Stiri Brasov

Pe Pasajul Fartec se va lucra „la cort”, pe parcursul iernii, astfel încât acesta să fie redeschis circulației din luna aprilie

Foto: Ceaușu Răzvan

Lucrările de refacere a Pasajului Fartec ar urma să continue și pe parcursul sezonului rece, după cum au precizat reprezentanții Primăriei Brașov. Pentru a-și putea desfășura activitatea atunci când ninge și temperaturile scad sub limita înghețului, pasajul va fi acoperit cu un cort, care va proteja structura de intemperii, iar muncitorii vor putea lucra pentru a realiza diverse suduri, ținând cont că soluția de consolidare este una specială, cu bare din carbon și oțel, care se folosesc în construcțiile moderne inclusiv pentru susținerea cupolelor unor stadioane.

„Lucrările vor continua și pe timp de iarnă, astfel încât proiectul să fie definitivat în termenul stabilit prin contract”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov. În conformitate cu contractul, pasajul ar urma să fie finalizat până în aprilie 2020.

Lucrările de reparații capitale ale pasajului Fartec au început în data de 1 septembrie 2015, în baza unui contract de lucrări încheiat cu Asocierea Sopmet SA Bucureşti, împreună cu Consal SRL din Braşov. Valoarea lucrărilor era de 7.651.374,20 lei, fără TVA. Termenul inițial pentru finalizarea lucrărilor era 1 septembrie 2017. Pe parcursul derulării lucrărilor s-au constatat o serie de neconformități, legate de structura de rezistență și lucrările de consolidări care trebuiau executate. A fost efectuată o nouă expertiză care a stabilit o serie de lucrări suplimentare pentru consolidarea pasajului. Având în vedere că aceste lucrări nu se încadrau ca valoare contractată, la sfârșitul anului 2017, a fost reziliat contractul cu asocierea mai sus menționată. Anul acesta, lucrările au fost reluate, după ce a fost semnat un contract cu firma brașoveană Recon SA.

Valoarea totală plătită de Primărie pentru refacerea acestui pasaj ajunge la suma de 13.313.510,12 lei.

 

 

4 Comentarii

  1. Stegarul din Brasov

    Ce vor termina mai repede? Modernizarea podului de la Fartec sau modernizarea stadionului Tineretului? Asta e marea intrebare inainte de alegeri 🙂

  2. Silviu Ionescu

    Bine face! Sa nu răcească domnul care lucrează acolo!
    *Pentru cei care nu fac naveta prin zona, din vară încoace, zilnic lucrează cineva pe acolo, pare sa fie un singur muncitor, și folosește ceva gen bormasina cu percuție… În 3-4 ani o sa termine.

  3. 13.313.510,12 lei …………… mai zii ceva…

  4. Pingback: Pasajul Fartec e un lucru făcut românește ⋆ zoso blog

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Consilierul Kadas și-a dat demisia din PNL chiar înainte să fie pus la zid în biroul permanent al partidului
Președintele Consiliului Județean și al PNL Brașov, Adrian Veștea, a precizat că astăzi a avut loc o ședință a Biroului
VIDEO Operațiune dificilă de salvare a unui cerb care a rămas captiv în mijlocul lacului de la Tărlung
UPDATE: În ciuda eforturilor echipelor de salvare, cerbul nu a supraviețuit. Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență intervin la această
Limitatoare de viteză înainte de 16 treceri de pietoni. Ultimele, montate azi în zona Gării și pe Lungă
În cursul zilei de astăzi se montează limitatoare de viteză la alte două treceri de pietoni, după ce începând cu
Investiție de 10 milioane de euro într-un nou sanctuar pentru urși la Brașov
Un nou sanctuar pentru urși, de data aceasta administrat de Stat, ar urma să fie amenajat în județul Brașov. Anunțul
Lucrări la rețeaua de apă în zona Onix. Locatarii trebuie să elibereze o parcare pentru a face loc utilajelor
Începând de luni și până pe 7 martie vor avea loc lucrări de modernizare a rețelelor de alimentare cu apă
„Povestea Mierii”, un business de familie aflat la a doua generație. „Prima dată am plecat cu albinele când eram clasa
Mierea de albine este unul dintre cele mai sănătoase alimente, fiind recunoscut pentru multiplele beneficii pe care le aduce organismului.
Un elev al Liceului de Arte a căzut de înălțime peste o balustradă, în această după-amiază
Un echipaj SMURD a intervenit la Liceul de Arte Plastice din Răcădău în jurul orei 13.00, după ce prin apelul
O lume în mișcare
De când lumea și pământul ne-am dorit să “ardem” distanțele, să ajungem mai repede (și mă refer aici la deplasări
Firmele din România găsesc tot mai greu specialiști în IT
În anul 2018, companiile din România au avut cele mai mari dificultăți să recruteze specialiști în domeniul ITC dintre statele
Versiuni mobile ale antivirusul Microsoft vor fi lansate pentru Android și iOS
Antivisurul Defender va fi disponibil în curând și pe smartphone-uri. De mai mulți ani, acesta face parte din Windows, iar
Gâlceava primarului cu urbea pe care o conduce
Presat de contracandidații la funcția de primar, George Scripcaru și-a suflecat mânecile și s-a gândit, ieri, în plină ședință a
Ministrul Mediului: „Sunt convins că Brașovul va fi unul dintre cele mai verzi orașe din România. Este cu cel puțin
Ministrul Mediului, Costel Alexe, și-a început astăzi vizita de lucru în municipiul și județul Brașov printr-o întâlnire cu primarul George
Termen asumat în fața ministrului Mediului: cel târziu în luna iunie lucrările de închidere ale primelor două celule ale rampei
Ministerul Mediului, Costel Alexe, a avut în această dimineață o întâlnire pe probleme de mediu și poluare la Primăria Brașov
După ce anul trecut au vândut burgeri de 1,5 milioane de lei, brașovenii de la Grătar Urban vor să extindă
Daniel şi Ana Otilia Strău­neanu, originari din Bucu­reşti, respectiv Târgu Neamţ, au pus pe harta culinară din Braşov restaurantul Grătar
Informatizare de peste 16 de milioane de lei pentru transportul public. Sistemul de supraveghere video va fi extins în autobuze,
Proiectul de informatizare a transportului în comun din municipiul Brașov ar urma să se extindă din acest an. Investiția totală
Peste 100 de milioane de euro din fonduri europene vor intra în conturile Brașovului
Brașovul va semna 24 de proiecte cu Uniunea Europeană prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, după ce bugetul alocat
3500 de angajați lucrează în industria serviciilor de afaceri din Brașov. Salariul mediu pentru un specialist cu peste cinci ani
„Raising the Bar Value Creation in Business Services” este tema evenimentului organizat ieri de Asociația Business Service Leaders la Brașov.
Cosmopolit Lifestyle – programul exclusivist de fidelizare al clienților printr-o rețea extinsă de parteneri
„Clienții Cosmopolit, care vor deveni și clienții partenerilor noștri, sunt – asemenea produsului pe care îl caută – premium”. Încă
Cizmele, vedetele sezonului rece
Este iarnă și cu siguranță te-au bucurat fulgii de zăpadă care s-au așternut pe pământ sub formă de mantie albă.
Iunie 2021, primul zbor de pe Aeroportul Ghimbav
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a prezentat stadiul realizării Aeroportului Internaţional Braşov în cadrul unei conferinţe de presă organizate