Economic, Stiri Brasov

ING, amendată cu 80.000 de euro pentru încălcarea regulamentului GDPR

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a anunțat joi că a amendat contravențional ING Bank N.V. Amsterdam – Sucursala București cu 80.000 de euro.

În urma unei investigații finalizate în data de 4 noiembrie 2019, ca urmare a unei sesizări, Autoritatea statului spune că a constatat că banca ar fi încălcat prevederile art. 25 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. 1 lit. f) din Regulamentul european GDPR.

„În acest sens, operatorul nu a asigurat respectarea principiului protecției datelor începând cu momentul conceperii și cel al protecției implicite a datelor (privacy by design și privacy by default), întrucât nu a procedat la adoptarea de măsuri tehnice și organizatorice corespunzătoare, privind integrarea de garanții adecvate în sistemul automatizat de prelucrare a datelor în cadrul procesului de decontare al tranzacțiilor cu cardul, fiind afectat un număr de 225.525 de clienți ale căror operațiuni de plată au fost dublate în perioada 8-10.10.2018, raportat și la prevederile art. 32 alin. (1) lit. d) din RGPD”, spune ANSPDCP.

Art 25 alin. (1) din RGPD prevede următoarele:

”Având în vedere stadiul actual al tehnologiei, costurile implementării, și natura, domeniul de aplicare, contextul și scopurile prelucrării, precum și riscurile cu grade diferite de probabilitate și gravitate pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice pe care le prezintă prelucrarea, operatorul, atât în momentul stabilirii mijloacelor de prelucrare, cât și în cel al prelucrării în sine, pune în aplicare măsuri tehnice și organizatorice adecvate, cum ar fi pseudonimizarea, care sunt destinate să pună în aplicare în mod eficient principiile de protecție a datelor, precum reducerea la minimum a datelor, și să integreze garanțiile necesare în cadrul prelucrării, pentru a îndeplini cerințele prezentului regulament și a proteja drepturile persoanelor vizate”.

De asemenea, art. 5 alin. (1) lit. f) din regulamentul UE stabilește unul dintre principiile de prelucrare a datelor și anume faptul că datele trebuie ”prelucrate într-un mod care asigură securitatea adecvată a datelor cu caracter personal, inclusiv protecţia împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale şi împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice sau organizatorice corespunzătoare (“integritate şi confidenţialitate”).

