Stiri Brasov, Turism

Cea mai adâncă peșteră din România a fost descoperită recent în Munții Piatra Craiului

Foto: Claudiu Loghin

Jurnalistul brașovean Claudiu Loghin s-a întors recent dintr-o tabără de explorare care a avut loc în Colţii Grindului, din Munţii Piatra Craiului. Tabăra s-a desfăşurat în perioada 7-11 decembrie, iar descoperirea făcută cu această ocazie a dus la doborârea unui record, respectiv cel de adâncime existent într-o peșteră de pe teritoriul României.

Astfel, peștera explorată recent în Piatra Craiului s-a dovedit a fi cea mai adâncă a țară, recordul fiind deținut până acum de o peșteră din Munții Apuseni. „O simplă căutare pe internet ne indică faptul că cea mai adâncă peșteră din România este Peștera V5, din platoul carstic Padiș, Munții Apuseni. 653 de metri adâncime. Era. Echipa de explorare din Grind a ajuns, în noaptea de duminică spre luni, la adâncimea de 769 de metri. O zi mai târziu, a fost realizată și ridicarea topografică ce probează acest număr, minus 769. Ceea ce face ca cea mai adâcă peșteră din România să fie în Piatra Craiului. Deocamdată. Explorările continuă, în Apuseni. Și ne bucurăm că e așa. Dar continuă și în Piatra Craiului. E o reușită a tuturor speologilor care au lucrat în Grind. Care au lucrat zile la rând, la mai bine de jumătate de kilometru sub pământ, să mute stânci, cât să găsească o continuare a avenului”, a spus Claudiu.

Avenul de sub Colții Grindului se află la 235m sub creasta principală a masivului Piatra Craiului. Mai exact, intrarea se află în apropierea Hornului Mic (sudic) la altitudinea de 1920m, în bazinul de recepție al văii Grindu (Hornurile Grindului).

Conform Wikipedia, între anii 1930-1985, patru alpiniști și speologi, din generații diferite, și-au închinat viața și activitatea descoperirii accesului în subteranul Pietrei Craiului spre legendarul lac. În toamna anului anului 1985 Ioan Dobrescu și I. Bostan de la Clubul Speologic Piatra Craiului din Câmpulung-Muscel, au descoperit intrarea în aven și au fost convinși că sunt în fața unui aven deosebit. Ioan Dobrescu și Gh. Popescu de la Clubul Speologic “Z” Oradea au organizat în zilele de 15-16 iunie 1986 explorarea în premieră a avenului. Au participat speologi de la Cluburile Speologice Piatra Craiului din C-lung Muscel, Hades Ploiești și Z Oradea. Gh. Popescu va atinge pentru prima oară fundul avenului la cota de minus 200 metri (cartare provizorie), găsind continuarea astupată prin prăbușirea unui depozit uriaș de brecie de falie. Între anii 1986 – 1991 Gh. Popescu va organiza prima decolmatare de anvergură la o asemenea adâncime, timp de șase ani, lună de lună și săptămână de săptămână. La finele anului 1991, deja fisuri largi suflau puternic aer, anunțând goluri subterane imense. Coloniile de lilieci cantonate ani de zile în porțiunea superioară a avenului au început deja să migreze pe fisuri spre partea inferioară a avenului. Începând cu anul 2010, Clubul de speologie Focul Viu București căruia i s-a alăturat Clubul Avenul Brașov în 2012, au reluat explorările și lucrările de dezobstrucție, de această dată la terminusul avenului, la minus 544 metri.

