Social, Stiri Brasov

Instituțiile publice, piețele și gările vor trebui să se doteze cu suporturi de biciclete și cu antifurturi. În caz contrar, riscă amenzi de 4.000 de lei

Toate clădirile publice sau de utilitate publică, de stat sau private, vor trebui dotate cu structuri metalice care să permită parcarea a cel puțin 10 biciclete și montarea, pe perioada staționării acestora, a dispozitivelor antifurt. În caz contrar, vor fi aplicate amenzi de până la 4.000 de lei, prevede un proiect de lege adoptat luni de senatori.

Proiectul a fost inițiat de PNL și are în vedere promovarea utlizării bicicletelor ca mijloc de transport prin facilitarea parcării acestora în spații publice. Guvernul, prin reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice, a arătat însă, în cadrul dezbaterilor din Senat, că nu susține proiectul pentru că ar avea un impact bugetar negativ, neprevăzut în proiect. Inițiativa a fost aprobată, în cele din urmă, prin votul unanim al tuturor senatorilor prezenți.

În acest scop, propunerea legislativă vizează dotarea clădirilor publice sau de utilitate publică, piețelor agroalimentare, târgurilor, autogărilor și stațiilor de cale ferată, care deservesc trafic de călători, cu structuri metalice care să permită parcarea concomitentă a minimum 10 biciclete, cât și montarea pe perioada staționării acestora a unor dispozitive antifurt.

Costurile lucrărilor necesare realizării acestor parcări urmează a fi suportate din bugetele autorităților administrației publice centrale sau locale, respectiv din sursele proprii ale persoanelor juridice cu capital privat sau de stat, după caz.

Proiectul mai prevede că autoritățile administrației publice locale și centrale, cât și persoanele juridice cu capital privat sau de stat sunt obligate să includă reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale în comisiile de recepție a parcărilor de biciclete.

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Guvernul va emite norme metodologice de aplicare, iar în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice, autorităților administrației publice centrale sau locale și persoanele juridice cu capital privat sau de stat vor trebui să respecte prevederile legii.

Nerespectarea realizării de parcări pentru biciclete va constitui contravenție și va fi sancționează cu amendă cuprinsă între 2.000 și 4.000 de lei. Inițiativa va fi transmisă acum spre dezbatere și vot final Camerei Deputaților, anunță profit.ro.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Încă 17 blocuri din Brașov, în care locuiesc persoane defavorizate, vor fi izolate termic cu bani de la Primărie
Zilele acestea a fost demarată proiectarea pentru realizarea lucrărilor de eficientizare energetică a altor 17 blocuri din municipiul Brașov, în
Factura de după inundații la Brașov, 3,59 milioane de lei. Banii vor fi virați de Guvern pentru refacerea mai multor
Guvernul a alocat județului Brașov fondurile solicitate pentru refacerea obiectivelor afectate de calamități în luna iunie, după cum au anunțat
Mașinile cu volan pe dreapta importate din Anglia nu vor mai putea fi înmatriculate în țară de la anul
Vehiculele cu volan pe dreaptă provenite din Regatul Unit al Marii Britanii nu vor mai putea fi înmatriculate în România,
FOTO VIDEO Protecția Consumatorului a descoperit un magazin care vindea produse din cannabis pe strada Lungă
Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului Brașov au anunțat că vor închide un magazin de pe strada Lungă, unde sunt
Piața neagră a țigărilor din România a scăzut sub 14% pentru prima oară în 6 ani. Prejudiciile sunt de 3
Pentru prima oară în 6 ani, piața neagră a țigărilor din România a scăzut sub nivelul de 14%. Cu toate
Iohannis, siderat de atitudinea PSD față de Legea carantinei: Această tergiversare este intolerabilă!
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că din nefericire, pandemia de COVID-19 este cea mai gravă din ultimul secol şi.,
Curs online de e-commerce pentru anteprenorii români care au magazine online
Google România în parteneriat cu Banca Transilvania oferă antreprenorilor români cu mici afaceri e-commerce un curs gratuit pentru accelerarea dezvoltării
FOTO După ce Susanu a atras atenția că Poliția umblă cu niște rable pe drumurile publice, IPJ Brașov a primit
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov are în dotare 16 autospeciale noi. Acestea fac parte din programul de reînnoire al parcului
O aplicație mobilă îți va spune dacă ai COVID-19 în funcție de sunetul tusei
Cercetătorii din mai multe țări au creat un algoritm despre care susțin că poate identifica dacă o persoană care COVID-19
De când și-a schimbat furnizorul de gaze, ministrul Economiei are facturi cu 15% mai mici
Ministrul Economiei Virgil Popescu și-a schimbat furnizorul de gaze și acum are facturi cu 15% mai mici. El le recomandă
Un nou record de infectați la Brașov: 62 de cazuri. Județul ajunge la 2.076 de cazuri. La nivel național s-au
Până astăzi, 14 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 33.585 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
Bloggerii români au declarat Țara Făgărașului ca fiind destinația turistică a anului 2020 din România
Țara Făgărașului a fost declarată Destinația Turistică a anului 2020 din România, conform reprezentanților Asociației de Dezvoltare Intercomunitare Centrul Regional
Guvernul se va întruni în ședință extraordinară pentru a prelungi starea de alertă, care expiră de vineri
O ședință extraordinară de guvern este programată pentru mâine la Palatul Victoria pentru prelungirea stării de alertă în România, au
Antoneta Galeș: Orașul în care plouă de trei ori pe săptămână
Noroc că a venit vara și poți găsi o scuză bună pentru aspectul de oraș părăsit pe care îl are
163 de brașoveni infectați cu SARS-CoV-2 au fost externați la cerere. Unii dintre aceștia s-au întors în spital după ce
163 de purtători ai virusului SARS-CoV-2 din Brașov au solicitat externarea și tratarea la domiciliu, ne-au declarat reprezentanții Direcției de
Legea mirosurilor a devenit oficială. Primăriile pot închide activitățile „puturoase”
Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, vineri, „legea mirosului” ( care modifică și completează Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
Conspirații proaspete: banda metalică a măştilor de protecție este de fapt o antenă 5G care distruge creierul
Utilizatorii social media au distribuit masiv un video în care un bărbat susţine că banda metalică din măştile medicale este
Programul „Noua Casă” ar putea fi adoptat joi, deși economiștii spun că va duce la creșterea prețurilor
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, anunță că joi urmează a fi adoptat, printre altele, programul „Noua Casă”, deși economiștii au arătat
Un român a creat detectorul virtual de măști. Nu ai mască, sună alarma
Scuza că ai uitat masca, nu mai este valabilă! Florin Jurchiş, un IT-ist din Cluj a creat o aplicaţie care