Totodată, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din RGPD, printre măsurile tehnice şi organizatorice adecvate pe care operatorul trebuie să le ia în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător riscului, se numără și cea privind existența unui proces pentru testarea, evaluarea şi aprecierea periodice ale eficacităţii măsurilor tehnice şi organizatorice pentru a garanta securitatea prelucrării.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Primarul comunei Sânpetru, infectat cu SARS-CoV-2
Primarul comunei Sânpetru, Marcel Rusu, a fost infectat cu Covid 19. Direcția de Sănătate Publică efectuează ancheta epidemiologică pentru a
32 de noi infecții cu SARS-CoV-2, depistate la Brașov. Județul ajunge la 3.579 de îmbolnăviri/ În țară au fost depistate
Până astăzi, 8 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 60.623 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
O bătrână de 80 de ani și-a pierdut portofelul cu actele și banii. Poliția i l-a adus după ce o
La data de 30 iulie 2020, la sediul Secției 5 Poliție Brașov s-a prezentat o femeie, în vârstă de 49
Autostrada Brașov – Comarnci este prioritară pentru Guvernul Orban, dar nu se știe când se va face
Autostrăzile Comarnic-Brașov și Sibiu-Pitești sunt scrise în lista de priorități a Guvernului Orban, însă acest lucru nu înseamnă că vom
Brașovul a ajuns la 2.221 de vindecați de COVID-19. 124 de persoane au decedat din cauza noului coronavirus
Instituția Prefectului informează că, potrivit datelor centralizate astăzi de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov
Nu-i place pe verde! După șase luni în PER, Aristotel Căncescu s-a răzgândit: Va candida din partea ALDE / Va
Fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, proaspăt condamnat la șapte ani de închisoare cu executare, continuă să spere
Încep lucrările la drumul interjudețean spre Covasna. Peste 100 de milioane de lei investite și o șosea de 15 km
Astăzi, în localitatea Augustin, pe podul de pe drumul judeţean DJ 131B a avut loc predarea amplasamentului în vederea realizării
Consilierul local brașovean Octavian Ciovică „va munci” la ferma Pro TV-ului alături de Anna Lesko și alte vedete
În curând, începe noul sezon „Ferma”, la PRO TV. 16 concurenți au acceptat una dintre cele mai dificile experiențe prin
Avocatul Poporului: Internarea în spital nu ar trebui condiționată de testarea pentru COVID-19
Internarea într-o unitate spitalicească nu ar trebui condiționată de testarea COVID-19, afirmă Avocatul Poporului într-un comunicat de presă.„Persoanele care reprezintă
VIDEO RATBV introduce, de miercuri, primele autobuze pe linia 2B care va asigura transportul în comun din Noul Tractorul către
Începând de miercuri, 12 august, societatea de transport RATBV va introduce un nou traseu, 2B, Rulmentul – Livada Poștei și
Trafic restricționat pe DN1, pe sensul către Brașov, după ce o mașină a luat foc
O mașină a laut foc vineri la prânz pe DN 1, la ieșirea din Comarnic spre Brașov, transmite Inspectoratul Județean
IPJ Brașov își face parcare pe un teren de peste două milioane de lei din Centrul Civic
Guvernul va analiza astăzi oportunitatea transferului unui teren de 2.520 de metri pătrați către Inspectoratul Județean de Poliție Brașov, unde
Brașovul ajunge la 3.547 de îmbolnăviri, după încă 79 de cazuri de COVID-19 depistate/ Nou record la nivel național –
1378 de cazuri noi de coronavirus au fost depistate din 23.946 de teste și 50 de decese raportate în ultimele
Zoo îi face „botezul” celui de-al doilea exemplar de panda roșu. „Nașii” vor câștiga un tur special al parcului, dar
Zoo Brașov lansează o campania pentru alegerea celui mai potrivit nume pentru masculu de panda roșu! Acesta și-a sărbătorit de
Lista marilor investiții propritare, ce va fi supusă aprobării Guvernului. Cu ce proiecte figurează Brașovul
Ministerul Finanțelor a întocmit lista proiectelor de investiții publice semnificative prioritizate, în baza datelor transmise de către 9 ministere, potrivit
Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre impactul accidentului nuclear de la Cernobîl, va rula, în Brașov, la Grădina de
Documentarul „Totul nu va fi bine” care descrie impactul accidentului nuclear de la Cernobîl va rula, începând de vineri, în
Au început lucrările de reamenajare a intersecției dintre drumurile ce leagă Brașovul de Sibiu și Valea Oltului
Drumarii brașoveni anunță că au început lucrările de reamenajare a sensului giratoriu de la Veștem, județul Sibiu, la intersecția dintre
Autoritatea Rutieră trage pe dreapta autobuzele Transbus Codreanu: stingătoare expirate, componente ale caroseriilor deteriorate și probleme la semnalizări și faruri
După ce s-a schimbat directorul, Autoritatea Rutieră Română (ARR) Brașov a început să ia măsuri cu privire la flota unuia
Arafat: Avem peste 300 de focare de COVID-19 în ţară. Nimeni nu va putea să spună că exclude total luarea
Peste 300 de focare de COVID-19 sunt în ţară în prezent, a anunţat joi seara, la Digi24, şeful Departamentului pentru
Victoria, cel mai părăsit oraș din județ. În ultimii ani a pierdut aproape 30 de persoane la mia de locuitori
Anul trecut, peste 400.000 de români au părăsit localitatea în care locuiau, mutându-se în altă parte- fie în țară fie