, cu 2.6% mai multi faţă de anul trecut. În aceste destinații s-au înregistrat sejururi de până la cinci nopți datorită pachetelor consistente de servicii.

Stațiunile balneare au găzduit de sărbătorile de iarnă peste 25.600 de români, în scădere cu 9.3 %, față de anul trecut. Creșteri s-au înregistrat în zonele montane, unde 49.300 de persoane au optat să-şi petreacă vacanţa de Revelion la munte, cu 32.4% mai mult față de anul trecut, principalele stațiuni montane fiind arhipline in aceasta perioada. Chiar daca drumurile de acces spre statiuni au fost foarte aglomerate, vremea a fost extrem de caldă, nespecifică acestei perioade și în continuare lipsesc posibilitățile de agrement alternativ sporturilor de iarnă, romanii s-au deplasat în număr foarte mare în stațiunile cu tradiție.

Pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României au plătit peste 31.500 de persoane, aproximativ același număr ca și în anul anterior.

Chiar dacă vremea a fost frumoasă, în Delta Dunării și pe litoralul românesc numărul turiștilor a fost destul de scăzut din cauză că numărul locurilor de cazare încălzite a fost restrâns.

În ceea ce priveşte tarifele percepute în perioada Revelionului, se constată că acestea s-au majorat față de 2019 cu o medie de 12%, cu mult sub creșterea elementelor care compun tariful, cum ar fi utilitățile și salariile, care au avut creșteri de până la 25% în anul 2019, diferența fiind compensată prin scăderea TVA-ului, dar mai ales prin scăderea profitului hotelurilor Astfel, românii au cheltuit peste 210.857 milioane de lei pentru achiziţionarea pachetelor de Revelion în ţară, în creștere cu 17.5% față de anul anterior. Ca deobicei cele mai căutate zone au fost Valea Prahovei, Poiana Braşov, Păltiniş, Rânca, Strajă, Călimăneşti, Felix şi zonele tradiţionale rurale Bran-Moieciu, Maramureş, Bucovina.

Revelionul în străinătate

Românii care au ales să își petreacă vacanța de sărbători în străinătate au avut de ales între destinații de schi și sporturi de iarnă, pachete turistice de tip city-break în orașe europene și destinații exotice îndepărtate. Chiar dacă au beneficiat de un număr mare de zile libere, doar 10.870 de turiști români au apelat la agenţiile de turism pentru petrecerea Revelionului în străinătate. Numărul acestora a scăzut cu aproximativ 2% față de anul 2019, aceștia cheltuind aproximativ 6,015 milioane de euro. Cei mai mulți și-au cumpărat pachete pentru destinații de schi și sporturi de iarnă în Austria, Franța, Italia și Bulgaria.

Ca și anul trecut, anul acesta s-a menținut interesul pentru destinații tip city-break, precum și pentru ţările cu clima caldă din zona Orientului Mijlociu, cum ar fi Egipt, Maroc, Istanbul sau Dubai. Printre preferințele românilor s-au aflat și destinațiile exotice, precum Republica Dominicană, Maldive, Singapore, Mauritius și Thailanda.

Turism semi-organizat şi rezervările online

De la an la an românii tind să-și organizeze pe cont propriu vacanțele, folosind sisteme de rezervări online pentru a-și cumpăra servicii turistice. Majoritatea rezervă în special biletul de avion şi cazarea în destinaţii externe, renunţând la serviciile de masă şi agrement, pe care le achiziționează la fața locului.

Aceste date sunt aproximative, au fost obţinute pe baza estimărilor furnizate de membrii FPTR şi a sondajului aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

