Piața imobiliară brașoveană dă semne de creștere. Luna trecută, proprietarii și dezvoltatorii din județul Brașov au vândut 927 de locuințe, după ce în luna octombrie se încheiaseră 801 contracte de vânzare-cumpărare, valori foarte mari față de cele 4 – 500 de contracte încheiate lunar în prima parte a anului. Practic, luna trecută, doar în Capitală au fost realizate mai multe tranzacții rezidențiale, fiind încheiate 3.164 de contracte de vânzare-cumpărare, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
În primele 11 luni, la Brașov s-au vândut în total 6.246 de unități locative (case și apartamente).
Prețurile locuințelor din Brașov s-au majorat în octombrie cu 0,4%, ajungând la o medie de 1.140 de euro pe metru pătrat util (față de 1.136 de euro pe metru pătrat luna anterioară). Tendința generală de creștere a fost susținută, în acest caz, doar de segmentul apartamentelor vechi, care s-au apreciat cu 1%, de la 1.121 la 1.132 de euro pe metru pătrat. La polul opus, unitățile locative noi s-au depreciat cu 0,9%, de la 1.165 la 1.154 de euro pe metru pătrat, arată o analiză a portalului imobiliare.ro.
La nivel național, după un avans de 0,6% în luna septembrie, apartamentele disponibile spre vânzare (noi și vechi) s-au menținut, per ansamblu, pe un trend ascendent și în luna octombrie, cu un avans de 1,9% la nivel național, de la 1.272 de euro pe metru pătrat util, până la o medie de 1.296 de euro pe metru pătrat util. Dintre marile orașe, cele mai semnificative majorări au avut loc în Cluj-Napoca și în Iași, iar cele mai mici, în Constanța și Brașov, iar în Capitală apare, surprinzător, o scădere cu 0,2%.