Orașele de mâine sunt povestea noastră de astăzi, pentru că, înainte de viitor, suntem noi.
La Fundația Kronospan, am reușit în timp să concentrăm în jurul proiectelor noastre oameni care știu să transforme ceea ce e bun în ceva extraordinar, ideile în perspective și spațiile comune în locuri de viață.
Povestea Galei Fundației Kronospan a continuat, pentru al nouălea an la rând, la Sebeș, în seara de 6 decembrie. Într-un cadru festiv animat cu generozitate și bunăvoință de participanți, reprezentanții celor 6 proiecte finaliste în urma concursului Găsește-ți locul în oraș! (3 de la Brașov și 3 de la Sebeș) și-au susținut ideile de regenerare urbană și implicare socială.
Ne-am dat seama, încă o dată, că atunci când atenția celor dispuși să se implice merge în aceeași direcție, apar idei mobilizatoare – acesta este, de altfel, și obiectivul indirect al galei: să creeze o efuziune constructivă la nivelul comunității, ale cărei proiecte cu potențial să fie cunoscute, dezbătute și susținute cât se poate de mult.
Anul acesta, Brașovul s-a remarcat prin proiectul Asociației Amural, care a câștigat voturile celor prezenți cu proiectul Visssual, hub de entertainment, makerspace și accelerator de inițiative care va beneficia de jumătate din suma strânsă prin licitație pentru a continua lucrările de amenajare ale spațiului pe care îl ocupă deja de mai bine de un an.
Grupul de Inițiativă Locală Sebeș va beneficia de cealaltă jumătate a sumei strânse, pentru amenajarea și revitalizarea piațetei Mihai Viteazu, o zonă urbană cu relevanță istorică și potențial comunitar.
Cu această ediție a Galei Deschide-ți inima, am reușit să convertim vechiul în proaspăt și ideile bune în planuri concrete de viitor. Sumele colectate în urma licitației obiectelor de artă veche vor deveni, astfel, resurse indispensabile pentru reproiectarea cotidianului din orașele noastre. Proiectele vor trebui demarate în maxim 6 luni și finalizate în cel mult 2 ani de la momentul intrării în posesia premiului.
„Anul acesta, am ales să privim lucrurile în mod diferit. Să ne uităm în jurul nostru cu optimism și să identificăm acele proiecte care aduc plusvaloare în comunitățile din care provenim. Noi credem că echilibrul și firescul vin din punerea în lumină a acelor oameni și locuri care pot deveni vectori de animare, progres și coeziune” a declarat Oana Bodea, directorul general al Fundației Kronospan.
Înfiinţată în anul 2011, Fundaţia Kronospan şi-a asumat misiunea de susţinere a dezvoltării comunităţilor locale în cadrul cărora activează compania Kronospan. De-a lungul anilor, Fundaţia Kronospan a asigurat sprijinul financiar necesar pentru buna derulare a numeroase proiecte din domeniile: educaţie, protecţia mediului, sănănate, social şi cultural.
Ajunsă la cea de a 9-a ediţie, Gala de caritate Deschide-ţi Inima! reprezintă un eveniment de tradiţie şi un program de succes al Fundaţiei Kronospan. Prin cele 8 ediţii deja desfăşurate ale Galei de caritate Deschide-ţi inima! au fost donaţi peste 1.050.000 de lei pentru proiecte de importanţă comunitară. Filarmonica Brașov, Centrul Hospice Brașov, Spitalul de Copii Brașov, Organizația pentru Copii și Adulți cu Nevoi Speciale Trebuie!, Liceul Tehnologic Sebeș și Școala Gimnazială nr. 2 Sebeș au fost până acum principalii beneficiari de la nivelul comunităților din Brașov și din Sebeș.