O firmă a fostului șef al PSD Brașov și ministru al Energiei, Constantin Niță, cumpăra energie de la Hidroelectrica și
Urmare a pandemiei de coronavirus, apar rezilierile de contracte pe o piaţă a energiei din ce în ce mai tulburată.
Audit financiar pentru proiectul de amenajare a unor benzi de circulație dedicate transportului public. Primăria, dispusă să plătească 15.000 de
Unul dintre proiectele pentru care Primăria Brașov a obținut bani europeni din acest exercițiu financiar este cel ce vizează amenajarea
Gunoaie de 5,94 milioane de lei, în stațiunea Moieciu
Comuna Moieciu, una dintre principalele destinații agroturistice din România, vrea să intre în rând cu lumea și la capitolul de
Fondatorul S-Karp, Radu Jitaru, a donat 1.000 de viziere spitalelor, polițiștilor și jandarmilor
Antreprenorul brașovean Radu Jitaru, cuoscut pentru business-ul S-Karp, producător local de încălțăminte sport, a produs și a donat prin compania
Mega Image anunţă un spor suplimentar de 25% pentru angajaţi pentru fiecare zi lucrată în perioada CoVID-19 şi beneficii speciale
Retailerul Mega Image a anunţat marţi că îşi recompensează angajaţii prin continuarea aplicării măririlor de salariu planificate, cât şi prin
Un ambulanțier din Suceava, primul deces în rândul cadrelor medicale din România
Ministerul Sănătății a confirmat primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în rândul personalului medical. ”Este vorba despre un
Ministrul Sănătății susține că spitalele private din Brașov sunt dispuse să se transforme în unități pentru tratarea COVID – 19,
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru s-a întâlnit astăzi și cu managerii clinicilor private din Brașov cu care a discuta mai multe
Ministrul Sănătății a transmis de la Brașov că abia după 1 iunie s-ar putea relaxa restricțiile impuse de criza COVID
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că nu se poate vorbi deocamdată de o relaxare a măsurilor luate de autorităţi deoarece
FOTO Zonele pietonale aglomerate și cele din jurul spitalelor, dezinfectate de operatorul de salubrizare Comprest cu o frecvență mai mare,
Curățenia și igiena sunt extrem de importante în această perioadă de criză, cauzată de apariția virusului COVID – 19. Astfel,
Încă 13 români au fost uciși de CoVID-19. Bilanțul victimelor ajunge la 197
Treisprezece noi decese din cauza coronavirusului au fost anunțate marți după-amiază. Bilanțul urcă astfel în România la 197. Opt dintre
Dacă ai fost amendat pentru încălcarea Ordonanțelor Militare, poți plăti doar jumătate din valoarea amenzii în primele 15 zile
Avocatul Poporului a dat publicității o serie de îndrumări pentru cei care vor să conteste amenzile luate pentru încălcarea ordonanțelor
George Mihalcea: Lista alimentelor pe care trebuie să le ai în casă în situații de criză
Sigur, e o dovadă de grijă față de tine să mănânci în oraș, în locurile tale preferate, dish-urile tale preferate,
Ministrul Sănătății la Brașov: microfocarele de COVID – 19, cum este și Brașovul, trebuie ținute sub control pentru a nu
Ministrul Sănătăți, Nelu Tătaru, s-a întâlnit în această după-amiază cu reprezentanții autorităților locale, județene, dar și cele sanitare (inclusiv din
15 voluntari ai Crucii Roșii asigură serviciile de furnizare alimente și bunuri de igienă personală pentru trei dintre centrele de
Sunt 15 tineri curajoși și inimoși care au ales ca, în această perioadă complicată și cu multe riscuri, să facă
Brașovenii nu se sperie de amenzile majorate: 413 „plimbăreți” au fost amendați de polițiști/ Numărul brașovenilor aflați în carantină a
În județul Brașov, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, 306 persoane se află în carantină, iar 4.644 de persoane sunt
Dezinfecția în bloc, motiv de dispută. Un brașovean a rămas cu pompa în brațe, după ce „șefu’ de bloc” i-a
Un brașovean care locuiește în cartierul Astra., pe strada L.C. Babeș, s-a gândit să dea o mână de ajutor în
Alcoolul pur, drojdia, conservele de carne și grișul, la mare căutare în perioada pandemiei. Au crescut prețurile produselor care dispar
Săptămâna 16-22 martie a păstrat topul vânzărilor săptămânilor anterioare și a adus primele creșteri generale de preț pentru categorii de
VIDEO Compania Apa, misiune de igienizare a străzilor din cartierul Șchei
Acțiunea de spălare a străzilor municipiului Brașov presupune un efort deosebit în utilizarea materialelor și a personalului implicat, mai ales
Deocamdată, concediu de odihnă, nu șomaj tehnic pentru personalul didactic și nedidactic din învățământ
Secretarul de stat Luminiţa Varcari din Ministerul Educaţiei a anunţat astăzi că profesorii din învăţământul preuniversitar sunt în concediu de
Brașovenii pot deveni brokeri de afaceri urmând cursul online susținut de CCIBV
În contextul actual al pandemiei de coronavirus, milioane de oameni învață lucruri noi de acasă. Camera de Comerț și Industrie