2 Comentarii

  1. Ghițoc Liviu

    Clubul Avenul Brașov, condus de Walter F. Gutt, a participat încă de la începutul anilor ’90 la explorarea avenului.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a-ți cumpăra retroactiv vechimea în muncă, dacă vrei să primești pensie
Guvernul decide în şedinţa de astăzi, dacă adoptă un proiect de act normativ care le permite din nou oamenilor să
Radarele în cascadă de pe DN 1 spre Sibiu au adus amenzi de 93.000 de lei pentru 233 de șoferi,
În scopul prevenirii evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei neregulamentare, pe parcursul zilei de ieri, în intervalul orar 09.00-13.00 și
Cum au evoluat lucrările pe „drumul de sub munte” la un an de la începerea lucrărilor: 7 km finalizați în
Astăzi, exact la un an după emiterea ordinului de începere a modernizării drumului interjudeţean DJ 104 A, DJ 105 C,
Cinefilii brașoveni vor putea viziona 7 scurtmetraje despre comunitate, empatie și curaj, în data de 30 septembrie, la Centrul Cultural
Centrul Cultural Reduta dorește să dezvolte creativitatea publicului tânăr prin prezentarea unor scurtmetraje realizate de către Asociația Oricum, inițiatoarea proiectului
Doripesco deschide încă un restaurant și un magazin „La Doi Pași” în Feldioara
Compania Doripesco, controlată direct şi indirect de omul de afaceri braşovean Dorin Crizbăşan își continuă strategia de dezvoltare a afacerilor
FOTO Promenada de Sub Tâmpa, transformare radicală: de la zone de fitness, la jocuri pe asfalt și un loc special
Prima etapă de transformare a Aleii de Sub Tâmpa într-un loc de promenadă și de petrecere a timpului liber a
Un pianist cu experiență la Viena va conduce Filarmonica Brașov. A cântat pe aproape toate scenele mari din Europa, China
Primarul George Scripcaru le-a comunicat astăzi angajaților Filarmonicii Brașov, în cadrul unei întâlniri care a avut loc în sala Patria,
Curtea Constituțională a României a decis astăzi dublarea alocațiilor copiilor, în loc de creșterea etapizată a acestora
Curtea Constituțională a României a respins astăzi sesizarea Guvernului și a decis că alocațiile copiilor trebuie dublate și nu crescute
Avocații vor putea certifica documente și solicita înscrisuri, precum cazier judiciar sau acte de stare civilă, în calitate de reprezentant
Avocații vor putea certifica o serie de documente, în special declarațiile pe proprie răspundere de diferite tipuri, precum cea solicitată
Cluj-Napoca, Sibiu și Brașov sunt orașele cu cele mai bune servicii de guvernare electronică oferite cetățenilor – studiu al Universității
Orașele Cluj-Napoca, Sibiu, Brașov, Buzău și Oradea stau cel mai bine la capitolul serviciilor de guvernare electronică oferite cetățenilor, dintre
Brașovul, pe lista „zonelor de risc” a autorităților germane, alături de alte 11 județe din România. Cei care călătoresc în
Ministrul Afacerilor Exterme a transmis faptul că autoritățile germane au inclus pe lista „zonelor de risc” 12 județe din România,
COVID-19: Brașovul sare de 5.720 de îmbolnăviri, după încă 61 de infecții depistate
1639 de noi cazuri de COVID-19 au fost depistate în România din 24703 teste prelucrate, iar alte 41 de decese
5 scandalagii dau „cu subsemnatul” la Poliție, după răfuiala și circul din această dimineață de la Brintex. A fost de
Din primele cercetări efectuate de către polițiștii brașoveni ca urmare a răfuielii din această dimineață din zona comeplxului comercial Brintex,
Primul concert rock la Brașov după 6 luni: Coma cântă sâmbătă în Kruhnen Musik Halle
Fanii rock-ului alternativ vor avea parte de un excelent concert acustic al îndrăgitei trupe Coma! Contribuie și tu la bucuria revenirii concertelor live prin
Ofertă „electorală”: un loc de parcare din Avantgarden, oferit gratuit timp de o lună, dacă se schimbă primarul
Un locuitor din cartierul Avantgarde are o ofertă de nerefuzat pentru vecinii săi. Acesta are disponibil pentru închiriere un loc
Un bărbat de 60 de ani, victimă în răfuiala din această dimineață de la Brintex
În jurul orei 10,10, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu
Producătorul de hârtie DS Smith lansează un program de educație ecologică în școlile din Zărnești
DS Smith, lider în producția de ambalaje sustenabile, lansează un proiect pilot de educație ecologică în școlile gimnaziale din Zărnești,
Răfuială cu săbii în incinta complexului comercial Brintex. Intervin mai multe echipaje de poliție și ale trupelor speciale
Zona Brintex a fost împânzită de forțele de ordine în această dimineață în jurul orei 10.30, după izbucnirea unui incident
Cazurile de COVID – 19, pe Google Maps. Utilizatorii vor vedea unde este epidemia în creștere
Google a anunţat miercuri o nouă funcţie a serviciului Google Maps, care va afişa câte cazuri de Covid-19 sunt într-o
16 sportivi din lotul național de judo, internați la Spitalul CFR Brașov, după ce au fost depistați cu COVID-19. Ei
Numărul cazurilor pozitive de coronavirus în rândul sportivilor de la loturile naţionale de judo a crescut la 22 în urma