Stiri Brasov, Timp liber

Principalele reclamații după „Black Friday”: oferte de preț mincinoase, întârzieri la livrare, dar și produse cu alte caracteristici față de cele comandate

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a primit deja plângeri cu privire la practici ilegale ale comercianţilor în sezonul de reduceri Black Friday din luna noiembrie, iar principalele nereguli reclamate sunt legate de faptul că preţul nu era de fapt redus aşa cum susţinea magazinul respectiv,

„Din nefericire, sunt (reclamaţii – n.r.), deşi, înainte de această campanie de Black Friday, noi am avut o tematică în care am verificat absolut toate site-urile mari şi site-urile faţă de care au existat de-a lungul timpului sesizări sau reclamaţii. Şi după această campanie, au fost înregistrate sesizări şi reclamaţii, atât în Bucureşti, cât şi în ţară”, a spus Anghel. El nu a putut preciza câte plângeri s-au înregistrat în total. “Vreau să vă spun, în schimb, că s-au reclamat întârzieri la livrarea produselor, s-au reclamat produse ca fiind cu alte caracteristici decât cele comandate şi, în general, principalele probleme au vizat preţul diferit, în sensul în care campania promoţională spunea că preţul este redus cu x%, însă acel preţ nu era redus faţă de preţul din ultimele 30 de zile, aşa cum spune legea”, a reprezentantul ANPC, Paul Anghel. Anul trecut, Consiliul Concurenţei a dat publicităţii un raport potrivit căruia 80% dintre ofertele de Black Friday nu respectă legislaţia, unele dintre preţuri fiind chiar mai mari decât cele dinainte de campania de reduceri. Astfel, magazinele au indus consumatorilor percepţia eronată că produsele sunt mai ieftine în timpul promoţiilor.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*